Masacrul din Ziua Sfantului Valentin

* 14 februarie 1929 – un episod macabru din istoria gangsterilor Masacrul din ziua Sfantului Valentin a reprezentat un episod din razboiul prelungit dezlantuit in sanul unei generatii de criminali. A fost descris atat de des si in moduri atat de diferite, incat aproape ca si-a pierdut dimensiunile. In revistele si jurnalele din lumea intreaga episodul a fost dramatizat si supradimensionat. Pana si cinematografia l-a reconstituit cu o imaginatie sumbra, tenebroasa, in filmul „Unora le place jazz-ul”, luandu-l ca tema pentru o comedie bufa. 14 februarie 1929, de Sfantul Valentin, a fost o zi de iarna obisnuita la Chicago: rece, cu trambe de ninsoare invartejite de vantul de vest, care sufla prin despicatura formata de Clark Street. In ziua aceea atat de urata, oamenii n-au iesit din casa decat daca au fost obligati sa o faca. Circulatia era mai putin intensa ca de obicei pe artera aceea mereu aglomerata. Probabil din acest motiv sosirea unui automobil apartinand vizibil politiei, in fata cladirii marcate cu tablita 2122, a fost remarcata de mai multe persoane. Automobilul era un Packard negru cu capota ridicata si perdelele laterale trase; parea exact una din masinile de care se serveau brigazile de detectivi. Din vehicul au coborat cinci oameni, trei in uniforme de agenti de politie si doi cu paltoane si palarii civile, care au intrat in cladire pe usa din fata. La scurt timp dupa aceea, vecinii au auzit o rapaiala sustinuta, urmata de doua explozii infundate. Dupa cateva minute, vecinii i-au vazut pe cei cinci oameni plecand; civilii cu mainile ridicate si „politistii” cu revolverele indreptate spre ei. Au urcat toti in masina si s-au indepartat. Dupa o vreme, in gangul imobilului „S.M.C.Company”, au fost gasite sase cadavre si un muribund. Acesta din urma, atins de 14 gloante, avea sa moara la spital. Victimele masacrului erau gangsteri din banda lui George Moran. Moran era seful bandei care decidea asupra treburilor din nordul orasului Chicago, un irlandez voinic si gras, artagos, cu pungi sub ochi si cu obrajii buhaiti, si avea in spatele lui o lunga cariera criminala a unui „dur” harsit prin rele. In mintile politistilor si jurnalistilor nu exista nici o indoiala ca personajul cheie care a orchestrat sangerosul asasinat era Al Capone, dar acesta a demonstrat ca era intangibil. Capone isi petrecea iarna in vila sa din Florida si, printr-o coincidenta fericita, exact la ora masacrului conversa cu procurorul districtual din Miami. A urmat un val de arestari, urmariri si evadari, stiri contradictorii si eliberari pe cautiune. Politia si-a indeplinit formal datoria de a aduna probe. Cauzele rafuielii Mai bine de un an de zile, Capone a fost intr-o asociatie cu banda Purple din Detroit, care ii furniza o marca de whisky numita Old Log Cabin; Capone ii revindea lui Moran acel whisky pentru ca sa-l distribuie in zona din Chicago, asupra careia detinea controlul. Whisky-ul era bun, dar lui Moran nu-i convenea pretul, care i se parea exagerat de ridicat. Ca urmare, Moran a apelat la o alta sursa de aprovizionare cu whisky, care-i furniza o marca mai ieftina, canadiana, si i-a anuntat pe Capone si banda Purple ca nu se va mai aproviziona de la ei. Capone a acceptat acest lucru, dar nu l-a socotit un gest amical, si i-a aranjat bandei Purple un alt debuseu. Moran si-a dat seama ca a focut o greseala. Clientele sa – care platea whiskyul canadian la acelasi pret, pentru ca diferenta o baga el in buzunar – prefera marca Old Log Cabin. Unii au acceptat in sila cealalta marca, dar comenzile au inceput sa scada. Moran s-a dus la Capone si i-a propus sa negocieze din nou cu banda Purple, dar Capone l-a refuzat