Medicul şi alchimistul PARACELSUS

La începutul secolului al XVI-lea au apărut semnele trezirii gândirii din lunga amorţeală a evului mediu. Vălurile sectarismului întunecat, ale fanatismului şi bigotismului au început să se destrame. Gândirea liberală şi cercetarea neîngrădită au început să ia locul credulităţii oarbe. Adevărul nu a mai fost văzut ca o proprietate exclusiv a sacerdoţilor.

Poate mintea cea mai cuprinzătoare a acelei perioade a fost Philippus Aureolus Theophrastus Bombast von Hohenheim, mai cunoscut sub numele de Paracelsus.

Philippus Aureolus Theophrastus Bombast von Hohenheim (Paracelsus) s-a născut la 11 noiembrie 1493, în apropierea localităţii Maria-Einsiedeln, un sat aflat la o depărtare de două ore de mers pe jos de la Zürich.

Tatăl lui, William Bombast de Hohenheim, a fost unul din descendenţii vechii şi renumitei familii Bombast, cunoscută şi sub numele de Hohenheim, după vechea reşedinţă a familiei, un castel aflat în apropiere de Stuttgart. Tatăl lui Paracelsus se înrudea cu Marele Maestru al Cavalerilor Sfântului Ioan. William s-a stabilit în calitate de medic în apropiere de Maria-Einsiedeln, s-a căsătorit în anul 1492 cu infirmiera-şefă de la spitalul care aparţinea mănăstirii acelui loc şi din căsătoria lor a rezultat Theophrastus, singurul lor copil.

O veche legendă legată de Paracelsus spune că acesta a fost castrat în copilărie în urma unui accident. Povestea provine şi din faptul că Paracelsus nu a avut niciodată barbă şi chipul său apare în numeroase tablouri efeminat.

În copilărie Paracelsus a căpătat cunoştinţe ştiinţifice de la tatăl său, care i-a predat primele noţiuni de alchimie, chirurgie şi medicină. Despre tatăl său, care i-a fost şi prieten şi învăţător, a vorbit numai în termeni elogioşi. Şi-a continuat studiile luând lecţii de la călugării mănăstirii Sfântul Andrei din valea Savonului, sub îndrumarea unor episcopi. În adolescenţă a descoperit lucrările unui alchimist celebru, Isaac Hollandus, care l-au incitat să practice o medicină superioară celei contemporane lui, ajungând la cauzele ultime ale bolilor şi acţionând la acel nivel pentru a le elimina.

La vârsta de 16 ani a fost trimis să studieze la Universitatea din Basel. A fost instruit apoi de celebrul Johann Trithemius de Spanheim, abatele mănăstirii Sfântului Iacob din Wurtzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie, şi, sub îndrumarea acestui profesor, au fost cultivate îndeosebi înclinaţiile sale pentru ştiinţele şi practicile oculte. Paracelsus şi-a continuat munca de cercetare în laboratorul bogatului Sigismund Fugger, la Schwatz, în Tirol.

Mai târziu, Paracelsus a călătorit foarte mult. A vizitat Germania, Italia, Franţa, Ţările de Jos, Danemarca, Suedia şi Rusia; se spune că a ajuns până în India. Într-una din aceste călătorii a fost luat prizonier de către tătari. Fiul hanului l-a însoţit după o vreme la Istanbul. Din această perioadă (1513-1521) datează influenţa învăţăturilor secrete ale Orientului asupra gândirii lui Paracelsus (cele şapte principii ale omului sau proprietăţile corpului astral erau noţiuni total necunoscute la vremea aceea în Europa apuseană). Se spune că a fost iniţiat de şamanii siberieni şi că, la Istanbul, Paracelsus a întâlnit un alchimist arab care i-a dezvăluit secretul suprem al solventului universal, alkaest.

Paracelsus a călătorit apoi prin ţările situate de-a lungul Dunării, după care a ajuns în Italia, unde s-a înrolat în calitate de chirurg militar în armata imperială. A participat la multe expediţii militare din acele timpuri. Cu aceste ocazii, Paracelsus a adunat numeroase cunoştinţe şi date utile nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, ci şi de la călăi, bărbieri, ciobani, evrei, ţigani, moaşe şi ghicitoare. În toată această perioadă a adunat date preţioase din toate mediile societăţii.

