Masacrul de la Jilava

Asasinatele de la Jilava au avut loc în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la Închisoarea Militară Jilava, când un grup de legionari înarmaţi a ucis un număr de 64 de deţinuţi politici, cinci dintre aceştia fiind foşti demnitari ai fostului regim de dictatură regală.

După proclamarea Statului Naţional-Legionar, a fost înfiinţată Comisia specială de anchetă criminală, cu sarcina de a ancheta şi instrumenta toate crimele comise contra legionarilor în perioada regimului carlist. Listele cu cei învinuiţi de crime contra legionarilor au început să fie întocmite la Prefectura Poliţiei Capitalei, începând cu data de 27 septembrie 1940. Poliţia legionară a fost înfiinţată abia după o lună, la sfârşitul lunii octombrie, printr-o decizie ministerială.

Printre victime s-au numărat Mihail Moruzov (fost director al SSI – Serviciul Secret de Informaţii al Armatei), colonelul Ştefan Gherovici, Victor Iamandi (fost ministru al Justiţiei), colonelul Vasile Zeciu, generalul Ioan Bengliu (fost comandant al Jandarmeriei), Nicu Ştefănescu (fost adjunct al directorului SSI), generalul Gheorghe Argeşanu (fost prim-ministru), colonelul Anibal Panaitescu. Mulţi dintre cei asasinaţi erau agenţi de poliţie sau jandarmi. Au murit şi doi studenţi: Mihai Vârfureanu şi Virgil Diculescu. Legionarii susţineau că aceştia se făceau vinovaţi de moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, a celor trei Nicanori şi a celor zece Decemviri. În aceeaşi noapte au fost asasinaţi la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei şi în pădurea Balota-Vlăsia alţi oficiali ai poliţiei, iar în noaptea următoare au fost asasinaţi profesorii Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.

În data de 26 noiembrie 1940, Închisoarea Militară Jilava se afla sub comanda colonelului Opriş, iar paza deţinuţilor, reţinuţilor şi condamnaţilor era asigurată de o gardă legionară. Garda avea şapte posturi, un caporal de gardă, un comandant, un planton în corpul de gardă, puls patru oameni auxiliari. Personalul gărzii era furnizat în general de Corpul Muncitoresc Legionar. Paza închisorii era asigurată de legionari.

Echipa de legionari ce urma să schimbe garda din 26/27 noiembrie, având drept comandant pe un anume Ion Tapangea, s-a format în jurul orelor 20:00, la Prefectura Poliţiei Capitalei, fiind condusă de comisarul legionar Gheorghe Creţu. Schimbul anterior l-a avut drept comandant pe un anume Constantin Savu, care a rămas în continuare în incinta fortului.

Garda legionară, sub comanda comisarului Gheorghe Creţu, s-a deplasat la Jilava, folosind o maşină a poliţiei. Într-o altă maşină s-au aflat Dumitru Groza, comandantului Corpului Muncitoresc Legionar, chestorul legionar Romulus Opriş şi comisarul legionar Pavel Grimalschi. Odată ajunşi la Jilava, s-a procedat la predarea-primirea schimbului (schimbarea gărzii), fiecare legionar trecând la post.

În jurul orei 24:00, Dumitru Groza i-a strâns pe toţi legionarii în corpul de gardă, explicându-le că toţi cei 64 de deţinuţi trebuiau ucişi în acea noapte, pentru a răzbuna moartea Căpitanului. Ulterior, comisarul legionar Gheorghe Creţu avea să declare că se luase această decizie, deoarece aflaseră că în ziua următoare garda legionară urma să fie înlocuită cu una formată exclusiv din militari. Dumitru Groza avea deja o listă cu împărţirea pe celule a legionarilor ce urmau să execute prizonierii.

Odată împărţiţi, legionarii s-au întors la post, aşteptând schimbarea gărzii militare şi trecerea rondului. În prealabil, au fost înlăturate lacătele de la uşile celulelor. În jurul orelor 1:00-1:30, în urma unui semnal convenit dinainte, un foc de pistol, legionarii au pătruns în celulele repartizate fiecăruia, împuşcându-i pe prizonieri.