cu o satisfactie nedisimulata, spunandu-i ca toata marfa a fost retinuta. Mintea lui Moran a urmat o logica primara: whiskyul exista, dar Capone nu vroia sa i-l dea lui; deci trebuia sa-l ia pe alta cale. Baietii din North Side erau foarte abili in jefuirea incarcaturilor de bauturi alcoolice. In lunile care au urmat, camioanele incarcate cu ladite continand Old Log Cabin au inceput sa fie oprite in drum tot mai des: erau fie furate cu totul, fie jefuite de marfa. Oamenii lui Capone si Purple nu aveau nici o dovada, dar erau cu totii ferm convinsi ca ii jefuiau grupurile de soc ale lui Moran sau ca Moran cumpara la mana a doua partidele de whisky, stiind bine ca erau marfuri obtinute prin jaf de talhari la drumul mare, actionand pe cont propriu. Criza a izbucnit cand o incarcatura foarte mare si valoroasa, adusa cu vaporul de la Detroit la Chicago, a fost capturata inainte de a ajunge la destinatar. Capone si banda Purple, satui de atacurile lui Moran, s-au hotarat sa-i intinda o cursa. Un acolit de-al lor s-a prezentat la Moran, dandu-se omul de incredere si asociatul unui specialist in jefuirea de spirtoase de contrabanda, si i-a facilitat capturarea mai multor incarcaturi de whisky ale bandei Purple, una dupa alta, in cateva saptamani consecutive. La 13 februarie 1929, acest „agent provocator” i-a telefonat lui Moran, spunandu-i ca avea un camion incarcat cu „marfa”, la pretul de 57 de dolari ladita. Moran a raspuns ca ii convenea si i-a spus sa duca incarcatura in garajul din North Clark Street, in ziua urmatoare, care s-a nimerit sa fie ziua Sfantului Valentin, zi in care era obiceiul sa se faca daruri, ca semn de prietenie si atentie delicata... Reconstituirea oficiala Departamentul politiei a publicat reconstituirea oficiala a masacrului, care a monopolizat multa vreme prima pagina a ziarelor. „Doi dintre banditi imbracasera uniforma de agenti ai politiei, iar cele sapte victime, crezand ca este vorba de una din obisnuitele razii, care se putea solda doar cu o arestare, urmata de imediata lor punere in libertate pe cautiune, s-au grabit sa predea armele si sa se supuna ordinului de a se insira la zid, la circa cincisprezece metri de intrarea dintre Clark Street, cu fata la peretele nordic. A fost un truc ingenios. Altminteri oamenii lui Moran si-ar fi vandut scump pielea”, se arata in raportul politiei. In timp ce „politistii” ii aliniau pe gangsteri la zid pentru a-i perchezitiona, calaii in civil, care ramasesera pe coridor, unde nu puteau fi vazuti, si-au scos pistoalele-mitraliera Thompson si arma de vanatoare cu doua tevi retezate, pe care le-au adus din masina, ascunzandu-le sub paltoane. Cel cu pistolul-mitraliera s-a apropiat repede si pe nesimtite, a inaltat arma reglata pentru tragere in rafala, a plimbat-o orizontal de la dreapta la stanga, de-a lungul sirului, cu precizia delicata a unui pictor care-si trece penelul peste panza. Cel cu arma de vanatoare a mai adaugat de la el un post-scriptum pentru doi dintre gangsteri, care se presupune ca se mai zvarcoleau pe jos. Dupa ce si-au dus la indeplinire planul, calaii si-au predat armele „politistilor”, au ridicat mainile si au fost condusi sub amenintarea pistolului, incet, cu pas degajat, afara din cladire, pentru a potoli banuielile eventualilor trecatori care auzisera impuscaturile. Ucigasii din plutonul de executie La 14 martie 1929, politia a ajuns la o concluzie in ceea ce ii privea pe faptasi. Au fost mentionate numele a trei indivizi care, dupa opinia anchetatorilor, au facut parte din plutonul de executie. Acestia erau Joseph Lolordo, fratele fostului presedinte al Uniunii siciliene, Fred Burke, si James Ray, ambii din Banda sobolanilor din St.Louis. Burke era