Memoria ethnologica

A apărut numărul 58-59, ianuarie-iulie 2016 (An XVI), al revistei de patrimoniu ethnologic şi memorie culturală Memoria ethnologica, revistă editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

 

Luca Rinoldi (Italia) reconstituie într-un articol câteva fragmente din viaţa lui Renzo Baricelli, un sindicalist al fabricii Pirelli-Bicocca în perioada marilor greve cunoscute ca Toamna fierbinte (din anii 1968-1969), accentul fiind pus pe ideile lui Baricelli legate de posibilitatea transformării unei „revoluţii” într-o „profesie”. Cristian Cioancă, în Metamorfozele eroului din basmul fantastic românesc vorbeşte despre o interesantă inovaţie literară tradiţională menită să refacă legătura dintre straturi arhaice şi orizonturi noi de cultură, dintre real şi fantastic, dintre structurile proprii şi cele universale.

Studiul Între Orient şi Occident. Funcţia cultural-istorică a veşmintelor, semnat de Carmen Dărăbuş, analizează rolul veşmintelor ca un cod în romanul Manuscrisul fanariot, de Doina Ruşti. Poziţii sociale, apartenenţe etnice, aspiraţii de a-şi depăşi condiţia, momente solemne – totul devine un alfabet ciudat de mătăsuri, postavuri, bumbac, catifea, sidefuri, pietre şi metale preţioase. Pamfil Bilţiu analizează în Contribuţii la cercetarea etnoiatriei în Maramureş, cercetare ce are un caracter inedit în Maramureş, rolul tămăduitorului în colectivităţile săteşti, punând accentul pe identificarea pricinii bolii pentru a o putea trata.

Este reprodus şi un bogat reţetar, realizat pe baza informaţiilor furnizate de performeri, care prezintă leacuri simple, leacuri pe bază de combinaţii, leacuri folosite în tratarea pe cale magică sau în formă mixtă. În articolul Câteva aspecte privind scrisul în Maramureş în secolele XIV-XVII, Livia Ardelean realizează o introducere în tematică, aceasta reprezentând paşi de început absolut necesari pentru completarea tabloului epocii. Corina Isabella Csiszár prezintă Câteva consideraţii cu privire la obiceiurile de naştere din Ţara Lăpuşului.

 

Unele obiceiuri de naştere s-au pierdut sau sunt pe cale de a dispărea sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care au luat drumul străinătăţii.

Avem de-a face cu obiceiuri noi ca expresii active ale spiritului uman. Studiul lui Ştefan Mariş Dialogul cu celălalt – de la închistare la autodezvăluire este axat pe analiza de tip imagologic. Autorul încearcă să reliefeze necesitatea şi importanţa dialogului în relaţia cu Celălalt plecând de la menţionarea rolului mecanismului autodezvăluirii.

Utilizând acest mecanism corpusul social beneficiază de oportunitatea de a oferi audienţei elementele esenţiale ce definesc propria identitate astfel încât efectul să fie acela de totală deschidere a fluxurilor comunicaţionale cu ceilalţi (percepuţi ca străini), dar şi de articulare şi armonizare a tiparelor relaţionale în societate. Loredana - Maria Ilin - Grozoiu este autoarea studiului Cântecul ritual funerar – expresivitate şi semnificaţii simbolice. Având la bază ideea potrivit căreia simbolul este vehiculul sacrului, dar ţinând cont şi de desacralizarea ritualului funerar în ultima perioadă, studiul îşi propune o recuperare a sacrului cu ajutorul unei analize a simbolurilor care încă se regăsesc în Cântecul Zorilor.  Spre deosebire de bocet, care este o manifestare spontană a durerii, susţinută de tructuri verbale complexe şi gesturi specifice, cântecul ritual funerar este un scenariu al unui ritual normat care presupune o instituţionalizare, performeri specializaţi, ceea ce îi imprimă un deosebit caracter social în interiorul comunităţii.

 

Ultimul articol din acest număr al revistei, Trâmbiţa şi rosturile ei în Ţara Oaşului, îi aparţine Corenei Iosif şi reprezintă formularea unui demers de prospecţie, de creionare a unor posibile metode de analiză şi interpretare a construcţiei sonore a semnalului de trâmbiţă şi a funcţiei lui în Ţara Oaşului. 

 

Cuvânt către cititor

 

„Una dintre funcţiile de bază ale culturii în sens general (deci şi a culturii tradiţionale) este aceea de a identifica un sens experienţei, de a trasa un rost traiectoriei noastre biografice, în contextul reperelor axiologice ale societăţii, având ca efect final definirea şi modelarea destinului social al individului. Astăzi societăţile monoculturale sunt deja exemple destul de rare deoarece ele nu mai pot fi menţinute ca urmare a liberei circulaţii a oamenilor pe întreg mapamondul.

Aşadar, ca o consecinţă a fenomenului migraţionist, apar societăţile multiculturale definite ca realităţi sociale plurale, în care diverse grupuri etnice ori confesionale ajung să trăiască împreună. În acest caz disponibilitatea reciprocă a grupurilor implicate este una pasivă, rigidă, angajată fără prea multe relaţii consistente de schimb şi cooperare. În situaţia în care avem grupuri etnice ori religioase care nu doar că împart acelaşi spaţiu, dar au învăţat să consolideze relaţiile deschise de interacţiune, respectând valorile fiecăruia, nu mai vorbim de comunităţi multiculturale ci de comunităţi interculturale.

Ori, diferenţa este una foarte mare: multiculturalismul descrie specificul interacţiunii dintre actori sociali care trăiesc unii alături de ceilalţi, spre deosebire de interculturalism care este caracterizat de un set de relaţii în care actorii implicaţi trăiesc împreună cu ceilalţi.

Va reuşi, oare, Uniunea Europeană să susţină şi să impulsioneze gândirea despre multiculturalism spre interculturalism? Este, fără îndoială, marea provocare a zilelor noastre.”

Ştefan Mariş, redactor şef Memoria ethnologica