Mica INTELEGERE

* Tendintele revansarde revizioniste din centrul, estul si sud-estul Europei, rivalitatea dintre Marea Britanie si Franta cu privire la hegemonia in Europa si Orientul Apropiat, agravarea disensiunilor dintre statele central-europene, toate acestea marturiseau subrezenia sistemului de tratate de la Paris ca si neputinta Societatii Natiunilor de a solutiona problemele dificile aparute chiar de la inceputul existentei sale. Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia si alte state balcanice incercau sa-si asigure securitatea si integritatea teritoriala, prin unirea fortelor in cadrul unor organizatii defensive regionale. In acest context international complex si contradictoriu, guvernele Romaniei, Cehoslovaciei si Iugoslaviei si-au propus sa gaseasca in comun solutii care sa asigure statutul teritorial de care tarile respective se bucurau. Impartasind ideea cehoslovaca de a infaptui o bariera contra revansismului german si ungar, diplomatia romana urmarea un plan mai larg, care sa cuprinda statele „de la Baltica la marea Egee”, anume Polonia, Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia si Grecia, si nu doar o „alianta in trei”, preconizata de Masaryk si Benes. In calea acestui plan stateau insa unele dificultati, rezultate din diferendele teritoriale dintre Polonia si Cehoslovacia. Cu asentimentul guvernelor cehoslovac si iugoslav, sprijinita fiind si de Franta, Italia si partial de Anglia, diplomatia romaneasca a facut numeroase incercari de mediere, a intreprins demersuri insistente pe langa guvernul de la Varsovia, in sensul eliminarii acestor diferende si al determinarii unei aliante cehoslovaco-polone, parte integranta a unei intelegeri in cinci. Dar guvernul polonez a refuzat de fiecare data sa adopte o atitudine concilianta in chestiunea rivalitatii fata de Cehoslovacia si sa participe la o „Intelegere in cinci”; el s-a aratat insa interesat de o alianta polono-romana, pe linia „garantarii eventualelor tratate de pace ce s-ar semna cu Sovietele”. Guvernul roman a urgentat finalizarea tratativelor anterioare cu Cehoslovacia si Iugoslavia. La 22 aprilie 1921, Take Ionescu si Ferdinand Veverka semnau, la Bucuresti, „Conventia de alianta defensiva intre Regatul Romaniei si Republica Cehoslovaca”, precum si o „Conventie militara”. Concomitent s-au purtat tratative intre Bucuresti si Belgrad privind securitatea ambelor state in contextul general al intereselor europene in bazinul danubian. La 7 iunie 1921 s-a semnat la Belgrad, de catre Take Ionescu, din partea romana, si Nikola Pasic, din partea iugoslava, „Conventiunea de alianta defensiva intre Regatul Romaniei si Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor”, asemanatoare conventiei semnate in aprilie cu Cehoslovacia. Ambele conventii, ca si conventia incheiata la 14 august intre Cehoslovacia si Iugoslavia, priveau asigurarea in comun a securitatii celor trei tari, a statutului lor teritorial, asa cum fusese stabilit prin tratatele de la trianon si Neuilly, asumandu-si astfel obligatia de a veghea asupra statu-quo-ului postbelic in aceasta zona geografica. Inceputurile colaborarii militare in acest sens s-au si realizat in luna iulie 1921, in cadrul conferintei reprezentantilor celor trei armate nationale ce s-a desfasurat la Praga. In functie de efectivele pe care un posibil agresor putea sa le intrebuinteze si in ansamblul masurilor stabilite cu ceilalti parteneri din Mica Intelegere, fortele ce urmau a fi angajate de Romania totalizau 72 de batalioane, 16 escadrile de aviatie, 90 de baterii de artilerie, 8 divizii de infanterie si o divizie de cavalerie. In urma discutiilor purtate si a semnarii, in anii 1920-1921, a unor tratate bilaterale intre Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania, au fost puse bazele organizatiei defensive regionale „Mica Intelegere”. In