un jefuitor de banci si un ucigas, in perioada aceea fiind urmarit de autoritatile din Ohio pentru asasinarea unui ofiter de politie si de autoritatile federale pentru jaf cu mana armata, savarsit impotriva unei banci nationale. Ray era si el urmarit de politie pentru ca participase la un jaf de 350.000 de dolari in Wisconsin. Se pare ca Ray si Burke erau elemente pretioase in complot, intrucat, nefiind din Chicago, se puteau travesti cu usurinta in agenti de politie, fara ca oamenii lui Moran sa-i recunoasca. Aprofundand detaliile operatiunii, substitutul procurorului general al statului Illinois, David Stansbury, a stabilit ca Burke si Ray au primit fiecare cate 10.000 de dolari. Lolardo fusese cel care trasese cu pistolul-mitraliera si care, valorificand in timp de pace cele invatate in vreme de razboi intr-un detasament special de mitraliori ai armatei americane, obtinuse dubla satisfactie a unui onorariu frumusel si a vendetei asupra ucigasilor fratelui sau, Pasqualino. Alti doi tipi sinistri completau cvintetul: Albert Anselmi si John Scalise. „Dirijorul orchestrei ucigase” Singurul individ care a trecut printr-un simulacru de proces a fost Jack McGurn, o figura importanta in organizatia lui Capone, cel mai de nadejde si mai implacabil ucigas din nemilosul grup de asasini din Chicago. Numele cu rezonanta celtica nu trbuie sa induca in eroare. McGurn era neindoielnic sicilian. In realitate, se numea James de Mora si era cel mai mare dintre cei sase copii ai bacanului De Mora, cetatean din Mica Italie. In anii de scoala aratase un curaj agresiv la box si inca din adolescenta a devenit pugilist profesionist la categoria mijlocie, aparand pe ring sub numele de Jack McGurn. Totodata, era varat pana-n gat in traficul clandestin de bauturi alcoolice. La 19 ani, a abandonat ringul pentru a se dedica gangsterismului. In momentul masacrului din ziua Sfantului Valentin i se atribuiau 22 de crime. O supozitie socanta: „politistii” erau politisti! Una din numeroasele supozitii initiale se baza pe posibilitatea ca asasinii sa fi fost politisti autentici, care avusesera o rafuiala cu Moran. Existau motive intemeiate sa se presupuna ca acesta ar putea fi adevarul, deoarece, cu o luna in urma, cinci sute de lazi cu whisky destinate garajului lui Moran fusesera jefuite de indivizi ramasi necunoscuti, pe bulevardul Indianapolis. Agentii prohibitiei au presupus ca acest jaf a fost comis de politisti corupti si ca Moran, aflandu-le numele, i-ar fi amenintat ca ii denunta. Agentii, stransi cu usa, au uneltit uciderea gangsterilor mai inainte de a fi ei ucisi sau compromisi pentru totdeauna. Asasinii stiau ca momeala acestei afaceri grase avea sa provoace intrunirea aproape completa a bandei Moran la garaj. Numai norocul a prelungit viata lui Moran cu 28 de ani. Pur si simplu, Moran, insotit de alti doi membri ai bandei sale, a sosit la intalnire cu cateva minute mai tarziu. A vazut masina din care au coborat politistii si s-a facut nevazut. Fara acea intarziere, masacrul s-ar fi soldat cu zece victime. Trei puncte semnificative Din toata aceasta istorie macabra a rafuielii dintre bandele din Chicago, se desprind trei puncte semnificative: 1. Macelul a fost savarsit in opt minute si a fost, deci, in genul lui, una dintre cele mai eficient si mai minutios planuite operatiuni. 2. Conform unei practici devenite clasice in America prohibitiei, nimeni nu a fost arestat pentru faptuirea lui. 3. Acest episod a marcat apogeul carierei de gangster a lui Al Capone. A fost o lovitura care a distrus, mai mult pe plan moral decat pe cel fizic, ultima banda care se mai putea opune autoritatii sale in Chicago. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro