Martirii temniţelor comuniste, condamnaţi din nou la „moarte”

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL

Recunoştinţa, aprecierea, sta­tu­tul de erou şi martir al unui neam nu se negociază şi nu poate fi impus de nimeni şi de nimic. Poate fi doar câştigat într-un singur fel: prin jertfă. Deasupra sângelui vărsat de un om pe altarul unui ideal, deasupra unei vieţi frânte şi curmate pe nedrept, deasupra suferinţei poate şi trebuie să stea doar respectul şi recunoştinţa. Şi totuşi, după 27 de ani de democraţie, ni se spune din nou în ce să credem, pe cine să cinstim şi cui să fim recunoscători. Dreptul şi obligaţia de a ne cinsti eroii şi martirii devin imperative la mâna unor institute fără competenţă în acest domeniu, iar după 44 de ani de comunism și încă 27 de ani de libertate, autoritățile democratice ale Statului Român îi stigmatizează şi condamnă din nou pe cei care au spălat onoarea acestei ţări. În anul închinat de Pa­triarhia Română „apărătorilor ortodo­xiei în temnițele comuniste”, martirii temniţelor comuniste sunt, din nou, condamnaţi la moarte. De această dată o „moarte perfidă”: anularea persona­lităţii şi jertfei lor.

Săptămâna trecută, consilierii din Cluj-Napoca au trebuit să decidă dacă strada care-i poartă numele lui Radu Gyr își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens Ministerului de Interne. Luând act de sesizarea MAI, făcută prin Instituția Prefectului Cluj, Direcția de Urbanism, Biroul Strategii Urbane a propus înlo­cuirea numelui străzii „Radu Gyr”, cu numele sculptorului clujean Szervá­tiusz Jen. Artistul, de origine maghiară, a fost decorat de regimul comunist, fiindu-i atribuit titlul de „Artist emerit”, dar și Premiul de stat. Hotărârea trebuia luată în ședința din 22 iunie, dar, în urma numeroaselor adrese transmise consilierilor, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Preotul greco-catolic Marius Vişovan, fiul liderului primului lot de deţinuţi politici din Maramureş - Aurel Vişovan -, a fost prezent la şe­dinţă, alături de alte circa 30 de persoane. Marius Vişovan s-a înscris la cuvânt, dar, din fericire, primarul de Cluj, Emil Boc, a anunţat încă de la începutul şedinţei că proiectul va fi scos de pe ordinea de zi, în urma celor peste 6.000 de sesizări primite din partea societăţii civile, că va fi analizat şi posibil nu va mai fi introdus într-o altă şedinţă. 

Culmea, Radu Gyr, cel care a fost condamnat la moarte pentru o poezie - „Ri­dică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” -, şi care a oferit zeci de ani în tem­ni­ţele comuniste „hrana morală şi spiri­tuală” de care deţinuţii aveau nevoie ca să reziste, fiind un reper al temniţelor comuniste este stigmatizat din nou din pricina unei sentinţe date de regimul comunist abuziv, pentru care a şi executat 16 ani de temniţă grea. Ironia e că este suspectat de antisemitism tocmai cel care a fondat Teatrul Barașeum, devenit după 1945 Teatrul Evreiesc de Stat, primul de acest fel din lume.
Iar Radu Gyr nu este singurul luat în colimator. Conform sesizării Ministe­rului de Interne, Instituția condusă de Radu Florian a trimis la MAI o listă cu alte străzi sau monumente ce poartă nu­mele unor persoane „vinovate de săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de răz­boi”, conform OUG 31/2002, prin­tre care şi şcoala „Mircea Vulcănescu” din comuna Bârsana şi bustul filosofului din curtea instituţiei de învăţământ. Deja adresa a ajuns la Primăria Bâr­sana, via Prefectura Maramureş. Iar pri­marul Teodor Ştefanca spune că o va supune votului consiliului local. Sperăm că, existând precedentul din Cluj, aleşii din Bârsana nu se vor teme să-şi cinstească valorile. Totuşi, după 20 de ani, acum, numele şcolii ar putea fi schimbat... De ce? Pentru „vina” lui Vulcănescu de a fi condamnat de un regim totalitar, de a fi martirizat în temniţele comuniste lăsând celebrele cuvinte testamentare: „să nu ne răzbu­naţi”, după ce salvase de la moarte un tânăr, în izolare, cu preţul vieţii sale. De ce? Pentru „vina” unei comunităţi locale de a fi recunoscătoare unei per­sonalităţi de talie internaţională care a gratulat portretul ţăranului simplu din Maramureş, ridicând la rangul de reper moral şi spiritual un bătrân sim­plu, Baciul Vasile din Bârsana. Niş­te argumente care nu au niciun substrat ideologic, xenofob, rasist sau extremist. Singurele virtuţi duse la extremă de generaţia lui Vulcănescu şi a Baciului Vasile fiind iubirea şi iertarea.

