Metale rare, metale prețioase și neputința autorităților

Au fost purtate războaie pentru resurse. Acum sunt doar resentimente și războaie.

Au fost făcute atâtea tâmpenii în domeniu încât, acum, a reporni activitatea minieră este aproape imposibil. Nici măcar modificările la Legea Minelor nu sunt în vigoare, nici după atâta timp de la realizare. Strategia în domeniul resurselor minerale, promovată în 2022, a fost aprobată în 2025, dar nu are studiul de impact de mediu și, bineînțeles, nu mai răspunde condițiilor de azi.

Vremea schimbării a sosit, dar... Legea Minelor a fost zăpăcită, infrastructura instituțională este praf, legislația conexă a luat-o mult înainte. Ultima și cea mai grea întrebare este cu cine începem să recuperăm? Între generația care a lucrat din greu și prezent există foarte puțini care mai țin steagul sus.

Iazurile de decantare. Modificările aduse la legea minelor se refereau la începerea valorificării metalelor din iazurile de decantare. Nici până azi nu s-au emis normele de aplicare a modificărilor, fiindcă cineva din fostul ANRM a decis că nu este nevoie. În consecință, iazurile zac.

Metalele prețioase. Executivul în toate formele sale a blocat juridic orice formă de valorificare, orice activitate de exploatare. Metalele rare și disperse și pământurile rare și disperse, la fel, stau, bine mersi.

În Maramureş şi în judeţele învecinate s-au extras metale neferoase, de la plumb, zinc, cupru, până la argint, aur şi metale rare. Toată dezvoltarea economică s-a făcut pe această activitate. La începutul anilor 90, fosta Regie era în centrul atenției celor puși pe căpătuială. Potențialul de afaceri era enorm. O regie a statului (RAPbZn), un fel de stat în stat care decidea multe în economia județului, a început să fie restructurată. A apărut societatea AURUL, înființată pentru un singur scop: valorificarea milioanelor de tone de steril cu un procent scăzut de aur depozitate în Maramureș. Neoficial, s-au pus bazele unei mari afaceri care s-a finalizat cu acapararea resurselor din subteranele maramureșene.

Febra aurului a cuprins totul. Încetul cu încetul, a fost distrusă toată logistica adiacentă industriei miniere. A dispărut cercetarea geologică, au dispărut capacitățile de proiectare şi prospecțiune geologică (ICPM, Cuarţ). S-a diluat numărul specialiștilor în domeniu. În comparație, AURUL a devenit o prezență tot mai activă, chiar dacă nevăzută, în economia zonei. Societatea româno-australiană, unde REMIN era acționar cu aproape 50% din acțiuni, a preluat, în urma unor inginerii economico – financiare, atribuțiunile societăților care şi-au dat duhul. A fost primul semnal clar că fosta Regie a intrat pe drumul ce duce la sfârșit. De fapt, la insolvență. Situație care durează de mulți ani.

În 1997, REMIN a fost restructurat. Din 30.000 de mineri au mai rămas 11.000. și tot așa până la câteva sute de oameni, în acest moment. Axa Baia Mare – București a funcționat perfect. De la promisiuni şi proiecte s-a ajuns la praful de pe iazurile de decantare rămase neecologizate.

Se vorbește mult de Roșia Montană, Roșia Poieni, de unde se extrage cupru, dar, neavând unde să prelucrăm, pierdem tot acest caimac, vânzând acest concentrat la prețuri destul de mici chinezilor sau altora. Este şi povestea redevențelor. La noi este foarte mică, nicăieri nu sunt aşa de mici. Nici măcar în Africa nu se cere o redevență sub 20%. La noi este așa cum este. Mică de tot.

Planșele geologice, în care noi aveam prospecțiuni, le-am vândut la englezi, la o grămadă de oameni. Apoi au venit unii să ceară concesiuni de prospecțiuni exact pe zonele pe care statul român deja studiase înainte. În momentul de față, nu prea mai avem specialiști care să știe exact modul de orientare al zăcămintelor, faţă de ce ştiu străinii. Pe lângă Roşia Montană, este Săcărâmb, cu cantități mari de aur. Există un patrulater în Apuseni cu latura de 150 de kilometri, în care se găsesc cantități mari de aur şi alte metale foarte prețioase.

La fel, în Maramureș, pe structura Remin, sunt locuri în care avem resurse importante de metale nobile și necesare în economie. Să nu uităm de iazurile de decantare aflate în Baia Mare și în alte părți ale județului. Aceste iazuri sunt o resursă mai mult decât importantă. Pe lângă aur, argint, cupru, plumb, se găsesc și metale rare, resursa momentului ca importanță.