La vârsta de treizeci şi doi de ani s-a întors în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reuşite pe care le-a aplicat pacienţilor săi. În 1525, Paracelsus s-a stabilit pentru o vreme în Basel, iar în anul 1527, a fost numit de către consiliul orăşenesc profesor de medicină şi chirurgie, primind un salariu foarte mare. Prelegerile sale nu constituiau, ca acelea ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galan, Hipocrat sau Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Apreciat de studenţi, Paracelsus îşi şoca colegii prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, indiferent dacă învăţătura era compatibilă cu raţiunea şi adevărul.

În acelaşi timp, Paracelsus a deţinut şi funcţia de medic-şef al oraşului. În această calitate, el a cerut ca farmaciştii să fie puşi sub autoritatea sa, pentru a-i supraveghea în exercitarea corectă a profesiei. Urmarea a fost că Paracelsus şi-a atras întreaga ură a farmaciştilor şi a vânzătorilor de medicamente, la care s-a adăugat invidia unor medici şi profesori. Şicanele care i s-au făcut şi neadevărurile care s-au spus despre el răspândindu-se cu rapiditate în Basel ar fi rămas poate fără efect dacă Paracelsus nu şi-ar fi făcut duşmani în rândurile membrilor consiliului orăşenesc.

În iulie 1528, Paracelsus a părăsit Baselul, reluându-şi viaţa hoinară, rătăcind prin toată ţara, dormind prin tavernele satelor şi în hanuri. Numeroşi discipoli l-au urmat în aceste peregrinări. Cel mai faimos dintre aceştia a fost Johannes Oporinus, care, timp de trei ani, i-a fost secretar şi asistent, devenind apoi profesor de limbă greacă şi un cunoscut editor, librar şi tipograf în Basel.

Paracelsus a ajuns în 1528 în Colmar, apoi, în 1529-1530, la Esslingen şi Nürenberg. „Medicii atestaţi” din Nürenberg l-au considerat un vraci, un şarlatan şi un impostor. Ca să dovedească netemeinicia acuzaţiilor care i-au fost aduse, Paracelsus a cerut consiliului orăşenesc să-i permită să trateze doar pacienţi declaraţi irecuperabili. Medicii i-au trimis spre tratament câţiva bolnavi de elefantiazis, pe care Paracelsus i-a vindecat într-un timp foarte scurt şi fără să pretindă vreun onorariu.

În 1530, Paracelsus a ajuns la Noerdlingen, München, Amberg, Regensburg şi Meran; în anul 1531 era în St. Gali, iar în 1535, la Zürich, dar lista oraşelor prin care a trecut e mult mai lungă. În cele din urmă, a ajuns la Salzburg, unde a fost invitat de prinţul palatin, ducele Ernst de Bavaria, care era un mare iubitor de ştiinţe oculte. Aici Paracelsus a cules roadele îndelungatelor sale eforturi şi faima lui a început să fie cunoscută în tot mai multe locuri.

Nu i-a fost dat să se bucure prea mult timp de odihna meritată, căci la 24 septembrie 1541 a murit, după o scurtă suferinţă, la vârsta de 48 de ani, într-o cămăruţă a hanului „Calul Alb”. În legătură cu moartea sa există un mister nedezlegat, însă cercetările recente, despre care vorbeşte Franz Hartman, în lucrarea sa „Viaţa lui Philippus Theoprastus Bombast de Hohenheim, cunoscut sub numele de Paracelsus şi esenţa învăţăturilor sale despre Cosmologie, Antropologie, Pneumatologie, Magie şi Vrăjitorie, Medicină, Alchimie şi Astrologie, Filozofie şi Teozofie” par să confirme afirmaţiile contemporanilor săi, anume că Paracelsus a fost atacat mişeleşte în timpul unui banchet de nişte oameni plătiţi de duşmanii săi, şi că, în urma unei căzături, s-a produs o fractură la craniu, de la care i s-a tras şi moartea la câteva zile după aceea.

