Curs valutar

4.5680 RON


4.0093 RON


5.1744 RON


1.4823 RON

Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa 

G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac 

Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2. 


Luni , 9 Iulie , 2007
Memoriile unui fost detinut politic „Noi nu am avut tinerete”
Memoriile lui Mitrofan Fetie, fost refugiat si detinut politic, vorbesc despre abuzuri constante, despre foamete, mizerie si ura impotriva aproapelui, despre incalcarea drepturilor fundamentale ale omului, despre orori jilave, despre boala si puroi, tratamente inumane si lipsa totala de respect pentru demnitatea individului.
Pe Mitrofan Fetie l-am cunoscut la A.F.D.P.R. Baia Mare, un batran subtire ca o aschie, activ si iute la vorba, atat cat ii permit cei 86 de ani dintre care mai bine de un deceniu i-a petrecut in inchisorile comuniste. Nascut in 1921, in Ferneziul de azi, a fost arestat in 1941 pentru activitatea sa legionara si purtat apoi prin puscariile din Aiud, Colonia Vaslui, Pitesti, Suceava, Brasov (inchisoare-spital), Suceava, din nou Aiud, Targsor, Jilava si Canalul Midia. Marturiile lui stau scrise intr-o carte, “Noi n-am avut tinerete”. De cand a aparut cartea, Mitrofan Fetie a mai adaugat memoriilor lui zeci de pagini ce asteapta sa fie inserate in locurile insemnate de el. Necazul lui e ca nu mai poate scrie, iar memoria incepe sa il lase. A renuntat la libertate ca sa-si salveze camarazii Mitrofan Fetie si-a sacrificat libertatea pentru a-si salva camarazii, lucru normal din punctul de vedere al unui om care a jurat sa lupte pentru neam, nu astepta nici rasplata, pentru ca fiind legionar, era in ordinea firii sa iti ajuti colegii. A luat cea mai mica pedeapsa posibila: 10 ani. Dupa 8 ani, cand a iesit, l-au trimis din nou la puscarie pentru ca n-a vrut sa semneze intelegerea cu securitatea. „Am facut o greseala de m-au arestat. Eu eram in examene, la Husi, si am fost anuntat ca la Brasov se face un fel de scoala de cadre si trebuia sa mearga cineva. Eu nu am putut merge si s-o oferit sa mearga un coleg si am facut o greseala ca am scris o scrisoare. El nu s-o stiut orienta, s-o dus direct la adresa aia care i-am dat-o eu, ori aia era pazita de Siguranta si l-o arestat. O incercat el sa faca ceva, da’ era o scrisoare de doua pagini, nu putea s-o inghita. Eu cand am auzit ca l-o arestat, le-am spus politistilor: dati-mi imediat buletin de arest si trimiteti-ma la Brasov. N-au vrut la inceput, dar pana la urma am ajuns la Brasov. Unul care a fost presedintele tineretului legionar pe judet, era din Galati si ala era implicat si el in chestia asta, el a venit acolo si ne-a spus noua sa facem cumva... si am luat raspundere pentru toti. Si pe el l-am salvat, pana la urma nu l-am lasat deloc. La Aiud, in 1941, eu am cerut sa fiu arestat ca nu cumva colegul acela al meu, mai tanar, sa spuna ceva si sa-i aresteze si pe ceilalti ca erau 11 tineri si ca sa ii salvez, am mers eu in locul lor. Am mers cu un soldat care noaptea o dormit in tren si eu i-am pazit pusca pana la Brasov, sunt lucruri pe care nu le poate intelege nimeni. Si am ajuns acolo, frate-meu era atuncea in Ministerul Economiei, era director, si el cand o auzit de chestia asta mi-o angajat un avocat si Antonescu o scos o lege, Legea 236, pentru timp de razboi, care condamna cu munca silnica orice activitate impotriva statului, cum a numit-o el. Avocatul s-a dus la fratele meu si i-a spus, domnule Fetie, l-am scos pe fratele dumneavoastra cu cea mai mica pedeapsa, 10 ani! si cand o auzit frate-meu, era sa cada jos saracu, desi era cea mai mica.” Sotii Fetie au fost martorii unei scene ingrozitoare, la Vaslui, unde intr-o noapte, zeci de tineri au fost impuscati pur si simplu. A fost doar una dintre obisnuitele orori savarsite de servantii regimului comunist. „In al doilea an ne-au dus la Vaslui unde au fost impuscati in 1949, 34 de tineri.” Sotia intervine: “Eu i-am vazut, a fost o scoala, la cativa metri distanta de casa in care locuiam. Si el era acolo, noi ne cunoscusem deja numai ca nu stiam ca el e acolo, insa auzeam seara cantand asa frumos... doine. Atunci au scos vreo 30 intr-o noapte, au venit si ne-au spus sa nu iesim afara pana cand nu vom fi anuntati. Eu si copilul gazdei la care stateam, am zis hai sa ne suim in pod, stam acolo si vedem noi ce se intampla. In jur de ora 2-3 noaptea am auzit impuscaturi, acolo, erau 34 de tineri, elevi, studenti, intr-un sant. Mai atipisem noi acolo in pod, dar cand am auzit impuscaturile ne-am trezit, speriati. Si acolo era si el, dar eu nu l-am vazut, el ma vazuse si mi-a spus asta intr-o scrisoare.” Scoala legionara din Penitenciarul Aiud Legionarii au sfidat comunismul chiar sub ochii militienilor, organizand o scoala chiar in interiorul puscariei Aiud, una dintre cele mai temute inchisori comuniste. Acolo a avansat Mitrofan Fetie, a facut legamantul legionar, jurand sa lupte mereu pentru neam si credinta. „Dupa Vaslui am plecat la Pitesti, unde Antonescu facuse o inchisoare noua. Era prin 1942, toamna. Ne-am pus sa lucram acolo, ne-am inteles sa lucram 10 ore pe zi, ca sa primim portia dubla de mancare si am facut asta vreo 10 zile, dupa 10 zile nu ne-au mai dat ca au zis ca a fost o greseala si atunci nici noi nu am mai vrut sa lucram. Si pe chestia asta o considerat-o rascoala in inchisoare. Si ne-o trimis la Curtea Martiala de la Craiova ca sa ne condamne pentru chestia asta. Acolo am stat trei luni de zile si dupa trei luni de zile s-a clasat dosarul, ca nu era niciun motiv. Ne-o intors inapoi la Pitesti si acolo eu am facut cerere ca sa ma trimita la Aiud. Fiindca la Aiud era floarea intelectualitatii romanesti. Acolo am facut scoala, seful nostru o fost unu Biris, un avocat care a fost un fel de secretar al lui Horia Sima in perioada ‘38-’40. La Aiud s-a facut scoala pentru ca sa formeze oameni sa promoveze comunismul, ca cine erau ei la inceput, comunistii? Golanii de pe drumuri, asta-i adevarul. Ofiterul politic a lansat urmatoarea chestiune: cine vrea dintre legionari sa intre in comunism, sa se prezinte acolo si dupa doua saptamani de scoala rosie erau eliberati. Si au fost doua randuri de legionari care s-au dus atunci. Principele Ghica Alexandru, care o lucrat si el in Ministerul de Interne, cu Biris, au vrut sa stopeze chestia asta si au facut o scoala, 30 de oameni au fost si am luat-o de la inceput. Am ajuns frate de cruce, am dat examen, legamantul legionarilor, am devenit legionar, am luat legamantul gradelor superioare. Te obligai sa traiesti toata viata numai pentru neam si pentru biserica.”
L-a asteptat 13 ani
In curtea lui pomii ce-i tin umbra batranetii sunt la fel de vechi si durabili ca si casatoria cu femeia ce l-a asteptat 13 ani sa iasa din inchisorile comuniste. S-au cunoscut vara, la Husi, iar la scurt timp, el a fost arestat. Hotarata sa-i acorde sprijinul moral necesar, l-a asteptat sa iasa, dincolo de insistentele familiei si ale apropiatilor, care insistau sa se marite. “Mi-am zis asa, ca trebuie sa aiba un suport moral, sa stie ca cineva il asteapta. Stiam ca ii foarte patimas, L-am asteptat sa iasa, fara sa ma gandesc ca o sa ma casatoresc cu el, m-am gandit doar ca in conditiile in care familia lui nu mai era, adica tatal murise, mama mi se pare ca murise si ea, fratele lui era pe front, trebuie sa aiba pentru ce sa traiasca, sa lupte, sa il astepte cineva. Imi tot spuneau ai mei sa ma marit, ca trece vremea, dar le-am spus ca il astept, nu pentru ca vreau sa ma casatoresc cu el, ci pentru ca asa vreau eu, iar dupa ce iese poate sa faca ce vrea, eu il astept”, povesteste Jeaneta Fetie. Dupa ce a iesit, departe de a fi incetat, represiunea comunistilor s-a extins si asupra celei care a devenit sotia lui. Din profesoara pusa pe panoul de onoare din centrul Barladului, pentru merite deosebite, a ajuns sa fie data afara de la Scoala 11 din Baia Mare, pe motiv ca “nu corespunde”.
Adriana SZABO
adriana@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.