Mihail Pop - arta traditionala si, in acelasi timp, moderna

Galeriile de Arta gazduiesc expozitia personala a lui Mihail Pop, „Impresii”, ce reuneste pasteluri pe hartie si uleiuri pe panza. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, sectia pictura monumentala, Pop este un cunoscut restaurator al picturilor din bisericile de patrimoniu. Expozitia vernisata saptamana trecuta ne ofera cealalta dimensiune artistica a lui Mihail Pop, aceea de peisagist. Mihail Pop este considerat un artist traditionalist si modern in acelasi timp, unul dintre cei mai sensibili, interesanti si importanti artisti plastici din Baia Mare. Artistul foloseste tehnica uleiului si pe cea a pastelului cu aceeasi maiestrie. Aceeasi exuberanta a culorii razbate din fiecare lucrare, demonstrand o naturalete si un simt innascut al discursului pictural. Tusele de culoare care pulseaza tradeaza o viziune ce are la baza o motivatie emotionala straina unei lumi in care poezia simpla a lucrurilor e dominata de observarea rece a realitatii. Fara a pastra caracteristicile picturii religioase, expozitia lui Mihail Pop inmagazineaza totusi ceva din ceea ce am putea numi un spatiu purificator. Titlurile lucrarilor completeaza fericit atmosfera picturala, una dominata de o inepuizabila fervoare a culorilor. Daca arta poate fi definita ca o eterna pendulare intre subiectiv si obiectiv, intre real si imaginar, e greu de spus pe ce parte a balantei poate fi asezata arta lui Mihail Pop, viziunea sa decorativa nu in sens ornamental, ci in sensul lecturii dintr-un unghi care devine expresiv, solutiile plastice pe care le ofera, marcate de o rigoare constanta si de o sensibilitate remarcabila in acelasi timp. Rege al verdelui Ioan Marchis, directorul Directiei de Cultura Maramures, a declarat: „curajul lui Mihail Pop consta intr-un fel de a sfida Scoala de la Baia Mare, cu griurile exceptionale. In acelasi timp, este un rege al verdelui, cel mai mare artist al verdelui din cati artisti am vazut eu in Maramures. La el, verdele imprumuta ceva din profunzimea aerului, dar simti ca aerul din pictura sa traieste si din verde. Mihail Pop este profund, este un artist care are o paleta exceptionala. Stiti ca arta se poate face in mai multe feluri. Traim acuma intr-o lume in care ne agreseaza vizualul, ne agreseaza imaginea si violenta culorilor. La Mihail Pop, pur si simplu a spune armonie cromatica este putin lucru. Are o paleta „grasa”, o paleta „uleioasa”, o paleta cu adevarat picturala. Foarte multi pictori din ziua de azi sunt constructori de culoare, constructori de compozitie, constructori de idei plastice. El reprezinta ceea ce in mod clasic inseamna a fi stapan pe culoare. Vernisajul expozitiei a fost si foarte frumos, pentru ca, la noi, inca nu s-a declansat primavara si el ne-a dat o presimtire a verdelui, ne-a dat aceste seve ale pamantului si mi-am zis ca acuma acest spirit va trece si in natura. Este o expozitie valoroasa, o expozitie care merita vazuta.” Pasajul de trecere Despre creatia artistului, lector univ.dr. Nicolae Suciu a declarat: „as vrea sa ma refer la trei repere biografice, repere din creatia lui Mihail Pop de care trebuie sa se tina seama. In primul rand, este un pictor restaurator, avizat si acreditat de catre Muzeul de Arta din Bucuresti, un artist care a salvat o multime de biserici de patrimoniu. E un om de o modestie extraordinara si are harul de a conserva materia ca sa traiasca spiritul. Apoi, este un pictor de peisaj care adopta o tipologie si un model estetic marcat de relieful din zona Baii Mari si nu numai, evadand pana in spatiile vaste ale intinderilor de ape, de mare, facand pasaj de trecere intre Centrul Artistic Baia Mare si ceea ce s-a intamplat cu Colonia de pe Coasta de Argint de la Balcic, mai tarzie, ce-i drept, cu vreo douazeci de ani de ceea ce se intampla la Baia Mare. E o legatura, intrucat multi profesori care au fost la Balcic si au lucrat acolo au venit dupa 1919-1920 la Baia Mare, au format si au dezvoltat pe coordonate noi