Mărturii şocante despre exorcizare

În lumea psihologilor, terapiilor şi tehnicii, există încă fenomene inexplicable pentru unii, care pot fi vindecate numai de preoţi. Cazurile înfiorătoare de oameni care scot sunete ciudate, se rănesc sau au forţe neomeneşti sunt de cele mai multe ori ascunse sau tratate ca subiect monden ori senzaţional. Totuşi, în secolul XXI, exorcizarea a rămas o temă cât se poate de actuală şi serioasă. Stareţul Mănăstirii Dragomireşti are curajul să vorbească despre cazurile cutremurătoare pe care le-a întâlnit. GAZETA de Maramureş vă prezintă tabloul complet al unui subiect prea des blamat, neînţeles sau tratat ca scenariu de film horror.

Aşa cum stă cocoţată pe vârful unui deal, Mănăstirea Dragomireşti pare o Golgotă a Maramureşului. Instinctiv, după ce urci panta abruptă, îţi vine în minte porunca: „Roagă-te şi lucră”. Obştea mică de călugări de aici îngrijesc de biserica şi construcţia noului lăcaş monahal, cu râvnă şi profundă smerenie, ca într-un canon. De cum păşeşti în curtea mănăstirii, simţi însă puterea credinţei şi „acel ceva” care transformă până şi respiraţia într-o rugăciune. Protosinghelul Perţa Sofronie, stareţul Mănăstirii ce poartă hramul „Sf. Ilie Proorocul”, e tăcut cu cele lumeşti şi generos cu cele sfinte. Modest şi smerit, vorbeşte greu despre minuni, pentru că spune că nu i se datorează nici lui, nici altor slujitori ai bisericii, ci lui Dumnezeu.

Numai că ştie că datoria de a mărturisi adevărul e mai importantă decât orice. De aceea, se lasă convins să vorbească deschis despre un subiect delicat şi controversat: exorcizările.

Îşi începe explicaţia simplu: „eu am păreri şi certitudini”. Din păcate, subiectul a fost prea mult bagatelizat şi transformat în sursă de senzaţional, aşa că mulţi credincioşi nu prea ştiu cum să-l privească: „Există o practică a Bisericii de exorcizare, şi avem dovezi atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Apoi, avem practica Sfinţilor Părinţi, în special la Sf. Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Exorcizare este un cuvânt mai specific Bisericii Apusene. În practica Bisericii Ortodoxe sunt „molitve”.

Luând-o cronologic, avem situaţia cu un fel de exorcizare care a fost între Moise şi vrăjitorii lui Faraon, unde a fost o luptă directă. Când Moise, prin toiagul său şi prin puterea lui Dumnezeu, a învins pe cei care făceau acel fel de magie, şi ne aducem aminte când învăţaţii lui Faraon, când s-a ajuns la episodul cu şerpii, toiagul lui Moise, transformat în şarpe, a înghiţit toţi şerpii magicienilor. În Vechiul Testament mai avem foarte multe exemple, dar acum nu putem să le detaliem. Ideea este că există. Este puterea răului şi forţa Binelui”, conchide stareţul.

De fapt, exorcizarea nu e deloc aşa cum se prezintă în filmele horror sau în poveştile despre Evul Mediu. E o rugăciune, care în teologie se cheamă „molitvă”. În trecut, „busola” credincioşilor părea mai bine „reglată”. Bătrânii satului ştiau imediat când cineva are „duhuri rele”. Azi, în secolul depresiilor, lucrurile sunt mai complicate. Stareţul explică: „Cum intră duhurile rele în oameni şi cum se manifestă fizic şi psihic? De unde ştim că cineva e posedat?

