Martorii invierii din toate timpurile

Dupa invierea sa, Isus, parasind acest pamant udat de sangele lui pentru mantuirea neamului omenesc, a dat aceasta porunca ucenicilor sai: Mergeti peste tot in lume si fiti martorii adevarului invierii. Din acel moment si pana la sfarsitul veacurilor, oameni curajosi au pus si pun viata lor in slujba vestii invierii lui Isus. Cum am auzit, primele doua lecturi ale liturghiei de azi ne vorbesc despre apostolatul Sfantului Petru si al Sfantului Ioan. Petru accepta orice pericol venit din partea iudeilor, cu trup si suflet predica in Templu, spunand: Cristos a inviat biruitor! Ioan, depasind barierele materiale, vede cum Mielul injunghiat si sacrificat (Cristos) primeste rasplata vesnica in Imparatia Tatalui Ceresc. Daca ne gandim ca Petru a murit crucificat, Ioan si-a petrecut viata sa lunga (o suta de ani) in martiriul iubirii, putem intreba: Oare numai suferinta si dragostea de a muri pentru Cristos ne pot face martori ai invierii Domnului? Istoria de 2000 de ani a Bisericii da raspunsul si zice da. Crestinul, asemeni lui Cristos, numai prin suferinta, prin sacrificiu, prin practicarea iubirii da marturie ca Invierea este o realitate si nu o poveste. Suferinta Suferinta are caracter tipic crestinesc. Nu demult am citit cartea unui scriitor catolic din zilele noastre. In cartea americanului Robert Royal, intitulata „Martirii catolici ai secolului al XX-lea”, gasim aceste cuvinte: „Dupa foarte multi oameni din zilele noastre, crestinismul este socotit drept o religie a triumfului, a victoriei, a bataliilor castigate, a dominatiei... In realitate crestinismul este o religie a suferintei, a umilintei, a infrangerii... Izvorul cel mai adanc al crestinismului este: Golgota, Crucea, coroana de spini, biciul asupritorului, suferinta...” In alt loc acest autor mai scrie: „S-a scris si s-a vorbit putin, sau deloc, despre martirizarea si chiar crucificarea crestinilor din secolul XX, proces care nu s-a terminat inca” (Prefata). Cine mai vorbeste despre teroarea comunista din Mexic, din Spania, din Rusia, despre teroarea comunistilor din tarile fost comuniste si actuale unde erau omorati cu milioanele preoti, episcopi, calugari, calugarite, laici, chiar foarte multi copii? „Numai la Auschwitz – mentioneaza acest scriitor – au murit tot atatia catolici (preoti, episcopi, calugari si disidenti crestini) cat si evrei”. Dar despre acest lucru nu vorbeste nimeni. Prin sangele lor, martirii au scris pe zidul omenirii: Cristos a inviat din morti, noi marturisim acest adevar. Iubirea In al doilea rand, putem deveni martorii invierii prin iubirea aproapelui. Sf. Francisc de Asissi, in rugaciunea sa, se roaga pentru cei care practica iubirea aproapelui pentru ca ei sunt martorii lui Isus Inviat din morti. Iata un exemplu, printre mii de alte exemple: „Cand un soldat din Corpul de Armata Italiana, ajuns pana in Rusia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a ucis o tanara din pura rautate, din localitatea Ricowo, tribunalul militar l-a chemat in judecata. La proces a fost prezenta si mama victimei care a fost intrebata, ca parte lezata, ce pretentii are. Femeia a raspuns: „Eu doresc ca acest soldat criminal sa ajunga in harul lui Dumnezeu”. Apoi, intorcandu-se spre judecatori, a adaugat: „Aici este o mama care plange. Faceti ca o alta mama sa nu aiba de ce plange in Italia”. Iubirea care stie sa ierte este intotdeauna martora invierii lui Isus. Isus, prin iubire si prin infrangere, a invins lumea. Sacrificiu Alti martori ai invierii din zilele noastre sunt toti acei care, din spirit de credinta si prin multa abnegatie, traiesc cinstit deoarece cunosc notiunea pacatului. Martori ai invierii sunt toti aceia care, din spirit de credinta, sunt crestini practicanti. Iar, in practicarea credintei, primul lucru este ascultarea Sfintei Liturghii in ziua de duminica. Duminica este numita Dies Domini, Ziua Domnului, este marturia istorica a invierii lui Isus pe care primii crestini au sarbatorit-o ca demonstratie in favoarea adevarului Invierii. Iar cand ascultarea Sfintei Liturghii a devenit un lucru periculos si pedepsit cu pedeapsa capitala, atunci, timp de trei sute de ani, si-au sapat biserici in pamant – catacombele – unde au sarbatorit duminica, adica invierea. Unul dintre cei mai mari vestitori ai Invierii, prin practicarea caritatii, era Tereza de Calcutta care, de tanara a parasit Europa civilizata si a plecat in India unde milioane de oameni traiau ca niste animale si mureau in strada. Tereza a deschis o casa pentru acesti muribunzi, unde acesti nenorociti care traiau ca niste animale, au putut muri ca niste oameni. Prin iubirea sa, Tereza dadea tuturor nenorocitilor acestei vieti convingerea ca fiecare, numai murind ca om, cu demnitatea de persoana primita de la Dumnezeu Creator, va ajunge la bucuria invierii lui Cristos. De multe ori auzim ca unii sunt inmormantati fara asistenta preotului, fiindca au respins Biserica, iar lumea spune ca „a fost ingropat ca si un caine”. Dar atunci, cei care traiesc fara credinta si fara Biserica ce sunt? Tot caini?... Este greu de vorbit despre aceasta... Duminica de azi ne pune aceasta intrebare: Noi, prin ce fel de fapte ne aratam credinta in invierea lui Cristos? Prin sfintirea pastilor? Prin „umblatul la udat” care este la moda de Pasti? Prin mancare si bautura? Nu! Aceste lucruri sunt doar niste adaosuri placute si frumoase ale Pastelui. Problema vietii crestine trebuie tratata in mod serios, marturia noastra fata de Inviere nu poate sa lipseasca din viata noastra fiindca este vorba de vesnicia fericita sau nefericita. Cum spune proverbul: Fiecare va dormi asa cum isi va asterne. Heinrich Francisc