Marie Curie, femeia care a luminat lumea

La 7 noiembrie 1867, La Varşovia, s-a născut Maria Salomea Sklodokska, savantă poloneză care avea să se stabilească în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A rămas cunoscută sub numele de Marie Curie. Publicaţia „Time” a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.

 

 

Marie Curie a fost prima femeie care a primit Premiul Nobel şi singurul savant care a primit două Premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie).

A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină.

A fost soţia unui laureat al Pemiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel, Irène Joliot-Curie. Cu excepţia fiicei sale, Eve Curie, scriitoare, toţi descendenţii săi au urmat cariere ştiinţifice.

Maria Salomea Sklodokska s-a născut la Varşovia, într-o perioadă în care ţara s-a aflat sub stăpânirea Rusiei ţariste, într-o familie de profesori, care i-a insuflat de timpuriu dragostea pentru învăţătură. Astfel, încă din tinereţe, şi-a manifestat interesul pentru studiu, pasiune moştenită probabil de la tatăl ei, Vladislav Sklodowski, profesor de matematică şi fizică la liceu, care a studiat la Universitatea din Sankt Petersburg. Acesta era un bărbat inteligent care excela în aproape orice domeniu, inclusiv lingvistică şi istorie. Mama sa, Bronislawa Bugoska, a fost instructoare şi apoi directoare la un pension de fete.

Tânăra Maria Sklodowska nu a avut parte de o copilărie prea fericită. În 1876, sora ei, Zofia, a murit de tifos exantematic, iar mama, care suferea de tuberculoză (pe atunci nevindecabilă), s-a internat într-un sanatoriu şi s-a stins din viaţă în 1878, pe când Maria avea doar zece ani. Tatăl ei a fost înlăturat din funcţie pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii ţariste, care devenise foarte apăsătoare (interzisese chiar şi folosirea limbii poloneze).

În faţa loviturilor destinului, tânăra Maria s-a refugiat în studiu, unde a obţinut rezultate maxime. La vârsta de 10 ani, studia în aceeaşi clasă cu sora ei mai mare, Helena, de 12 ani. Directoarea acestei şcoli introdusese, pe ascuns, o materie în planul de învăţământ al elevilor săi. În locul orelor de limbă şi istorie rusă, impuse de stat, a introdus studiul culturii poloneze. Maria şi-a menţinut în continuare antipatia faţă de guvernarea rusă şi a resimţit o deplină satisfacţie la aflarea veştii asasinării ţarului Alexandru al II-lea, în 1881.

În 1885, la 15 ani, Maria a fost absolventă a cursurilor secundare, cu medalia de aur. S-a înscris la cursuri la care puteau participa şi femei. A intrat în organizaţia clandestină feministă „Universitatea Ambulantă” şi a luat legătura cu concepţiile pozitiviste ale lui Auguste Comte.

 

Maria ar fi dorit să îşi continue studiile la Universitatea din Varşovia. Deoarece în Polonia acelei epoci, aflată sub dominaţia Rusiei ţariste, femeile nu aveau dreptul la studii universitare, Maria s-a decis să îşi continue studiile peste hotare. Nici acest lucru nu era posibil, din motive financiare, mai ales că tatăl ei pierduse foarte mult investind într-o afacere sortită eşecului. Din cauza acestor dificultăţi financiare şi pentru a putea finanţa studiile de medicină pe care sora sa, Bronislawa, le începuse la Paris, la 17 ani, Maria a început să lucreze ca guvernantă.

 

Bronislawa a pornit spre Paris, în ianuarie 1886, cu promisiunea că, după ce va deveni medic, va finanţa studiile Mariei. Maria preda zilnic patru ore fiicei mai mari şi trei ore fiicei mai mici ale unei familii înstărite din Varşovia. Deoarece în această epocă guvernantele ajutau şi la treburile casei, puţinul timp liber pe care l-a avut la dispoziţie Maria l-a dedicat studiului ştiinţific, ajungând să se relaxeze rezolvând probleme de matematică. Dar inteligenţa şi valoarea ei nu au întârziat să iasă la lumină: Maria a reuşit să adune toţi copiii din vecinătate şi să îi înveţe pe ascuns citirea şi scrierea în limba polonă.

În perioada sărbătorilor de iarnă ale aceluiaşi an, Kazimir, fiul cel mare al familiei respective, care studia matematica la Universitatea din Varşovia, a revenit acasă şi a fost plăcut surprins de calităţile guvernantei surorilor sale. Între cei doi au avut loc diverse discuţii intelectuale, după care s-a înfiripat şi o relaţie sentimentală. Mai mult, cei doi au pus la cale planuri de căsătorie, dar s-au lovit de opoziţia familiei angajatoare, care nu o considera pe Maria, o guvernantă săracă, ca fiind potrivită pentru fiul lor. Maria a fost dezamăgită, mai ales că nici Kazimir nu a părut să opună rezistenţă acestor concepţii elitiste.

Din fericire, încheierea perioadei de slujbă ca guvernantă a coincis cu succesul tatălui ei care, în aprilie 1888, a primit o slujbă bine plătită.

Astfel, au putut fi finalizate studiile Mariei, care a reuşit să îşi achiziţioneze echipamente cu care putea derula experimente ştiinţifice.

 

La Paris, Bronislawa s-a logodit cu un medic polonez, pe care îl chema tot Kazimir, şi a invitat-o pe sora sa, Maria, să locuiască la ei. Aceasta a descoperit cu surpriză atmosfera de libertate care domnea la Paris şi a adoptat numele de Marie. În 1891 a fost admisă la Universitatea din Paris, Sorbona, unde a reuşit să se acomodeze, dar cu o anumită dificultate, dar şi datorită faptului că, la 24 de ani, se considera prea în vârstă pentru colegii ei.

