Melidava - profesionalism și suflet

Nicolae Teremtuș: Ce este Melidava domnule Aoșan ?
Melidava e un spațiu, real și virtual, care în acest moment însumează o experiență de mai bine de 25 de ani în plante me–dicinale și produse ale stupului, ca suport pentru medicina naturistă, și are ca expresie concretă azi o societate. Mâine va fi și o organizație neguvernamentală care să sprijine sănătatea românilor și poate mai mult chiar.

N.T: Ce înseamnă de fapt „Melidava” ?
Melidava vine de la melissa, care în greaca veche înseamnă albină, pe de altă parte este și numele științific al unei plante care în popor se numește roiniță și care în mintea mea unește planta cu albina, pământul cu agricultorul
într-un loc, care urmărind un filon istoric, nu putea fi decât o “davă”, adică o cetate geto-dacă.

N.T: Brand-ul dvs. are ca expresie grafică un fel de curcubeu, mi se pare. Așa este ? Are vreo legătură cu comunitatea LGTBQ?
Curcubeul este semnul împăcării între Dumnezeu și oameni. Comu­nitățile iși pot alege orice fel de simbol pentru manifestările lor. Problema e să și trăiască sub auspiciile acestor simboluri…
Curcubeul afișat de noi nu are nici o legătură cu această comunitate.
Am ales un curcubeu schematizat, cu soarele în interiorul arcului de cerc pentru că o arie care se dorește a fi dedicată sănătății nu poate să fie decât una a împăcării și a armoniei. Culorile nu sunt cele ale curcubeului. Verdele este verdele pământului și al primă­verii. Portocaliul este al mierii, cel mai bun fruct al pământului, dar și al soarelui la răsărit și apus, astru central care descrie un ciclu generator de viață. Iar albastrul este cerul care ne acoperă pe toți, ne dă apă pentru rodul pământului și stele ca să avem la ce să gândim. Un pământ ridicat și unit cu cerul, ceea ce ar trebui să fie după mine, un deziderat individual și național.

N.T: Scrieți poezie, sau proză ?
V-ați gândit să deveniți vreodată jurnalist?
O glumă bună spune că inginerii au privirea inteligentă, dar nu se pot exprima… Nu mă văd scriind prea curând, dar cine știe ?

N.T: De ce îmi vorbiți de sănătate, domnule Aoșan, când dvs. ca formație sunteți inginer mecanic agricol ?
Sunt inginer mecanic agricol, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să fac agricultură. M-am născut și am trăit la oraș, dar toate sfârșiturile de săptămână și vacanțele mi le-am petrecut la țară. Acolo am dat din sapă într-un pământ lutos și argilos, în Maramureș. Pământul acela nu producea mai nimic fără îngrășăminte naturale. Mi-am dat seama că agricultura nu se poate face azi după ureche. Pe de altă parte pentru a lucra o suprafață de teren mai mare decât o gradină în spatele casei este nevoie de mecanizare. Nu în ultimul rând înainte de a planta ceva, trebuie să te gândești dacă produsul tău are și cum­părător și cum ajungi la el. Așa am ajuns cu gândul să cultiv mur sau zmeur, cătină sau păducel, corn sau sorb, înainte de `89. Apoi după ce am avut un prieten bolnav de melanom, și care s-a tratat singur într-o primă etapă, cu dieta și plante medicinale, am înțeles că de fapt plantele medicinale, și mai apoi produsele stupului sunt instrumente ale sănătății.

N.T: Știu că ați lucrat ceva vreme în Banat, în Timișoara, ca director în primărie și v-ați transformat apoi într-un culegător de plante medicinale…Acum aflu că sunteți în sudul Moldovei, în Județul Galați. Cum și de ce ?
Am renunțat să mai lucrez în administrație scârbit de lipsa de viziune a șefilor mei și lipsa de profesionalism a unei bune părți a funcționarilor. Astăzi oameni lip­siți de orice pregătire preliminară concretă în administrație conduc comune și orașe. Înainte,  pe vremea comunismului se făcea o atentă instrucție și selecție a ca­drelor de partid și de stat. Azi un om care adună mai multă simpatie, este mai vizibil în presă, ajunge să conducă instituții pe care le înțelege pe la sfârșit de mandat. Funcționarii, mulți dintre ei, ocupă ab inițio niște poziții gândite ca sinecuri, sau se ratează în profesiunile lor și se mulțumesc cu un post călduț. Imaginea funcționarului cu mânecuțe, limitat, dar atent, corect și harnic, este istorie.

N.T: Și plantele medicinale ?
Vedeți dvs. în și prin agricultură se poate face mult bine pământului, plantelor și oamenilor, dacă nu-ți stă gândul doar la profit. Tot ceea ce am făcut, recoltarea de plante medicinale din flora spontană, relațiile cu o serie de firme pro­ducătoare de suplimente nutri­ționale și medicamente din plante, cultura unor plante medicinale și mai nou stupăritul, le-am gândit în prelungirea unei idei, de a face un sanatoriu de medicină naturistă, un parc apicol și melifer, și unul pentru plante medicinale și tehnice.

N.T: Și de ce nu ați făcut acest sanatoriu în Banat ?
Am încercat… Am cumpărat pentru asta vreo 50 de ha de teren, dar au venit italienii și au cumpărat tot restul și nu ne-au lăsat să comasăm unde am fi vrut noi. Până la urmă și dacă ne-ar fi lăsat în pace, tot nu am fi putut realiza nimic pentru că acolo unde se lucrează culturi mari și se fac stropiri cu avionul nu se pot cultiva plante medicinale și nici nu se pot crește albine. Pe de altă parte autoritățile locale acolo unde am trăit, au manifestat o ostilitate ieșită din comun, și consecventă, probabil pentru că la vremea respectivă lucram în administrație și au fost probabil nepotriviri de culori politice. Așa că am ales să plecăm și să ne vedem de viață și visuri în altă parte.

