Străjerul averii verzi a Maramureşului

În ultimii 20 de ani, aproape jumătate din pădurile Maramureşului au fost retrocedate şi unele „rase” cât timp sentinţele erau încă calde. Problema „măcelului aurului verde” a devenit deja tautologie, iar cei incriminaţi sunt, de fiecare dată, pădurarii, cu sau fără argumente. Mihai Sajerli, directorul Direcţiei Silvice Baia Mare vorbeşte deschis, ferm şi curajos despre toate problemele şi ideile preconcepute din acest domeniu. 

Reporter: Cum aţi descrie cei 6 ani de „mandat”?

Mihai Sajerli: Foarte grei, din toate punctele de vedere. Maramureşul este un judeţ cu o suprafaţă acoperită de pădure în procent de 43% şi discutăm de pădure amenajată, pădure care există în cadastrul forestier. Păşune împădurită mai există în judeţ, cel puţin 5-6 procente, dar e o estimare personală, pentru că aceste date nu sunt măsurate, nu sunt cadastrate. Aproape jumătate din suprafaţa judeţului este acoperită de pădure. Am precizat aceste date ca să demonstrez că Maramureşul este un judeţ bazat pe pădure. Nu sunt poet, sunt inginer silvic, dar dintotdeauna, maramureşenii au fost fraţi cu pădurea şi încă mai există o cultură a lemnului. Asta e identitatea noastră.

La noi, după ce s-au închis minele, agricultura este clar inexistentă, nu mai avem altă sursă de venit importantă decât pădurea.

Rep.: Tocmai de aceea, pădurea a suferit o presiune enormă.

M.S.: Da, care este de două feluri: presiunea pe pădurile private, retrocedate de 22 de ani încoace, şi încă nu suntem gata cu retrocedările, şi este presiunea pe pădurea statului. Presiunea pe pădurea statului este mai mică, în condiţiile în care pădurarii noştri sunt obligaţi să o păzească şi sunt gestionari.

Rep.: Cum sunt gestionate pădurile în ţările europene?

M.S.: Suntem singura ţară din Europa în care pădurarul mai are gestiunea pădurilor. Inclusiv Bulgaria a retras gestiunea pădurii de la pădurari. Paza pădurii se face de către organele abilitate, ca orice bun.

Dar poliţia se ocupă cu aşa ceva? Cu ce este diferit furtul unui televizor din casă, de furtul unui lemn? Dar este mult mai comod să dai vina pe pădurar, decât să te duci tu să cauţi vinovaţi.

După Război, după naţionalizare, în 1947 s-au înfiinţat Mariile Unităţi forestiere şi DREF-urile, Direcţiile Regionale de Exploatări Forestiere, atunci s-au înfiinţat cantoanele silvice, brigăzile silvice. De-a lungul anilor, sunt peste 60 de ani de atunci, pădurarii şi-au dezvoltat adevărate reţele de informaţii.

În general, dacă pădurea nu este foarte expusă, un pădurar ştie cine îi umblă în pădure. Pagubele produse în pădure, recunosc că sunt de două feluri: cele produse de pădurari şi cele produse fără ştirea lor. Cea de-a doua categorie este majoritară, covârşitoare. Pădurea nu-i gestiune închisă. La alimentară seara ai pus gratiile, ai pornit sistemul de alarmă şi ai plecat liniştit. Dimineaţa, dacă cineva ţi-a spart alimentara, suni la poliţie, la procuratură, se iau amprente, se face anchetă şi tu zici „eu n-am nicio vină”. Pădurarul, săracul, e vinovat, pentru că el are program nenormat, 24 de ore din 24.

Am văzut pădurari care de la biserică, după slujba de Paşti, îmbrăcaţi în costum, au plecat în pădure pentru că au primit telefon că sectanţii taie lemne, că nu au sărbători. Nu unul, nenumărate exemple pot să vă dau de genul acesta.

