Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Miklos Klotz, fotograful de album
Zilele trecute, la Muzeul Judeţean de Artă, a avut loc prezentarea oficială a micro-albumului de fotografie de artă Miklos Klotz. Artistul maghiar este un apropiat al artei maramureşene, el venind aproape anual în Baia Mare.
Muzeul de Artă continuă seria de micro-albume de artă, o serie de lux, mici bijuterii care pun în evidenţă arta şi personalitatea artiştilor, care sunt subiectul albumului.
De această dată, un fotograf de marcă este cel care captează atenţia cu o retrospectivă de fotografi, portrete în marea lor majoritate. Arta fotografică începe să se impună între suratele mai renumite ale artelor, iar fotografii au început să devină, unii dintre ei, artişti fotografi. Albumul, dincolo de calităţile grafice excepţionale, este o incursiune în lumile pe care noi le vedem doar la televizor. Fotografii din Asia şi Africa relevă o imagine necosmetizată a acestor continente, a oamenilor care trăiesc acolo, cu bune şi rele, mai ales cu rele. Lumea văzută prin obiectivul lui Miklos Klotz este ireal de reală. Merită de văzut acest album, chiar şi în formatul micro, care nu este chiar minuscul.
„Avem prezentarea oficială a micro-albumului de fotografie de artă Miklos Klotz, un prieten apropiat al Centrului Artistic Baia Mare, un important artist maghiar, care locuieşte lângă Budapesta şi care începe din 2002 să vină aproape anual în Baia Mare. A frecventat Maramureşul în diferite ipostaze. Ca şi artist expozant (trei expoziţii personale în Baia Mare), a fost în sesiuni de lucru, în special în zona rurală a Maramureşului, dar şi în Baia Mare. A fost, de asemenea, ca expozant în Anuala Artelor, realizată de UAP Baia Mare. Este un exemplu a ceea ce noi numim „colonişti temporari”, este un artist care a realizat multe lucrări, în special în Maramureş în Ţara Lăpuşului, în zona Bloaja.
Este interesant că şi-a achiziţionat o mică proprietate în Alba. Deci sunt multe fire care îl leagă pe Miklos Klotz de Baia Mare artistică şi de România.
La fel de interesant e faptul că artistul este un veritabil globetrotter. A lucrat foarte mult în Africa, în Australia, Asia şi America de Sud. Expoziţia pe care am deschis-o în 2010 şi pe care am mutat-o apoi la Negreşti, la Muzeul Oaşului, a stârnit un interes remarcabil. De aceea intenţionăm să realizăm o altă expoziţie Miklos Klotz, în 2014, o expoziţie pe care sperăm să o consacre în exclusivitate Băii Mari şi Maramureşului”, a spus Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.
La prezentare a luat parte şi cunoscutul fotograf băimărean, Victor Mihalca. Acesta a vorbit cu ochiul specialistului, remarcând fotografiile din album ca fiind foarte bune, expresive, cu un anumit mesaj ce te loveşte atunci când le priveşti.