Aici este o chestiune foarte sensibilă şi răspunsul e foarte greu de dat. Eu am cunoscut situaţii şi stări. Şi am argumente, cum este omul înainte şi cum este omul după posedare. Am avut mai multe cazuri. De exemplu, omul a fost într-o stare perfectă până la ora 8 şi ceva. A intrat într-o locuinţă, iar la ora 10 l-au adus la Mănăstire şi nu ştiam ce-i cu el. Nu ştiam dacă este bolnav sau posedat. Chiar că a lucrat Duhul Sfânt, pentru că eu am citit pe el Molitvele Sf. Vasile cel Mare şi ale Sf. Ioan Gură de Aur. Iar omul poate relata că este în zonă. Dar nu este singurul caz. Cum se manifesta? Avea spasme, nu cunoştea pe nimeni, iar în momentul în care i-am citit Molitvele Sf. Vasile cel Mare şi ale Sf. Ioan Gură de Aur, nu vedeam ce se întâmplă sub epitrahil. Erau de faţă soţia, socrul său, cumnatul şi soacra. Iar când citeam, a fost în situaţia, cum se spune, că „a căzut ca şi mort”. Eu nu vedeam ce se întâmplă sub epitrahil, dar i-a dat sângele pe nas. Am văzut doar când mi-a zis soacra lui să-i dau un lighean să cureţe. Când l-au adus era inert. Iar după rugăciune şi-a revenit total. Dar dacă nu era lucrarea Duhului Sfânt, Doamne fereşte ce se putea întâmpla! Dacă se întâmpla să facă o comoţie cerebrală sub epitrahil? Că eu nu ştiam, nu mi-am dat seama că-i curge sânge. Dar a fost lucrarea Duhului Sfânt şi omul poate mărturisi cu gura lui. Acum omul este bine, cu familie, cu copii”.

Există temerea că, la fel ca în pilda cu Mântuitorul şi diavolii care, scoşi din om, cer să intre în turma de porci, duhurile pot intra în cei care asistă la slujba de exorcizare. Stareţul confirmă că vulnerabili suntem toţi: „Este mult de discutat, dar şi duhurile rele sunt îngeri, nu sunt persoane cu trup să le putem vedea. Sunt duhuri. Avem duhurile bune şi duhurile rele. De aceea Sfânta Scriptură spune să fim atenţi să vedem din care parte suflă duhul”.

În acelaşi timp, preoţii şi călugării atrag atenţia asupra riscului de a cădea în extreme. Nu orice boală, depresie sau pasă proastă înseamnă demonizare: „Trebuie stabilită o limită cu foarte multă luciditate. Să facem clar distincţia între profan şi neprofan. Este o linie de demarcaţie la care trebuie să gândim foarte bine şi să reflectăm. Dogmele sunt bine stabilite, nu avem nici ce adăuga, nici ce scoate. Ar fi bine să avem şi un studiu asupra acestui fenomen al exorcizării. Există un mare pericol să facem din această situaţie o chestie de tarabă. El există, dar nu trebuie indus foarte mult în popor acest fenomen şi să facem din el o anexă a gândirii ortodoxe răsăritene. Lucrurile trebuie foarte bine decantate şi privite cu atenţie. Să analizăm lucid lucrurile lumeşti care ni se întâmplă şi să nu spunem din orice că-i diavolul. Dar trebuie luat în considerare şi acest aspect, că există”.

Apoi, mai există un alt risc. Acela al pervertirii exorcizărilor prin transformarea lor, de către unii, în afacere. Stareţul explică: „Din păcate, s-a făcut din acest fenomen un scop financiar. Şi s-a indus un lucru grav. Lumea este predispusă spre senzaţional şi avem această tendinţă din folclor, pornind de la poveştile cu Feţi-frumoşi şi Ilene Cosânzene, cu personaje care cresc într-o lună cât în zece. Din păcate avem o tendinţă folclorică de sorginte de basm. Nu vreau să spun că poporul nostru n-a citit prea mult, dar unele lucruri    s-au preluat prin transmitere orală ca şi lucruri reale.

Eu, în satul meu, am întâlnit tot felul de poveşti şi credeam în ele până la un moment dat, pentru că nu aveam cultură teologică sau altă pregătire. Eu am prelucrat această situaţie şi am observat că pe această predispoziţie a oamenilor se ajunge la un plus financiar prin molitve. Dar acest lucru este incorect şi se creează o diversiune a situaţiei. Sfânta Liturghie şi rugăciunea sunt cele mai mari şi puternice.