Mai este o chestie care ţine de nemulţumirea mea vizavi de gestionarea pădurii de către pădurar: îi dau salariu de doar 700-1000 de lei, în funcţie de vechime şi el are 20 de milioane de Euro în gestiune. E o salarizare disproporţionată faţă de responsabilităţi. La noi există sistemul de informaţii, există poliţaiul pădurii, care o păzeşte. În schimb, în cele private nu există. Şi tot în capul nostru se sparg toate. Când le spunem că nu e gestionată de noi, răspund: „cine trebuie să o păzească?”. Poi, proprietarul, dacă nu a încheiat niciun contract de pază. Şi mulţi se uită puţin ciudat la noi, pentru că în comunism s-au obişnuit că singurii care gestionează pădurea suntem noi. Pe ei îi verifică numai ITRSV, care are puţini oameni, iar proprietăţile sunt destul de fărâmiţate.

Rep.: Care este situaţia retrocedărilor?

M.S.: Problemele legate de retrocedări s-au acutizat. Presiunea este foarte mare. Sigur că noi suntem bau-baul din acest domeniu pentru că ne opunem în unele cazuri retrocedărilor ilegale. Eu consider că suntem obligaţi să apărăm bunul statului. În general comisiile locale nu se implică deloc. Oamenii dau în judecată comisiile locale şi judeţene, nu prea dau în judecată Romsilva, pentru că se tem de noi. Comisiile locale nu prea trimit întâmpinări. Ne pomenim în aceste situaţii cu o cârcă de sentinţe care nu pot fi puse în aplicare. Vă dau un exemplu şi poate cititorii o să poată spune cum să aplic un set de 10 sentinţe la Ocolul Sighet, toţi cei care sunt beneficiarii sentinţelor sunt neamuri, după acelaşi autor deposedat care avea 1,2 hectare de pădure. Sunt 10 sentinţe, fiecare cu 10 hectare şi toate cer un UA din Săpânţa, care are 35 de hectare. Şi eu trebuie să pun în posesie 100 de hectare pe cele 35 de hectare, pentru că sentinţa prevede expres UA-ul. Eu le-am dat UA-ul respectiv. Am dat un exemplu care este absurd. Mai avem o grămadă.

Anul trecut s-a promovat de către procurorul general un recurs în interesul legii, prin care Regiei Autonome a Pădurilor îi este recunoscut dreptul de intervenient în orice proces de fond funciar ca şi reprezentant legal al Statului Român, în condiţiile în care legea prevede că reprezentantul averii statului este Ministerul Finanţelor şi ne-au delegat această competenţă. Practic, putem interveni în orice proces de fond funciar de care avem ştiinţă.

Noi preluăm toate procesele din judeţ şi avem procese şi strămutări şi avem procese şi strămutări şi în alte judeţe. Avem doi jurişti care sunt efectiv îngropaţi în dosare, dar nu există proces la care să nu depunem întâmpinare.

Rep.: Cât s-a retrocedat din pădurile Maramureşului în aceşti 20 de ani?

M.S.: Mai avem 143.000 de hectare din 263.000 de hectare cât aveam în 1990. Aproape jumătate. Jumătate din această suprafaţă s-a retrocedat fără forme în regulă. Nu condamn judecătorul, pentru că el judecă după hârtii. În momentul în care nu găseşte nicio întâmpinare din partea unor organe ale statului în care să se spună dacă omul are sau nu dreptate, judecătorul nu poate decât să dea dreptate omului. Sunt multe cazuri în care se resping aceste cereri. Sunt şi greşeli ale comisiilor locale. DNA-ul a intrat acum pe probleme de retrocedări. Avem un dosar aproape finalizat la Poienile de sub Munte, unde bănuiesc că anumiţi oameni vor trebui să plătească.

Sunt şi cazuri în care au ras tot după ce au primit pădurea. Sunt şi cazuri în care după ce au fost puşi în posesie şi au ras tot, au cerut schimbarea amplasamentului şi li s-a dat. Există şi asemenea cazuri. Şi sigur că în aceste situaţii suntem noi bau-baul pentru că ne opunem unor mânăreli ale oamenilor.