Marota mea Tomografia sanatatii

Din mesajul Presedintelui OMS, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii 2006, razbate fara nici un echivoc nelinistea datorata faptului ca, peste tot in lume, profesionistii din sanatate devin o specie pe cale de disparitie. Cu toate ca eforturile de specializare in domeniu, atat pentru medici, cat si pentru asistenti sunt considerabile, promovarea in sistem este lenta si presupune concursuri repetate, insatisfactiile materiale si mai ales expunerea permanenta la riscuri (HIV, hepatite B si C, infectii cu germeni redutabili, malpraxis, actionarea in justitie) ii face pe multi sa abandoneze profesiile din domeniu si sa aleaga alte meserii, mult mai banoase si fara bataie de cap. Daca pentru sistemele vestice problema poate fi rezolvata prin forta de munca specializata momita cu bani putini din tarile central si est europene, noi ce vom face? Asistenti cu vechime si pregatire profesionala buna si-au abandonat locul de munca si au plecat in alte tari pentru ca apropierea pensiei ii face sa se gandeasca oripilati la cum se vor descurca. Spitalele sunt obligate sa angajeze personal fara experienta, absolventi ai unor scoli ce produc, contra cost, “profesionisti” pe banda rulanta... Avem o problema, una in plus! Daca ati urmari dinamica numarului de candidati la concursurile de admitere, ati avea o imagine destul de exacta a trendului si nu neaparat a necesarului social. Inca nu exista o adaptare a ofertei de pregatire de specialisti la cererea pietei fortei de munca, ce sa mai vorbim de evaluarile facute de tineri si familiile acestora care, aproape niciodata nu sunt rezultatul unor analize realiste, ci mai mult o gadilare a orgoliului si un circ al aparentelor. Daca in urma cu 20 de ani la medicina sau la scolile de asistenti medicali concurenta era acerba, in prezent sunt facultati de medicina care accepta studenti doar pe baza mediei la bacalaureat. E clar ca domeniul nu mai este atractiv. Cutitul la os La polul opus sunt facultatile de Drept si Relatiile internationale, ceea ce oglindeste destul de clar optiunea pentru bunastare materiala si pozitie sociala. Oricum, la sirul lung de alte prioritati, ceea ce expun eu aici nu are loc pe lista, cel putin pana cand nu se vor produce evenimente nedorite care sa ne scoata din amortire. In domeniul sanatatii cutitul ne va ajunge imediat la os, dar se pare ca nici asta nu e suficient, caci nu invatam din greseli, ci le tot repetam cu speranta infantila ca de aceasta data va iesi altfel. Peste tot in lume, mesajul pe care spitalele il transmit publicului cu privire la cresterea costurilor are o conotatie care, de cele mai multe ori, este fie trecuta sub tacere, fie minimalizata. Peste tot in lume spitalele lupta pe toate caile pentru a obtine finantare suplimentara, fara a se recunoaste ca aceasta este in cea mai mare parte indusa de cresterea costurilor proprii datorita aplicarii tehnologiei de varf, a introducerii de tehnici noi de investigare si tratament care presupun costuri directe si indirecte mari, tot mai mari. Nu exista inca nicaieri o cooperare eficienta intre principalii actori de pe scena: politic, legislativ, organizational, furnizori si beneficiari, care sa vizeze contentionarea costurilor. Poate ca este nevoie de un mesaj mult mai clar si mai sincer adresat populatiei ca cele mai mari costuri sunt in spitale, ca desi exista multiple si scumpe mecanisme care vizeaza scaderea acestora in conditiile mentinerii sau chiar cresterii eficientei, o activitate medicala de buna calitate, oferita de specialisti foarte bine pregatiti, asa cum doresc pacientii, va fi intotdeauna costisitoare. In timp ce perceptia publica generala este ca noile tehnologii sunt un lucru foarte bun, exista voci din sistem dar si din afara acestuia care afirma ca tehnologia de varf este adesea suprautilizata. Acest mod de actiune are o explicatie pertinenta care insa contravine unui management riguros