conditiile in care guvernul bulgar si cel grec cautau solutii de intarire a securitatii in aceasta zona, Mica Intelegere a initiat o serie de actiuni pentru largirea cadrului sau prin atragerea altor tari sud-est europene. Constituita pe baza si in spiritul Pactului Societatii Natiunilor, sprijinindu-se pe Franta si Marea Britanie, Mica Intelegere nu impartasea insa in intregime politica celor doua mari puteri. Data fiind influenta puternica a Frantei si Angliei asupra politicii Micii Intelegeri, aceasta din urma a desfasurat, in anii 1925-1928, negocieri pentru realizarea unor intelegeri de tip Locarno si in centrul si sud-estul Europei. Odata creata, Mica Intelegere avea sa se afirme mult timp ca o unitate politica europeana, in probleme de securitate si pace. In 1927 si 1928, reprezentantul Cehoslovaciei, Eduard Benes, a propus adoptarea unei hotarari comune pentru reluarea in cel mai scurt timp, de catre fiecare dintre statele componente a Micii Intelegeri, a legaturilor diplomatice cu Uniunea Sovietica. Chestiunea a facut obiectul unor vii dezbateri in Conferinta Micii Intelegeri din februarie 1929, de la Bucuresti. La 21 mai 1929, in cadrul Conferintei de la Belgrad s-a semnat „Actul de conciliere, arbitraj si reglementare judiciara intre statele Micii Intelegeri”. Vorbind in numele Micii Intelegeri, Nicolae Titulescu atragea atentia ca diferitele teze si proiecte cu privire la dezarmare trebuiau conciliate in mod rational, „sacrificiile si avantajele bine proportionate”, iar rezultatul final urma sa reprezinte o sinteza echitabila intre „gradul de dezarmare, gradul de securitate si gradul de aplicare a principiului egalitatii”. Nicolae Titulescu concepea dezarmarea ca pe un proces echilibrat si eficient, desfasurat in etape si sub un control riguros. Mica Intelegere a sustinut proiectul francez Massigli, care subordona limitarea armamentelor in raport cu securitatea tarii respective. La 16 februarie 1933, s-a incheiat „Pactul de organizare a Micii Intelegeri”, care avea drept scop sporirea fortei si ponderii internationale a acestui organism politic, sa asigure o orientare comuna in problemele politicii externe si aprecierea situatiei internationale. Guvernul german a privit nefavorabil intarirea aliantei statelor din Mica Intelegere, pe care o considera un obstacol in calea expansiunii Germaniei. Konstantin von Neurath, ministrul de Externe al Germaniei, declara la 7 februarie 1933 ambasadorului italian la Berlin ca „obiectivul general urmarit de noi in aceasta regiune este nu numai de a actiona pentru slabirea treptata ci – daca e posibil – pentru dezintegrarea in cele din urma a Micii Intelegeri.” In anul 1933 s-a semnat Pactul in patru, tarile semnatare fiind Marea Britanie, Franta, Italia si Germania. Atunci cand Marea Britanie, secondata de Franta, a acceptat planul lui Mussolini de organizare a unui directorat european al celor patru puteri si de revizuire a tratatelor de pace, Romania, impreuna cu celelalte tari ale Micii Intelegeri, s-a opus. La 25 martie 1933, a fost dat din partea Micii Intelegeri un comunicat oficial in acest sens, iar la Paris si Londra, Nicolae Titulescu, in numele celor trei state, a cerut respectarea tratatelor de pace si a unor norme echitabile de conduita internationala. In iulie 1933 s-a semnat Conventia de la Londra, care a prefatat normalizarea relatiilor dintre tarile Micii Intelegeri si URSS, prin stabilirea de relatii diplomatice in anul urmator. Au existat numeroase alte intentii de stabilire a unor relatii internationale, unele nefiind finalizate, ca in cazul planului neoficial cehoslovac care sugera ca Mica Intelegere sa ia initiativa organizarii unei intreprinderi navale, cu participarea Turciei, pe baza unei politici de tarife unificate. Cu toate eforturile depuse pentru mentinerea pacii, dupa 1936, principiul fortei s-a