Prof. univ. dr. Ilie Gherheş, fost vi­cepreşedinte al comisiei de atribuire de denumiri de străzi din judeţul Mara­mureş spune că: „Mie mi se pare că sub masca unei igienizări ideolo­gice, făcute de nu ştiu ce fel de comisie care nu ştiu ce fel de componenţă are, pentru că de cele mai multe ori am fost total dezamăgit de componenţa acelor comisii, se ajunge întotdeauna să fie atacate tocmai valorile noastre naţio­nale, care ne dau identitate şi forţă. Bineînţeles că sunt împotriva unor astfel de demersuri, singura instituţie abilitată să facă o astfel de clasificare, aflată sub cupola identităţii naţionale este Academia Română. Să porneşti mai în jos nu se poate, ce competenţă are Parlamentul sau un oarecare ONG? Eu am fost şi vicepreşedintele comisiei de atribuire de denumiri de străzi din judeţul Maramureş. Dacă, de exemplu, o comunitate locală sau judeţeană / regională are un sistem de valori şi în cadrul acelui sistem a performat într-o anumită epocă istorică venim noi mai târziu şi reevaluăm şi reidentificăm şi reasumăm acele valori sau le anulăm? Este o nedreptate istorică să-ţi permiţi asemenea luxuri aproape identitare”.

Culmea, de curând statul român a adoptat legea 127/2017 privind instituirea „Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste în data de 14 mai”. Legea 127/2017 acor­dă cinstire tuturor pătimitorilor din temnițele comuniste – fără specificații privind orientarea lor politică, acuza­țiile aduse la proces sau tipul con­dam­nării. Această lege activă a Statului Român, inițiată de către 34 de deputați aparținând PSD, PNL, UNPR, mino­rități sau neafiliați, folosește în expu­nerea de motive, numele lui Mircea Vul­cănescu:  „Suntem conștienți de nu­me mari ca ale părintelui Nicolae Steinhardt, pastorului Richard Wurn­brand, episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, părintelui greco-catolic Tertu­lian Langa, politicianului Iuliu Maniu, a poetului Radu Gyr și a soției sale, sau Mircea Vulcănescu, Aurelian Ben­toiu, între mulți alții care au pătimit în aceste temnițe? Se impune așadar, ca această zi să fie cinstită și declarată zi națională a acelor martiri care și-au adus darul înaintea istoriei și a Cerului pentru neamul nostru, care s-au jertfit pe ei că să ne fie nouă bine. Din respect pentru cei ce  au îndrăznit să reziste acelor vremuri istorice, Parlamentul României are datoria morală să declare ziua de 14 mai ca zi a martirilor tem­nițelor comuniste.”
Pe de o parte, Vulcănescu este invocat de către parlamentari ca model și motiv pentru instituirea unei „Zile naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, iar pe de alta, i se cere în­locuirea numelui de pe şcoli şi dărâmarea statuilor, iar fiicele lui, care sunt în viaţă, să redevină „fiice de bandit”, reluându-se practic o sentința politică impusă prin forță de regimul comunist la pachet cu argumentația „acuzatorilor publici” de sinistră amin­tire. Sinistrele procese comuniste au fost pur politice, înscenate de nou ins­tauratul regim prin Tribunalele Popo­rului! A legitima astăzi o condamnare utopică comandată de către regimul comunist – decretat de statul român postdecembrist drept „regim criminal” – este de neînțeles și de neacceptat!

