• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Februarie , 2015

Matrapazlâcurile Primăriei Borşa

Abateri de miliarde şi mai multe nereguli. Pe scurt, rezultatele unui audit efectuat de Curtea de Conturi la Primăria Borşa.

 

După scandalurile care s-au ţinut lanţ în ultima vreme la primăria Borşa, Curtea de Conturi a luat în vizor în toamna anului trecut instituţia. Concluziile auditului sunt sumbre şi demonstrează efectele haosului administrativ care a guvernat oraşul în ultimii ani.

Lista neregulilor e lungă şi complexă, iar cuantumul abaterilor, pe măsură. Potrivit raportului, la capitolul „exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare” s-a descoperit existenţa unei neconconcordanţe între soldul contului 464 „creanţe ale bugetului local” raportat în situaţiile financiare şi lista de rămăşiţe la 31 decembrie 2013, de peste 9,2 milioane de RON! Altă eroare, de această dată, cifrată la peste 10,7 milioane de lei, se referă la efectuarea de înregistrări contabile eronate privind activele fixe necurente. Altă bubă depistată de Curtea de Conturi a fost „nestabilirea şi neînregistrarea amortismentului aferent activelor fixe corporale aflate în patrimoniul Liceului Borşa şi a Şcolii Generale nr. 9 Borşa”.

 

O altă neregulă cifrată la peste un milion de lei se referă la nestabilirea şi neîncasarea în termenul stabilit a diferitelor taxe şi venituri. Vreţi exemple? Vă dăm: taxa hotelieră, taxa pentru reclamă şi afişaj, impozit pe clădiri etc.

Însă lista problemelor nu se opreşte aici. Primăria Borşa nu a respectat în totalitate nici prevederile legale cu privire la inventarierea patrimoniului, dar, potrivit raportului, a făcut şi o serie de plăţi nelegale: plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sumă de 121.757 lei, unor titulari care deţineau în proprietate bunuri care conduceau la excluderea acordării ajutorului, decontarea nelegală din bugetul oraşului a sumei de 62.034 lei, reprezentând carburant acordat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş.

 

O altă plată nejustificată în valoare de aproape 5,5 milioane de lei, reprezentând lucrări şi echipamente au fost achitate de SC Turism Schi „Perla Transilvaniei” Borşa către SC Dunărea SA Bucureşti, dar nelivrate, la care s-au adăugat şi penalităţi importante. Iar lista ar putea continua.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.