invatamantul de arta de la Baia Mare. Meritul lui Pop este de asemenea ca a facut parte, in 2001, din corpul profesoral al nou infiintatei Academii de Arta de la Baia Mare si a predat tehnici, materiale si procese de lucru alternative picturii de sevalet. Un an de zile a facut acest efort, studentii s-au atasat de el si i-au simtit cu certitudine lipsa cand a plecat din scoala, pentru ca avea foarte multe de impartasit din harul acestei meserii.” Ioan BOTIS botis@gazetademaramures.ro Natiune, naratiune, fictiune Despre cele neintelese Din stanga... de acolo vor ataca turcii. Erau ascunsi intre tufele de maces zburlite de mai bine de trei ceasuri, dar daca stateai culcat in iarba, fara sa respiri si mai ales sa nu-ti fie teama (pentru ca atunci cand ti-e teama iti tremura barbia), puteai sa le ghicesti turbanele miscandu-se printre frunze. De buna seama ca nu erau inca hotarati cum sa atace. Mai incercasera ei si ieri, dar au fost opriti exact langa prima brazda din holda de porumb. Acum faceau alte calcule... poate vor sa dea impresia ca s-au retras si apoi sa atace prin surprindere... Mai facusera ei asta de curand si aproape ca ajunsesera pana sub pruni. Niciodata mai departe. Oricum, nu era prea placut sa te lupti cu ei sub pruni, prin urzici, mai ales cand aveai pantaloni scurti. Asa ca e mai bine sa stai atent la orice miscare. Arcul in mana stanga, cu o sageata pregatita in coarda, iar celelalte la indemana. Daca vor fi prea multi... si cand se vor ispravi sagetile, e bine sa ai alaturi sabia si scutul. In cele din urma, si prastia e o arma redutabila impotriva turcilor, daca stii cum s-o folosesti si mai ales daca ai pietricele potrivite. Albe si rotunde. Soarele se ridicase din coroana nucului si ardea limba de pamant unde astepta el inamicul. Sagetile din lemn de alun se strambau sub caldura. Pana si o furnica rosie se obraznicise sa urce pana pe coarda arcului, pipaind oarba urmele de cozonac cu nuca de pe degetele lui (sa nu mergi la razboi dupa ce mananci cozonac!). Un cosas ii sari pe mana, nestiind saracul in ce camp de lupta a ajuns. Poate e iscoada turcilor! Inamicii il asteapta, de aceea nu ataca ei inca! Nu-l omori, cum merita... doar il prinse si-i rupse picioarele lungi (asa n-o sa ajunga degraba sa le spuna unde sunt!). Atunci trebuie sa-i spioneze si el... O sa-si ia doar sabia; oricum nu faci mare lucru cu arcul in tufele de maces. Inainta taras pe langa nuc, se lipi cu burta de pamantul ars si se apropie de spinii tufelor. Nu mai intrase acolo niciodata... era intuneric si misunau serpi si balauri. Dar acum trebuia sa intre; cine stie ce pun la cale turcii. N-o sa intre adanc, doar cat sa-i auda. Isi stapani bataile inimii si se tari in intunericul de spini. La inceput nu zari si nu auzi nimic. Apoi, niste vorbe intr-o limba necunoscuta (normal, vorbesc turceste, ce ma gandeam eu!?). Tocmai pe cand se gandea sa abandoneze misiunea, incepu sa priceapa din ceea ce se vorbea in intunericul hatisului si distinse doua umbre. Cu toate ca tremura de frica, nu scoase un cuvant. La cativa pasi de el, cele doua umbre vorbeau: Doamne, zice diavolul, toate ar fi bune, numai cit nu se vede! Lasa c-om face noi, zice Dumnezeu, ca s-a vedea. Du-te in cele patru parti ale lumei si-mi cauta in pamant piatra de cea scumpa, cremene si aur. Ma duc, zice dracul. Si umbra cea intunecata disparu, dar iute se intoarse cu ceva, dar nu vrea sa dea din mina. La urma a trebuit sa dea, caci singur nu stia cum sa faca cu pamantul. Na, numai cat fa degraba lumina. Asteapta, zice Dumnezeu, caci nu se poate face cum gandesti tu. Tie, daca ti-i urat, cauta-ti alta treaba. Diavolul a scos lut si a facut un om sa seamene cu Dumnezeu, ca sa nu fie numai ei singuri; sa fie mai multi. Cu mana pe sabie, se retrase din umbra tufelor. Acum stia de unde vin turcii cata frunza si iarba... De acum, nici pana sub pruni n-o sa ajunga ei, si mai ales, ii va bate pe toti turcii ca sa-l scape pe batranul acela cu barba alba ce voia sa faca lumina... Emanuel LUCA