Preotul Gheorghe Urda din Bârsana spune că: „A sosit adresa Institutului «Elie Wiesel» în legătură cu Mircea Vulcănescu şi deja a venit o echipă a TVR din Bucureşti pentru a vedea în ce condiţii Mircea Vulcănescu a devenit patronul spiritual al şcolii din Bârsana şi i s-a ridicat statuie în curtea şcolii. Întrucât nu am fost acasă, i-am comunicat domnului primar toată situaţia, el nu era în Bârsana când s-a hotărât acest lucru. Având în vedere că Mircea Vul­cănescu, această personalitate de o cultură extraordinară, a cunoscut în­deaproape comuna noastră, venind câteva săptămâni cu Dimitrie Gusti în cercetare în Bârsana în 1932-1933, dânsul a avut şansa să-l cunoască pe baciul Vasile, care a fost identificat acum 15 ani de către noi ca fiind Vasile Bologa, tatăl fostului consul al României la Budapesta. Mircea Vulcă­nescu a remarcat acest ţăran simplu din Bârsana, iar baciul Vasile a devenit un reper moral pentru el. Atât de mult l-a impresionat acest om încât atunci când a ajuns ministru în Guvernul României avea fotografia lui baciul Vasile pe masa de birou şi mărturisea că în fiecare dimineaţă se ducea la birou şi avea o convorbire intimă cu baciul Vasile şi cunoscându-i concepţiile de viaţă spunea că l-a influenţat în fiecare hotărâre pe care a luat-o în calitate de ministru. Mai mult, în faţa tribunalului, în momentul în care i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, în cuvântul de apărare a spus că «dacă, totuşi, trebuie să dau seama cuiva de toate faptele vieţii mele, singura  autoritate morală în faţa căreia trebuie să răspund este în faţa ta, Baciule Vasile din Bârsana Mara­mureşului». Noi am considerat că aceste lucruri sunt o onoare pentru satul nostru şi atunci, din recunoştinţă pentru această personalitate care ne-a făcut cinste pomenind numele satului şi a lui baciul Vasile, am decis acum circa 20 de ani să-l numim patron spiritual al Şcolii Bârsana ca prin această acţiune să se împărtăşească copiilor personalitatea acestui om. Nu am găsit nimic rău în biografia lui, de la felul în care şi-a trăit viaţa, până la modul în care a încheiat-o în temniţa Aiudului, prin acele cuvinte testamentare: „Să nu ne răzbunaţi!”, toate ne fac să-l consi­derăm un martir şi un reper spiritual al Neamului nostru. Iar din perspectiva satului, faptul că noi în anii ’30 am avut asemenea ţărani care puteau să influenţeze atât de profund viaţa unui mare om politic şi a unui om de cul­tură, este un motiv de mândrie şi ne-am simţit datori faţă de el. Acţiunea noastră nu a fost îndreptată împotriva nimănui, nici a unei instituţii, nici a unei etnii, a fost doar o lucrare de recunoştinţă faţă de memoria acestui om care ne-a făcut atâta cinste recunoscând valoarea ţăranului simplu din Maramureş. Dacă se supune CL această decizie şi se decide retragerea acestei denumiri ar fi o ruşine pentru noi şi pentru comunitatea noastră şi suntem hotărâţi să nu renunţăm. Nu are nimeni dreptul în lumea aceasta să ne retragă dreptul de a fi recunoscători faţă de un om care a adus atâtea be­neficii comunei noastre şi Maramu­re­şului. Am avut onoarea la inaugurarea statuii să le avem pe fetele lui Mircea Vulcănescu ca oaspeţi, au devenit cetăţeni de onoare ai comunei noastre şi ele şi Mircea Vulcănescu - post mor­tem -, nu putem să retragem un titlu atât de important unui om care nu a însemnat nimic rău pentru ţara noas­tră ci, dimpotrivă, a adus numeroase beneficii. Trebuie să fim recunoscători faţă de o personalitate care ne-a făcut atâta bine, a adus beneficii de imagine satului nostru. Noi sperăm să se respingă această intenţie care este pentru noi dezonorabilă.
Nu suntem de acord să vină cineva din afara co­munităţii noastre să ne dicteze ce nume să punem la şcoală, lucrul acesta pe noi ne dezonorează şi ne face să privim cu dispreţ asemenea acţiuni, indiferent din partea cui ar veni. Faptul că ne jignesc eroii noştri, nu ne poate lăsa nepă­sători. Pentru noi sunt valori extraordinare pe care trebuie să le respectăm. Se va întruni CL şi vom explica toată situaţia şi sper să se rezolve şi să nu mai primim alte amestecuri din afară în acţiunea noastră de a fi recunoscători celor care au făcut un bine satului nostru”.