N.T: De ce tocmai Galați, de ce nu Arad, sau Sibiu, sau Maramureș ?
Și eu și soția mea suntem români și ne simțim bine oriunde în România. Județul și nici măcar relieful nu conta. Practic cunoaștem în mare parte  toată țara. Eu m-am născut în Baia Mare, am cunoscut toate județele limitrofe Maramu­reșului, grație tatălui meu care a fost fotograf profesionist. Prietenii mei au studiat la Cluj, am făcut facultatea la Timișoara, și practica la Craiova. Soția mea s-a născut și a făcut facultatea de medicină la București, dar părinții ei sunt din Vrancea și Tulcea. E o vorbă în Maramureș, nu este pământ rău, numa` om rău… Aici in Localitatea Virlezi, Județul Galați am redobândit un prieten de-al nostru, prințul Mihai Ghyka, o proprietate frumoasă în suprafată de aproape 17 ha, cu pădure, livadă și un conac, care a fost spital pe vremea comuniștilor. Am văzut-o, ne-a plăcut și am luat-o, ca să ne împlinim visul.

N.T: Și nu e departe Galațiul de Banat ?
Ba da, e departe. Mai întâi am făcut naveta vreo câțiva ani și apoi ne-am mutat cu totul, când lucrurile au fost cât de cât aranjate. Am început cu tăiatul buruienilor, spinilor, lăstarilor și uscăturilor. A durat aproape 3 ani până când am dat o imagine și o formă acestei bucăți de teren. Și acum mai scoatem câteva vagoane de rădăcini pe an din livada îmbă­trânită. Gardul are circa 2 km. Și construcțiile sunt în suprafață de 2.000 de mp. Așa că vă dați seama nu ne plictisim.

N.T: Când intenționați să demarați activitatea concretă ?
O să dureze câțiva ani. Avem răbdare. O cultură de plante medi­cinale se pregătește cu minu­țio­zitate, dacă nu folosești ierbicide. Aici e plin de pir, am cultivat pe câteva hectare prăsitoare, care să lase un sol curat de buruieni. Fâneața, sau suprafața ce ar fi putut fi folosită ca fâneață era plină de scaieți și mușchi. Vă dați seama că după Decembrie `89, singura activitate depusă aici a fost furatul. Apoi din livadă am încercat să salvăm ce se putea prin lucrări de regenerare. Finalmente un număr mare de pomi au fost tăiați, și acum după câteva mii de rădăcini scoase ne pregătim de plantat. Doar că seceta ne-a pus pe gânduri. Probabil că o să ne orientăm ca o bună parte din pomii fructiferi pe care inten­ționăm să-i replantăm să fie cei care rodesc în primăvară și prima parte a verii cum sunt cireșii, vișinii și caișii. Pe de altă parte pomii fructiferi nu sunt o com­ponentă economică a spațiului pe care ni-l dorim dedicat sănătații. Ci un aport de fructe proaspete, binevenit, dar necondiționat de profit. Nu vom renunța să cultivăm meri, pruni, peri și gutui, sau nuci și castani, pentru faptul că se întrevăd veri secetoase. Chiar în cazul unei producții minimale ne interesează calitatea și nu cantitatea. Pe de altă parte e necesar să plantăm și arbori cu valoare meliferă. Am moștenit un ha de salcâm, și unul de tei. Vrem să mai plantăm unul de salcâm japonez, cu perioada de înflorire târzie, ca aport melifer, la fel și evodia și castan comestibil dacă rezistă aici. Spre deosebire de Maramureș unde am văzut ierni cu minus 25 de grade, aici e la fel de frig dar e și vânt.

N.T: Am înțeles că o componentă esențială a muncii dvs. este apicultura și valorificarea plantelor și produselor apicole prin actul medical. Cum mai concret ?
E simplu. O buruiană de leac nu se vinde singură, decât dacă e cunoscută. Mai mult ea devine cu adevărat eficientă și pentru producător și utilizator, dacă este recomandată. Iar în timp, dacă îți faci datoria față de oameni și recomanzi lucruri de folos, obții un credit moral, și implicit o recu­noaștere, care surclasează orice acțiune savantă de marketing. La fel și cu produsele apicole. Una e să strigi în gura mare că noi trăim în țara mierii și a laptelui și alta e să dai 10 întrebuințări diferite pentru miere, înafară de îndulcitor prin excelență.

N.T: Acest lucru îl faceți dvs. sau soția ?
Soția mea consultă, eu mă ocup de relațiile ei publice și de partea administrativă.

N.T: Ce înseamnă că vă ocupați de relațiile publice ale soției dvs., vă rog să mă scuzați ?
Păi când sună telefonul continuu, așa cum ați observat, și primești invitații de a scrie sau a fi intervievată săptămânal, când vine nu știu ce televiziune de la noi sau din Belgia să facă un interviu despre cum se tratează scleroza multiplă prin apiterapie în România, sau se pune problema între a alege o conferință în Anglia și una la Cluj, e nevoie și de activitate de relații publice. E un suport firesc pentru un om prea ocupat și a cărui muncă trebuie să rămână până la urmă în folosul bolnavului sub o formă sau alta, pentru moment prin consultații și produse de calitate. Poate în viitor printr-o organizație neguvernamentală așa cum vă spuneam la început, care să își propună o școală de medicină naturistă, și pe lângă ea și o unitate spitalicească sau un sanatoriu, într-un parc api-fito, care poate dovedi practic că metodele medicinei alternative sunt mai mult decât viabile, sunt chiar necesare.