Biserica nu este de acord, dar unii fraţi fac aşa ceva şi spun că Cetaniile (Molitvele) sunt mai puternice decât Sfânta Liturghie. Este total greşit! Molitvele au rolul lor, au impactul lor. Cu Cetaniile nu se lucrează la modul general!

S-a văzut că vrăjitorii se folosesc de elementele Bisericii, de Cruce, de aghiasmă şi duc lumea în sfera ocultismului, care este foarte periculoasă”. Concret, numai preotul duhovnic care este hirotonisit de episcop poate să facă partea duhovnicească. Stareţul spune că preoţilor de mir nu le este recomandat să citească molitvele, pentru că pericolul este inclusiv pentru ei: „Cu duhul rău aproape suntem în situaţia când lasă Iisus să intre în turma de porci ce se aruncă în mare. Ne ferim prin mărturisire şi cuminecare!

Prin Împărtăşanie regulată. Într-un caz, o doamnă din Germania, numai aşa a ieşit diavolul din ea, prin împărtăşire. Şi a fost un paradox. Este fiică de preot şi cu toate că s-a dus la mai multe mănăstiri, a fost oprită de la Împărtăşanie. A umblat şi la vrăjitori, peste tot. Aproape vânduse o avere. La acest caz am fost mai mulţi preoţi. A fost nevoie de două săptămâni şi în biserică eram numai preoţii cu ea. Nu se temea de simbolurile creştine, vorbea normal, dar brusc începea să strige şi să blesteme. Nu se poate reproduce ce ieşea din gura ei şi ce striga. Apoi avea iar momente de luciditate. Prietenul ei era un neamţ şi ştia despre problema ei. Ea a venit cu această problemă din Franţa şi mai avem nişte cazuri care au venit cu probleme din exterior. A fost un caz tipic biblic. Pot să vă spun că citeam pe ea maslul şi se ridica scaunul cu tot cu ea în aer. Unii din preoţi au fugit în Sf. Altar, iar copiii lor au avut vise în acea noapte. Iar acestea nu sunt poveşti.

De aceea, nu vreau să continuu cu exemple, să nu băgăm lumea în superstiţia aceasta. Şi nu vreau să trecem în spectaculos de la nişte realităţi ca acestea”.

Protosinghelul Perţa Sofronie defineşte posedarea ca o „tumoare pe suflet”, pe care doar Dumnezeu o poate trata, folosind preotul ca „unealtă”:

„Fiecare caz e individual şi se lucrează pe individualităţi. Deci nu-l expui aşa, ca şi la circ, să vadă lumea ce se întâmplă. Că se pot complica lucrurile. De exemplu, ştiu un caz că duhul rău a intrat în fiul preotului. Preotul citea în birou, iar copilul şi preoteasa erau în casă. Iar la un moment dat, copilul a căzut jos. A fugit preoteasa la preot, i-a luat molitvelnicul din mână şi i-a zis «în casă nu mai faci de astea!». Copilul şi-a revenit în scurt timp, nu a fost nevoie să i se citească şi lui. Pot spune că toţi preoţii care au făcut din Cetaniile Marelui Vasile un scop financiar au avut şi au probleme”.

Concluzia e simplă: „Credincioşii nu trebuie să cadă în superstiţii sau să intre în ocultism. Important este să cerceteze Biserica, să se roage, să se mărturisească. şi să se împărtăşească”.