Execuţia s-a făcut cu revolvere automate Mauser, cu care era înarmată garda legionară. După executarea asasinatelor, grupul de legionari care trebuia să asigure paza deţinuţilor, a părăsit posturile şi s-a întors la Bucureşti.

Descoperirea asasinatelor a fost făcută imediat de către unul dintre soldaţii de santinelă, care a raportat acest fapt comandantului gărzii militare. Acesta a luat măsuri de întărire a pazei, pentru a nu fi compromise probele materiale, după care şi-a anunţat superiorii. Un alt soldat, care avea postul chiar în sala pe care se aflau celule celor asasinaţi, a declarat ulterior că asasinatele au fost executate de o echipă formată din circa 20 de legionari. A fost anunţat Parchetul de crimele comise la Jilava. Primele bănuieli au fost îndreptate contra legionarilor care lucrau la deshumarea osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicanorilor şi a Decemvirilor.

A doua zi, la orele prânzului, ministrul de Interne i-a comunicat lui Ion Antonescu că grupul de legionari ce făceau paza deţinuţilor politici de la Închisoarea Militară Jilava a asasinat cu focuri de armă şi corpuri contondente pe toţi cei 64 de deţinuţi, după care au dispărut. S-a dat alarma la toate ministerele şi instituţiile de stat din Bucureşti şi a fost ordonat imediat consemn general al trupelor din garnizoana Diviziei a 3-a Infanterie, precum şi  măsurile urgente de siguranţă a instituţiilor de stat şi folos obştesc.

Horia Sima, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, a fost chemat de către Ion Antonescu pentru a da relaţii asupra evenimentelor de la Jilava. Un comunicat al lui Horea Sima preciza că „orice abatere de pe linia dreaptă legionară (...) va fi sancţionată fără cruţare şi conform cu legile speciale.” O şedinţă a Consiliului de Miniştri a analizat evenimentele din noaptea precedentă şi măsurile ce urmau a fi luate. În cadrul acestei şedinţe, Horia Sima a cerut un răgaz pentru a depista făptaşii. Concluzia trasă a fost că „şeful mişcării şi principalii săi locotenenţi sau nu stăpânesc situaţia în propriul lor partid sau sunt complici cu elementele teroriste.”

În ziua de 27 noiembrie 1940 a fost dispusă o anchetă medico-legală privind cele 64 de asasinate. Majoritatea celor asasinaţi muriseră din cauza „suprimării funcţiilor cerebrale consecutiv fracturilor craniene şi rănirii creierului prin proiectile de armă de foc.” În cadavrele victimelor au fost găsite între două (Ion Balint) şi 34 de gloanţe (Niky Ştefănescu). S-a constatat că un număr de victime din celula nr. 17, cea în care a operat Gheorghe Creţu, au fost lovite în cap, „cu un corp tăios, greu, cum ar fi un topor.” Mihail Moruzov a fost singurul care nu a fost împuşcat în cap, decesul acestuia datorându-se rănilor produse de mai multe gloanţe care l-au lovit în piept.

În data de 28 noiembrie 1940, un comunicat oficial a fost publicat de presă: „În noaptea de 26/27 noiembrie – cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava – legionarii care lucrau la această dezhumare au pătruns în închisoare şi au împuşcat pe unii dintre deţinuţii politici aflaţi acolo şi consideraţi ca autorii principali ai crimelor săvârşite împotriva Căpitanului şi a legionarilor, sub fostul regim.” La ancheta din 1941, acest comunicat s-a dovedit un fals, fiind evident că nu legionarii care participaseră la deshumare i-au asasinat pe deţinuţi. Ulterior, Horia Sima a susţinut aceeaşi idee. Pentru a nu adânci disensiunile dintre Ion Antonescu şi Mişcarea legionară, ambasadorul Germaniei la Bucureşti i-a comunicat lui Antonescu că execuţiile de la Jilava nu constituiau un motiv ca să se pună în primejdie existenţa Statului Naţional Legionar. Participarea lui Baldur von Schirach şi a lui Ernst Wilhelm Bohle la funeraliile Căpitanului a avut menirea să aplaneze aceste disensiuni, indicând că guvernul Reich-ului nu doreşte pe moment o schimbare a sistemului de guvernare.