al cost-eficientei, extrem de greu de aplicat intr-o practica eminamente liberalista: oamenii, adica atat practicianul, cat si pacientul sau doresc sa fie siguri. Azi pacientii sunt mult mai bine informati, contributia pentru CAS ii face mult mai revendicativi si refractari la orice tip de explicatii care nu sunt concordante cu dorintele lor. Pe de alta parte, de mai multi ani sistemul a intrat intr-o era de practica a medicinei de tip defensiv. Este evident faptul ca diagnosticul trebuie obiectivat, sustinut cat mai consistent si asta nu numai din perspectiva strict profesionala, ci si din cea medico-legala, riscul contestarii acestuia cu amenintarea directa de malpraxis fiind tot mai palpabil, deci se incearca eliminarea oricaror necunoscute. Nu se poate totusi afirma ca medicii nu fac altceva decat sa suprautilizeze aceste mijloace moderne si scumpe. Multitudinea de informatii contradictorii la care are acces pacientul genereaza o angoasa legitima, care se suprapune partial celei a medicului, fiind create astfel circumstantele in care trebuie sa se apeleze mult mai mult la tehnologie. Oare cata si ce fel de educatie trebuie facuta pacientilor si familiilor acestora pentru a intelege indicatiile si limitele tehnologiilor de varf, cu ce finalitate? Este o intrebare mai degraba retorica deoarece intotdeauna sistemul va ceda. Nici macar implicarea financiara directa a beneficiarului nu a adus rezultate pe masura asteptarilor. Sanatatea costa Costurile pentru sanatate cunosc cea mai rapida crestere atat din perspectiva sistemului, cat si cea a individului sau chiar a guvernelor. Masurile profilactice, atat de propovaduite, sunt o solutie mult mai logica, dar vin oarecum in contradictie cu comoditatea, lipsa de intelegere, dezinteresul, mai ales atunci cand efortul financiar major nu apartine individului. Este de notorietate faptul ca gradul de satisfactie cu privire la calitatea ingrijirilor oferite este cu atat mai mic cu cat contributia personala este mai mica sau chiar lipseste. Dincolo de ocean, dar nu numai, aceste costuri astronomice au dus la un adevarat boom in ceea ce acum se numeste industria bunastarii. Suplimentele nutritionale sunt o necesitate deoarece azi e imposibil sa obtii nutrientii vitali exclusiv din alimente, toxicitatea ambientala reprezentata de poluare, chimicale toxice, metale grele, radiatii si radicalii liberi pun celulele la grea incercare, fumatul, alcoolul, excesul de medicamente sau alte substante, aparent banalele chimicale menajere, apa potabila tratata, multe altele precum si stress-ul ca un corolar ...Toate acestea nu mai sunt doar teme de meditatie si cercetare, ci obiective de actiune pentru unii si surse de castig pentru altii. In Romania situatia este mult mai complexa, in primul rand din cauza tranzitiei spre o societate cu adevarat functionala din punct de vedere economic si financiar, organizational, administrativ, tranzitie in care lipsa de profesionalism, impostura, evaziunea, superficialitatea pot trece neobservate o lunga perioada de timp avand ca si consecinta directa lipsa de finalizare pe fondul neasumarii responsabilitatii. Daca am fi atenti la ceea ce se discuta pe strada sau in autobus sau la o coada oarecare, am constata ca cel putin tot a cincea persoana povesteste despre sanatatea sa sau a rudelor sale sau a cunoscutilor. Nu vreau sa fac aprecieri asupra gradului de veridicitate al continutului acestor povesti deoarece, din pacate, inca ne simtim parca obligati de a adauga „sare si piper” la aproape tot ceea ce colportam si chiar la ceea ce putem gusta cu propriile simturi. Suntem o natie de poeti, iar imaginatia noastra este debordanta mai ales ca am ajuns sa ne pricepem la toate dupa atata... multilateralitate. In spatele acestor mici si nevinovate rautati pe care le debitez aici sta insa o problema careia oamenii din sistem reusesc sa ii faca fata tot mai greu. Dr. Sabin NEMES-BOTA Director medical Spitalul Judetean