Trupul său a fost îngropat în cimitirul Sfântului Sebastian. Osemintele sale au fost exhumate în anul 1572 şi reînhumate în apropierea capelei Sfântului Filippi Neri, o aripă a bisericii Sfântului Sebastian.

Paracelsus a lăsat o modestă avere la moartea sa, dar moştenirea adevărată a constituit-o numărul mare de scrieri. Operele sale constituie o sursă inepuizabilă de cunoştinţe şi idei în germană. Scrierile lui Paracelsus se disting mai ales prin maniera concisă şi totodată cuprinzătoare în care sunt expuse ideile.

Acesta nu a scris prea mult. În mod obişnuit, el dicta ceea ce dorea să-i înveţe pe discipolii săi şi astfel cea mai mare parte a lucrărilor lui a ajuns în posesia acestora din urmă; numai şapte cărţi au fost publicate în timpul vieţii sale. Celelalte scrieri au devenit cunoscute publicului numai după moartea lui. Simultan, un număr mare de tipărituri şi scrieri contrafăcute, atribuite în mod eronat lui Paracelsus, au fost puse în circulaţie.

Aşa s-a ajuns să se spună că Paracelsus a scris 35 de cărţi despre medicină, 235 despre filozofie, 12 despre politică, 7 despre matematică şi 66 despre necromanţie.

Personalitate total neconformistă, care nu a ezitat să folosească un limbaj dur la adresa medicilor dogmatici din vremea sa, Paracelsus rămâne în istoria umanităţii ca unul dintre cei mai străluciţi medici, alchimişti şi oameni de ştiinţă ai Renaşterii.

Paracelsus şi magia naturală

Paracelsus credea că magia naturală este prezentă în toate lucrurile şi că este, de fapt, „puterea care vine de la Dumnezeu”. Atunci când aceasta se manifestă printr-un medic, ea devine capacitatea de a vindeca. Aplicând această credinţă, el şi-a dobândit reputaţia de vindecător prin metode neconvenţionale, eficiente atunci când cele convenţionale nu aveau nici un efect.

Multe dintre remediile sale conţineau substanţe naturale, plante sau minerale. I se datorează introducerea opiumului şi a mercurului în arsenalul medicinii. Dizolvând opiu în alcool, Pareacelsus a obţinut laudanumul, care a rămas timp de secole cel mai eficient analgezic. De asemenea, Paracelsus a tratat pentru prima oară cu succes sifilisul şi a vindecat cazuri de ciumă.

Paracelsus susţinea că nu există substanţe toxice în natură, ci că toxicitatea acestora este stabilită de cantitatea în care sunt administrate, acesta fiind un principiu de bază al homeopatiei. Credinţa sa în magia naturală l-a condus spre practica astrologiei. El a considerat că stelele şi planetele influenţează materia şi viaţa, dar nu le determină.

Paracelsus îşi definea arta ca pe o magie naturală, deoarece el cunoştea şi utiliza virtuţile magice prezente în mod natural în lucruri. Credinţa sa în magie şi miraculos nu se limita la puterile vindecătoare ale plantelor şi mineralelor: el a descris săbii care puteau tăia o nicovală în două, vrăji care puteau face corpul invizibil şi metode magice de a conversa cu cineva aflat la sute de kilometri distanţă.

Homunculusul lui Paracelsus

O legendă spune că Paracelsus ar fi reuşit să creeze o fiinţă miniaturală asemănătoare omului, pe care a numit-o „homunculus”. Reţeta acestei realizări de natură magică a descris-o în cartea sa „Despre natura omului”: „Închideţi timp de 40 de zile într-un alambic lichidul spermatic al bărbatului. El ajunge să intre în putrefacţie, până când începe să se mişte, lucru uşor de recunoscut. După această perioadă el va apărea într-o formă asemănătoare unui om, dar transparent, ca fără substanţă. Dacă după aceea hrănim în fiecare zi acest tânăr produs, prudent şi cu grijă, cu sânge uman, şi îl conservăm timp de 40 de săptămâni la o căldură constantă, egală cu cea a abdomenului unui cal, acest produs va deveni un copil adevărat şi viu, cu toate membrele sale, ca şi acela născut din femeie, însă mult mai mic.”