Memoria Ethnologica la o noua aparitie

* Consiliul Judetean Maramures si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Maramures au lansat un nou numar (an IX, nr.30-31, ianuarie-iunie 2009) al revistei Memoria Ethnologica, revista de patrimoniu ethnologic si memorie culturala, ce reuneste de aceasta data un numar de unsprezece articole si studii si patru colectii de folclor. Primul articol, semnat Sanda Golopentia, Mihai Pop, este dedicat memoriei reputatului etnolog si folclorist roman, originar din satul maramuresean Glod, laureat al Premiului Herder (1967) si membru de onoare al Academiei Romane (2000). Doua variante ale baladei Miorita sunt prezentate de Virginia Popoviæ (Serbia), o varianta din Banatul sarbesc si o varianta timoceana. Sunt reliefate asemanarile si deosebirile dintre cele doua variante ale baladei in ceea ce priveste locul dramei, transhumanta, ciobanii, hotararea ciobanilor, cauzele omorului, oaia nazdravana, intrebarea ciobanului, descoperirea omorului, reactia ciobanului, locul ingroparii, obiectele ingroparii, plangerea oilor, maica batrana, portretul ciobanului, nunta mioritica si cadrul nuptial mioritic. Totodata, sunt analizate procedeele de compozitie si formele dialectale. Eugen Cinci (Serbia) analizeaza cateva repere in cercetarea implicarilor folclorice in cantarea banateana de strana prin intermediul structurilor si sistemelor sonore, remarcand structuri inedite ale muzicii populare, uneori inexistente in alte spatii sau domenii de creatie muzicala si faptul ca la baza sistemelor sonore regasibile in practica folclorului romanesc stau principiile pitagoreice de organizare a sunetelor. Concluzia este ca, in ceea ce priveste sistemele sonore si structurile prezente in cantarea de strana din Banat, se pot constata certe apropieri de muzica populara, fapt demonstrat prin descrierea unor particularitati ale cantarilor practicate in cadrul diverselor servicii in bisericile ortodoxe din Banat. Un studiu al Mirei Podut analizeaza rolul relatiilor de rudenie in satele maramuresene, constatand ca obiceiurile si traditiile de aici care s-au pastrat se datoreaza in mare parte legaturilor sociale si ca societatea traditionala maramureseana este una endogama, constituita pe baze socio-economice. Alaturi de aceste legaturi sunt trecute in revista si legaturile de rudenie spirituala (uneori tot atat de puternice ca si cele de sange sau consangvinitate) dintre nasi si fini, dintre fartati si dintre moasa si familia noului nascut, aceste ultime relatii aducand un anumit echilibru in societatea traditionala si reflectand evolutia culturala a societatii traditionale si a relatiilor de rudenie. Cu doua studii interesante – Strigarea mortii si Clopotul mortii – este prezent in paginile revistei etnologul austriac Anton-Joseph Ilk, originar din Viseul de Sus. Ambele studii se refera la problematica mortii intr-o societate traditionala. Aflam ca strigarea numelui si meseriei mortului din logia turnului unei biserici dintr-o zona din Austria Superioara, obicei pastrat si azi, este o traditie unica in regiune. Obiceiul provine din vremuri de razboi, cand clopotele au fost confiscate de catre armata pentru a fi transformate in tunuri. Autorul insista asupra genezei „clopotului mortii” din biserica romano-catolica din Viseul de Sus, descriind in amanunt multiplele obiceiuri si traditii legate de moartea in comunitatea confesionala, facand referiri atat la modalitatile de folosire a acestui clopot consacrat mortii, cat si la traditiile bisericesti si laice legate de pregatirea demna a acestui prag de trecere. Cel de-al doilea studiu insista si asupra provenientei (din Austria Superioara) a etniei „tipserilor” din Viseul de Sus si a modalitatilor de colonizare a lor in secolul al XVIII-lea, in Carpato-Ucraina si in valea raului Vaser. Madelaine Lombard (Irlanda) in La nivel spiritual ia in considerare puterea fascinanta a simbolurilor de a recunoaste si marca evenimente si ocazii majore ale vietii, acordand o atentie speciala rolurilor comemorative, iar Carmen Darabus vorbeste despre Elemente de civilizatie antiteza – Saint-John Perse. Ritualul funerar din Maramures – o perspectiva hermeneutica este studiul in care Stefan Maris vorbeste despre ceremonialul funerar din Maramures (care contine, ca si in alte parti, o secventialitate ritualica cu rol de a marca momentele sale semnificative, inclusiv cel al separarii sufletului de lumea celor vii si agregarea sa in cea a stramosilor), despre obiectele care fac parte din instrumentarul magico-ritualic si despre riturile legate de inmormantare (sacrificiile de tip obiectual, bocitul sau cantarea mortului). Concluzia este aceea ca atitudinile si gesturile care pot fi identificate in complexul ritual al inmormantarii au intentia manifesta de a ajuta sufletul celui decedat sa parcurga dificilul sau drum catre comunitatea stramosilor. Delia Suiogan realizeaza prin Ramura verde – valori simbolice un studiu ce isi propune o revenire asupra rolului simbolului la nivelul receptarii mesajelor pe care lumea ni le transmite. Pornind de la cateva idei (prin intermediul simbolului, vizibilul si invizibilul se unesc; gandirea simbolica si limbajul simbolic ne apar ca structuri de adancime care modeleaza comportamentul; simbolul este in mod evident si un mod de constituire a Sinelui), sunt analizate doua rituri inca foarte des intalnite in Maramures care au in centru un simbol foarte puternic, cel al ramurei verzi: Armindenul si obiceiul de a pune o creanga verde instrutata pe casa cea noua dupa ce s-au ridicat cornii acoperisului. In fine, ultimul articol, semnat Iuliana Bancescu, abordeaza probleme actuale ale cercetarii folclorului crestin, in conditiile in care, dupa 1989, s-au petrecut schimbari care au afectat structura si functiile categoriilor folclorice cunoscute, determinand evolutii dintre cele mai surprinzatoare. In desfasurarea obiceiurilor s-au produs de asemenea mutatii importante, tot mai putine obiceiuri desfasurandu-se in mediul lor firesc si fara vreo provocare din exterior. Implicit, se inmulteste numarul manifestarilor care apar in ochii cercetatorilor contemporani drept artificiale: reconstituiri, spectacole de folclor, expozitii si festivaluri. Cuvant catre cititor „Orice discurs (si demers) care vizeaza cultura traditionala in contextul de astazi al „universului informatic” nu este nici simplu si nici facil. Intrebarea daca in lumea in care traim cultura traditionala mai poate marca intr-un anumit mod viata omului modern poate sa para riscanta si hazardata. Totusi, as incerca sa raspund afirmand ca, neindoielnic, cultura traditionala si cea moderna pot coexista fara sa se excluda reciproc. Iar satul romanesc este un bun exemplu in acest sens. In foarte multe localitati din zona rurala calculatorul si televiziunea prin cablu nu au reusit (inca) sa ii indeparteze pe oameni de la reperele esentiale ale culturii traditionale. Nunta, botezul sau inmormantarea se mai fac in cadrele traditiei, iar sarbatori precum Pastele sau Craciunul se tin cu sfintenie, dupa vechile obiceiuri... O intrebare ramane: Pana cand?” – Stefan Maris, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Maramures. Ioan BOTIS