Înainte de 23 ianuarie 1941 nu au fost iniţiate acţiuni în justiţie pentru prinderea şi pedepsirea asasinilor, ci doar o anchetă privind împrejurările asasinatelor şi ancheta medico-legală obligatorie pentru înhumarea victimelor. În schimb, Ion Antonescu a dispus măsuri asiguratorii de ordin militar, menite a exercita presiune asupra legionarilor, respectiv deplasarea trupelor Diviziei a 3-a Infanterie în dispozitiv, deplasarea unui batalion de care blindate de la Târgovişte spre Bucureşti, concomitent cu înlocuirea prefectului poliţiei capitalei, Ştefan Zăvoianu, cu colonelul adjutant Pălăngeanu, înlocuit şi el ulterior cu Radu Mironovici.

În comunicatul emis cu această ocazie se preciza: „Guvernul este în căutarea vinovaţilor, cărora li se vor aplica severe sancţiuni potrivit legilor în vigoare.” În data de 9  decembrie 1940, generalul Constantin Petrovicescu, ministru de Interne, a desfiinţat printr-un ordin poliţia legionară, argumentând că „Mişcarea legionară rezervă membrilor săi alte misiuni de importanţă cu mult mai mare.”

După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute îndeobşte sub denumirea de „Rebeliunea legionară”, în afară de judecarea şi condamnarea celor care participaseră la aceste evenimente, Ion Antonescu a decis deschiderea unei anchete privind asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940. Au fost puse sub urmărire penală 16 persoane, legionari suspectaţi de asasinatele de la Jilava.

În urma anchetei, alte 22 de persoane au fost inculpate în asasinatele de la Jilava, în alte asasinate petrecute în arestul Prefecturii de Poliţie şi în asasinarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.

La 9 iulie 1941, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub preşedinţia prim-vicepreşedintelui, colonel-magistrat Vasile Gelep, a început dezbaterile în procesul privind asasinatele săvârşite la Jilava. Sentinţele au fost pronunţate în data de 22 iulie 1941. 20 de acuzaţi (printre care Ştefan Zăvoianu, Dumitru Groza şi Gheorghe Creţu) au fost condamnaţi la moarte. Cinci acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, şase la zece ani de închisoare, iar cinci au fost achitaţi. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi fostul secretar al prefecturii de poliţie, Constantin Orăşanu, apărat de Ionel Teodoreanu. Din cei 20 de condamnaţi la moarte, 14 erau dispăruţi. Restul de şase au fost executaţi în data de 28 iulie 1941.

Cu toate acestea, principalele scopuri ale anchetei nu au fost atinse. Nu s-a stabilit cu exactitate lista asasinilor, nu s-a stabilit modul în care aceştia au acţionat, nu s-a stabilit cine a dat ordinul ş.a.m.d. Ancheta nu a reuşit să determine vreo implicare a lui Horia Sima în aceste asasinate, deşi în rechizitoriu s-au făcut la un moment dat unele aluzii care au dat naştere ulterior  la speculaţii pe această temă.

De asemenea, nu au apărut indicii că Ion Antonescu ar fi avut cunoştinţă de pregătirea acestor asasinate.

În emoţia acelor clipe...

În textele lor doctrinare, legionarii avertizaseră că, dacă vor veni la putere, îi vor judeca pe toţi cei care s-au făcut vinovaţi de crime şi fărădelegi împotriva legionarilor.

În apărarea lor, legionarii au susţinut că asasinatele de la Jilava nu au fost hotărâte de conducerea Mişcării Legionare, nu au fost premeditate. Ele au fost „opera” unor tineri legionari fără experienţă.

Se spune că, atunci când cadavrele Căpitanului şi ale legionarilor au fost deshumate, acestea mai păstrau încă urmele bestialităţii cu care fuseseră ucişi. În emoţia acelor clipe, câţiva legionari, ştiind că vinovaţii se aflau la doi paşi, în celulele Jilavei, nu s-au mai putut stăpâni şi s-au năpustit asupra lor, împuşcându-i pe toţi cei acuzaţi de omoruri cărora le căzuseră victimă legionarii, înainte de septembrie 1940.