Şi tot zbor / Estetica

Dintotdeauna am fost fascinat de estetică, atât ca înveliş fonic, cât şi ca semnificaţie. Deschiderea vocalizantă a celor două componente ale cuvântului, marcată de e, prezenţa – tot în fiecare noţiune separată a ascuţimii din consoana t –, rădăcina comun-latină a fiecărui element gramatical (primul, est, o combinaţie plăcută ca nivel de omonimie între un punct cardinal, locul de unde răsare întotdeauna lumina şi certitudinea propriei existenţe, marcată prin verbul a fi la persoana a III-a singular, prezent, iar al doilea, expresia absolută a unui mod de a fi în relaţie cu celălalt, etic), fac din estetică un cuvânt care are şarmul şi greutatea unei bucurii. O victorie se poartă, se duce, (din expresia francezului remporter une victoire), tot aşa cum o bucurie poate fi şi grea sau apăsătoare (chiar şi în sens pozitiv). Estetica însumează astfel o serie întreagă de nuanţe – bucuria unui răsărit şi a unui început catalizator, mirarea prezenţei în spaţiu şi timp sub semnul lui acum, corelate gregar cu un mod de a fi care să ţină cont de celălalt, să îl accepte, respecte sau chiar iubească christic, etic. Nu e de neînţeles de ce multe materii se încheie motivant, corelativ şi înălţător cu principii de etică – medicina, ştiinţele juridice, economia, chiar chimia. Cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine fac din etică un motiv prezent în fiecare materie şi, după principiul soarelui care străluceşte peste toate, est-etica să devină demersul ultimativ al noţiunilor. Ea nu se limitează astfel la o etică a est-ului, ci la binele, frumuseţea şi etica lui este. Să nu ne mirăm de ce saloanele de frumuseţe din lume sânt situate la rang de cinste, atâta vreme cât, după acelaşi principiu, cos-metica este, în varianta ei ultimativă, o etică a cosmosului...