impus definitiv in relatiile internationale. Planul Hodza, de reconciliere a Europei centrale, a fost subminat de marile puteri revizioniste. Germania si Italia au reusit sa sparga solidaritatea aliantei si au convins Iugoslavia sa semneze pacte separate cu Bulgaria si Italia. In acest climat tensionat s-a constituit un nou Directorat in patru. Sub presiunea Marii Britanii si a Frantei, Romania si Cehoslovacia s-au vazut nevoite sa adopte o atitudine concesiva fata de Ungaria horthysta, sperand astfel sa isi salveze integritatea teritoriala. In 1938 Germania a anexat Austria, bizuindu-se pe aceeasi politica concesiva a Marii Britanii si a Frantei. In fine, dupa mai multe eforturi disperate de a-si pastra integritatea si de a mentine principiul dreptului in relatiile internationale, prin Acordurile de la München din 29 septembrie 1938, Directoratul european in patru a reusit sa distruga Mica Intelegere. In acest fel a fost deschis deschide drumul larg pentru planurile expansioniste ale Germaniei, care va dezmembra Cehoslovacia si va atrage mai tarziu Romania in randurile Axei. Cooperare economica La conferinta de la Ioachymow din 1927, cele trei state decid elaborarea unui plan economic comun. Fiecare stat isi pastra suveranitatea, dar urmau sa fie inlaturate slabiciunile economice din interiorul aliantei, pana atunci axata mai mult pe latura politica si diplomatica. Sunt semnate numeroase tratate economice bilaterale. Cooperarea economica s-a adancit odata cu infiintarea in 1933 a Consiliului Economic al aliantei. Erau vizate aplicarea de tarife preferentiale intre cele trei state, un sistem de contingentare, colaborarea in industrie si agricultura, camere de comert mixte, unificarea tarifelor pe caile ferate, colaborarea in navigatia aeriana si maritima. Era urmarita circulatia rapida a obiectelor de aprovizionare si a armamentului. Cehoslovacia a propus formarea unui cartel industrial care sa faca fata marilor carteluri internationale. Romania acorda Cehoslovaciei o zona porto-franco la Galati. S-au mai luat masuri de imbunatatire a navigatiei pe Dunare, a comunicatiilor feroviare, aeriene, postale, telefonice, telegrafice si radiofonice. In ce priveste colaborarea pe latura militara, fiecare stat a pus la punct un plan amanuntit de mobilizare economica si industriala in caz de razboi. Toate aceste masuri au iritat Germania si Italia, care considerau ca astfel statele aliantei duceau o politica agresiva. Mica Antanta, scurt istoric Alianta incheiata in 1920-1921 intre Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia, tari care obtinusera avantaje teritoriale importante prin tratatele de pace de dupa primul razboi mondial, pentru a preveni tendintele revansarde care puteau veni din partea Austriei si Ungariei. Sustinuta de Franta, alianta si-a creat, in 1931, un consiliu politic si economic permanent. In 1939, odata cu dezmembrarea Cehoslovaciei, Mica Intelegere s-a dizolvat. In timpul existentei sale, Mica Intelegere a contribuit la mentinerea pacii in regiunea central-europeana si dunareana, la dezvoltarea legaturilor de colaborare pe multiple planuri intre statele membre precum si cu celelalte state din aceasta zona geografica, a actionat in directia realizarii politicii de securitate colectiva, a intaririi fortei de actiune a Societatii Natiunilor. Mica Intelegere a sprijinit politica europeana a Frantei, dar nu a avut instrumentul militar de sustinere a politicii si diplomatiei sale. A fost influentata de politica conciliatorista a Marii Britanii si de pasivitatea Frantei precum si de contradictiile si disensiunile interbalcanice, mai ales dupa 1936. „Obiectivul general urmarit de noi in aceasta regiune este nu numai de a actiona pentru slabirea treptata ci – daca e posibil – pentru dezintegrarea in cele din urma a Micii Intelegeri.” - Konstantin von Neurath Ioan BOTIS