Redeschiderea minelor este o utopie. Trebuie să facem minerit. Şi, dacă facem mine noi, scoatem minereu, ce facem cu el? Nu mai avem flotații, toate s-au dus la fier vechi. Singura care a rămas, s-a ținut cu dinții de ea, este cea de la Flotația Centrală Baia Mare. O afirmație care nu este în acord cu realitatea. Flotația Centrală e un morman de fier vechi, dacă o mai fi și ăsta.

Dar nu mai avem combinatele! Nu mai avem specialiști. Generaţia din urmă cu 20 de ani a cam dispărut. Nu mai avem şcoli pentru formarea muncitorilor, a specialiştilor. Cei care au închis industria românească au știut ce fac. A fost exodul de muncitori buni care au plecat dincolo pe salarii la jumătate față de autohtoni. Au luat muncitori pregătiți de-a gata.

În urma unor investigații, au fost reconfirmări că Roșia Montană are o altă miză: wolframul şi titaniu. Puţine ţări au astfel de minereuri necesare în industria de înaltă tehnologie. Rușii, de exemplu, au uraniu, dar nu au wolfram. Această materie primă este foarte importantă pentru industria militară. Din acest punct de vedere, zona Apuseni este importantă. La Ştei s-a găsit uraniu şi molibden şi wolfram. Iazurile de decantare de la Ştei conțin foarte mult wolfram. Bătălia pentru aurul de acolo este, de fapt, pentru metalele necesare în industria militară.

Activitatea minieră şi metalurgică din nordul ţării a lăsat în urmă mari cantități de steril depozitat în mai multe iazuri de decantare amplasate în zona Baia Mare şi în județ. Acest steril, rezultat în urma prelucrări din uzinele de preparare maramureșene, are un conținut de metale nobile şi metale rare. În decursul zecilor de ani de activitate, s-au format trei mari iazuri. Aceste sunt: iazul Săsar (4,43 milioane de tone steril ) cu un conținut extractibil de aur de 0,6 g/tonă, iazul Flotaţia Centrală (10,5 milioane tone) conţinut extractibil de 0,48 g/tonă şi iazul Aurul (8,5 milioane de tone) cu 0,3 g/tonă, aur extractibil. Iazul Săsar a fost deja  „consumat “ de uzina de retratare Aurul. De asemenea, mici depozite de cenuși şi pirite de la Combinatul Phoenix. O parte a acestora au fost vândute. Mai sunt și alte iazuri mai mici, cu diverse concentrații de metale nobile.  Proiectul Aurul a debutat în anul 1990, când a fost organizată o licitație internațională, la care au participat 7 companii internaționale. Licitația a fost câștigată de Esmeralda/ Ranger Exploration, din Australia. În 9 mai 1990, fosta regie, actuala Companie Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti, au semnat acordul de principiu şi au realizat studiul de fezabilitate, pentru ridicarea uzinei de retratare.

Încheiat în martie 1992, sub coordonarea firmei australiene Lyco Resources. Proiectul Aurul a fost aprobat de Agenţia Română de Dezvoltare (1661/6.09.1991), Ministerul Industriilor (181686/ 2.04.1992) şi a primit acordul de mediu din partea ministerului (autorizaţia 33/ 1993). Aşa a luat fiinţă societatea mixtă româno- australiană Aurul SA, rebotezată în ultimii ani Romaltyn. Pentru ridicarea uzinei de retratare, care a început în 1997 şi a fost terminată în 1999, au fost nevoie de 284 de avize şi aprobări din partea mai multor instituții ale statului.

Legat de metalele rare, puțină lume știe că în Baia Mare s-a lucrat şi fără cianură.

Era o metodă pirometalurgică prin care se selectau metalele. În urma procesului tehnologic, în Baia Mare s-a obținut seleniu, telur, galiu, metale care s-au vândut la extern, deoarece erau foarte scumpe. Referitor la metale rare, ceea ce se spune pe ici-colo nu este o poveste. În toate minereurile aurifere se găsesc şi alte metale în diverse concentrații.

De exemplu, la Ştei, la mina de uraniu, acolo în unul din iazurile de decantare se găsesc peste 600 de grame de wolfram la tonă de steril. Nu a fost extras, pentru că nu a existat tehnologia de extracție a wolframului. Minereurile care sunt în Apuseni conțin cam toate metalele din tabelul periodic. Şi în Baia Mare s-au obținut astfel de metale. De exemplu, au fost obținute 100 de tone de seleniu. Cel care a făcut brevetul şi a făcut instalația pentru seleniu a fost un inginer băimărean, pentru seleniu şi telur. A fost în urmă cu zeci de ani. Aceste instalații au fost făcute la Phoenix.

După ce s-a început să se lucreze cu cianură, o parte din aceste metale rare nu s-au solubilizat şi au rămas în steril.