„Dintru început trebuie să spunem că există lucrarea diavolului în lume. Este o lucrare nevăzută, care are uneori şi forme văzute, în acei oameni care sunt stăpâniţi sau posedaţi. De aceea, ni se citesc exorcisme încă din pruncie, când suntem botezaţi, în virtutea faptului că păcatul şi puterea răului se transmite de la persoană la persoană, datorită firii umane comune. În felul acesta, nu întâmplător Biserica are în Molitvelnic dezlegările, sau Molitvele Sf. Vasile cel Mare ori ale Sf. Ioan Gură de Aur. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să transformăm Molitvelnicul sau aceste molitve în ceva care se poate folosi în orice zi. Pentru că înainte de toate, trebuie să înţelegem că este o luptă între Bine şi Rău, între forţa Binelui şi forţa Răului. Ori, omului singur îi este foarte greu să lupte împotriva diavolului. Pentru că diavolul are puterea lui, mult mai mare decât puterea omului. Şi atunci, pentru a ne putea folosi de astfel de exorcisme sau molitve, este nevoie şi de o trăire mai autentică a celui care le citeşte, fie că este preot, fie că este călugăr. De aceea, în general se evită ca preoţii să le citească. Nu sar imediat în a citi astfel de molitve. Dar, din păcate, sunt anumiţi preoţi care, vrând să atragă „mai multă clientelă”, recurg la lucruri care par mai ieşite din comun.

În general, molitvele se practică la mănăstiri. Când este cineva posedat, merge la mănăstire, pentru că acolo sunt mai mulţi călugări, iar astfel de dezlegări sunt citite de mai mulţi. Iar povara aceasta a luptei cu cel rău nu cade pe umerii unui singur preot sau călugăr, ci vin mai mulţi, şi atunci şi puterea spirituală e mai mare. De asta, chiar şi Taina Sfântului Maslu are şi o astfel de conotaţie. Nu întâmplător rânduiala spune să nu facă preotul singur Taina Sfântului Maslu. Tocmai din acest motiv, pentru că este o luptă cu puterea răului, fie că e vorba de boală sufletească sau trupească.

Cum ne putem pune în gardă împotriva necuratului? Numai fiind împreună cu Dumnezeu şi folosindu-ne de Tainele Bisericii şi rânduielile bisericeşti. Pe scurt: să cercetezi Biserica, să te rogi, să te împărtăşeşti. Să-ţi faci rânduiala cinstită de creştin autentic” - Cristian Ştefan, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

Ce este exorcizarea?

„Ce este exorcizarea? Este o rugăciune împotriva diavolului şi care se aplică oamenilor posedaţi. Ne aducem aminte de Mântuitorul care spune: duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi din omul acesta! Aceste practici ale Bisericii Ortodoxe sunt molitve. Biserica romano-catolică are o secţie, să-i spun aşa, de exorcişti, şi a avut-o şi în perioada Evului Mediu. În termenul teologic este molitvă şi în termen laic vorbim de dezlegări de farmece, blesteme sau alte probleme pe care le avem. Ele sunt o practică a Bisericii Ortodoxe şi avem argumente teologice şi exemple în Sfânta Scriptură. Avem exemple de demonizaţi, iar cuvântul Mântuitorului este lăsat ca depozit şi argument de forţă a Divinităţii împotriva răului. Ce rugăciuni se spun la Molitve? În primul rând avem molitvele pentru cei care se botează. Avem acolo nişte exorcisme care sunt foarte puternice. Aceste exorcisme se citesc în pridvorul bisericii. Se fac toate aceste taine pentru păcatul strămoşesc şi celelalte.

Pentru oamenii care au probleme, se fac dezlegări. Dar preotul şi duhovnicul decid, şi la fel ca şi medicul, pun diagnosticul. De exemplu, oamenii se duc la vrăjitori sau la alte persoane dubioase, care le spun să li se citească Molitvele Sf. Vasile Cel Mare. Şi vin şi-mi spun „îţi plătesc să-mi citeşti Molitvele”. Iar eu, după ce vorbesc cu ei, le spun că nu este nevoie de Molitvele Sf. Vasile Cel Mare, că sunt alte dezlegări de blesteme, pentru case, pentru gospodărie etc. Sunt dezlegări de blestem care nu se confundă cu exorcismele. Că sunt în Molitvelnic rugăciuni de dezlegări de blestem. asta e cu totul altceva. Este un „tratament mai uşor”, dacă tot am făcut comparaţia cu medicina: dacă pe cineva îl doare capul, îi dai o aspirină, nu cel mai tare antibiotic.

Protosinghelul Perţa Sofronie, stareţul Mănăstirii Dragomireşti.