Schimbarea numelui nu ar fi doar imorală, ci şi ilegală. Invocarea OUG 31/2002 completată prin neinspirata lege 217/2015 în schimbarea acestor nume este lipsită de temei legal!
Legea 217/2015 prevede în mod clar la Articolul 13, punctul 1 că: „Se interzi­ce acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scua­ruri, piețe, parcuri sau altor locuri pu­blice.”
Dar această prevedere NU este retroac­tivă! Neretroactivitatea legii a devenit principiu constituțional odată cu in­trarea în vigoare a Constituției Româ­niei din anul 1991. De atunci, acest principiu constituțional trebuie respectat obligatoriu, în toate actele normative emise și publicate în Monitorul Oficial. Potrivit Constituției României, titlul II, articol (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favo­rabile”.

Oricum, recunoştinţa, aprecierea, sta­tutul de erou şi martir al unui neam nu se negociază şi nu poate fi impus de nimeni şi de nimic. Poate fi doar câştigat într-un singur fel: prin jertfă. Deasupra sângelui vărsat de un om pe altarul unui ideal, deasupra unei vieţi frânte şi curmate pe nedrept, deasupra suferinţei poate şi trebuie să stea doar respectul şi recunoş­tinţa.
Vom reveni.

„Cândva, în nişte vremuri de tristă amintire dar şi de mari speranţe, în temniţa Aiudului şi a Gherlei, răsuna vocea lui Petre Ţuţea spunând că poporul român ar reprezenta, fiind chiar urma paşilor lui Dumnezeu pe pământ: «marşul triumfal a lui Dumnezeu prin istorie» (mulţi auditori, duşmani şi prieteni zâmbeau). La nu multă vreme după aceea, tot în părţile de Nord ale ţării, ÎPS Justinian Chira zicea parcă în continuarea lui Petre Ţuţea cum că e adevărat ce zicea el pentru că începutul acelui «marş triumfal» al poporului român pe pământ, primii săi paşi în istorie, s-ar fi făcut prin Nordul ţării, prin Maramureş, prin Baia Mare, Bistriţa, Cluj, Braşov. Ce poetic! Ce frumos! Ce frumos vis şi ce promiţătoare viziune istorică atunci, cândva. Şi acum, deodată, se aude din partea altor voci că aceste urme ar trebui şterse, că anumite chipuri, statui de pe aceste locuri ar trebui să dispară, că nişte nume de mari personalităţi neaoş româneşti n-ar mai trebui auzite sau chiar ar trebui şterse din nomenclatorul politic contemporan. Urme de eroi şi martiri, asistenţi ai celor mai tragice momente ale devenirii noastre istorice. De ce? În numele faimoasei corectitudini politice (a cărei definiţie arbitrară încă ne e prea precizată) şi a unor legi la alcătuirea cărora au participat, şi nu puţini, parlamentari, fii ai mirificului nostru popor. Şi atunci...? Atunci a cui e vina? A Domnului, care demult îngăduie, sau a protestatarilor care acum au şi uitat de unde au plecat, pe ce teren păşesc şi spre ce se îndreaptă în istorie?”
- a spus scriitorul Marcel Petrişor, fost deţinut politic

ULTIMA ORĂ

În urma numeroaselor reacții în spațiul public, MAI a încercat să se spele pe mâini printr-un comunicat în care arată că Ministerul nu a cerut schimbarea denumirii de străzi sau instituții și a transmis în teritoriu sesizarea Institutului „Elie Wiesel” și că decizia aparține autorităților locale.