Pentru a găsi mai multă linişte, Marie s-a mutat în propriul ei apartament, situat în apropierea universităţii. A  dus o viaţă modestă, însă a continuat să studieze cu asiduitate. Totuşi, privaţiunile pe care a fost nevoită să le îndure au făcut-o să cedeze. Hrănindu-se la limita subzistenţei, a fost găsită aproape fără viaţă de cumnatul ei, Kazimir, care a readus-o în casa surorii sale. Aici şi-a refăcut sănătatea, dar, odată revenită în apartamentul ei, şi-a continuat stilul de viaţă auster.

 

În 1893 a devenit absolventă a cursurilor superioare, magna cum laude şi a devenit licenţiată în fizică. Dar situaţia financiară precară şi-a spus din nou cuvântul şi Maria a fost nevoită să se întoarcă în Polonia. Aici, graţie demersurilor prietenei sale, Jadwiga Sikorske, Marie a primit un ajutor neaşteptat: o bursă din partea guvernului Poloniei. Şi-a reluat studiile la Universitatea din Paris, iar un an mai târziu, în 1894, a obţinut licenţa în matematică.

Destinul i-a rezervat o surpriză fericită, care avea să îi deschidă porţile către o lume de oportunităţi şi de noi orizonturi: întâlnirea la Paris cu viitorul soţ, Pierre Curie. Pe acesta l-a cunoscut datorită faptului că avea nevoie de un fizician cu experienţă care să o ajute în cercetările privind proprietăţile magnetice ale oţelului, temă de cercetare încredinţată Mariei de către profesorul îndrumător Gabriel Lippman.

Prin intermediul lui Joseph Kovalsky, profesor de fizică de la Universitatea din Freiburg, ce tocmai venise la Paris pentru a ţine o conferinţă, în 1894, Marie l-a cunoscut pe Pierre Curie. Deşi avea numai 35 de ani, acesta era deja celebru în lumea academică pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului.

Deşi între cei doi s-a legat o relaţie puternică, Marie s-a întors în ţara natală. Nu a stat acolo decât o scurtă perioadă şi a revenit la Paris.

S-a căsătorit cu Pierre Curie pe 26 iulie 1893, cu o ceremonie modestă, lipsită de fast. La fel de simplă a fost şi luna de miere pe care cei doi şi-au petrecut-o colindând prin Franţa, pe biciclete.

 

Marie Curie şi-a început cercetările în domeniul radioactivităţii, la care s-a alăturat în curând şi soţul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul şi radiul. Pentru aceste cercetări au primit amândoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. În septembrie 1897 s-a născut prima fetiţă a cuplului de savanţi, şi anume Irène. A doua fetiţă, Ève, s-a născut în 1904. Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie a primit o puternică lovitură din partea destinului.

În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecţie aglomerată, Pierre Curie a fost lovit de un atelaj greu şi şi-a pierdut viaţa, la numai 46 de ani. Marie Curie avea să scrie o biografie în care a evocat viaţa şi activitatea soţului ei.

Descoperirea radioactivităţii aducea o lumină nouă în ceea ce se cunoştea până atunci despre atom. Marie Curie nu era interesată să descopere legile naturii şi universale ale materiei, asemeni fizicianului, ci asemeni chimistului, s-a concentrat pe natura şi structura lucrurilor. Cu toate acestea, abordarea sa în studiul radiaţiei a constituit un punct de plecare pentru investigaţiile asupra structurii atomului, care au fost iniţiate în secolul XX.

 

În comparaţie cu soţia sa, Pierre Curie îşi desfăşura activitatea cu prudenţă şi logică, bazându-se pe deducţie, în timp ce Marie se baza pe inducţie. Astfel se poate spune că Pierre era fizicianul, iar Marie, chimistul. Numai prin colaborarea a două firi aparent contrarii, dar complementare, s-ar fi putut ajunge la rezultate novatoare.

 

Decesul lui Pierre Curie a reprezentat o lovitură puternică pentru Marie. A trecut peste acest eveniment nefericit şi a continuat munca, nu fără rezultate. A continuat singură cercetările şi a reuşit izolarea radiului.

Drept apreciere, în 1911 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Chimie.

În 1914, fiica sa, Irène a fost admisă la Universitatea din Paris şi a studiat ştiinţele, asemeni mamei sale. În 1921, Marie Curie a plecat în America, împreună cu cele două fiice, pentru a achiziţiona radiu. A fost primită cu multă căldură de preşedintele Warren Harding, care i-a acceptat solicitarea. Marie Curie a primit un gram de radiu pe care l-a utilizat în cercetările sale ulterioare. În 1934, Marie Curie a avut parte de o ultimă satisfacţie din domeniul ştiinţei: fiica sa, Irène, alături de soţul ei Frédéric Joliot-Curie, a descoperit radiaţia artificială.

 

Intensa ei activitate, privaţiunile la care s-a supus, au făcut-o pe Marie Curie vulnerabilă din punct de vedere al sănătăţii. A suferit de o inflamare a pelvisului renal şi a fost nevoită să se opereze. A petrecut câteva luni de refacere în Anglia, apoi a întreprins câteva excursii în Suedia, împreună cu fetele şi însoţită de colegul şi prietenul ei, Albert Einstein.

Ca urmare a expunerii la radiaţii şi a efortului imens, starea de sănătate a Mariei s-a înrăutăţit. Nu s-a protejat deloc de undele radioactive pe care le cerceta. Auzul şi vederea i se deterioraseră şi suferea atacuri din ce în ce mai dese. Într-o zi din primăvara anului 1934, Marie a resimţit un fel de febră şi a părăsit institutul de cercetare mai degrabă decât de obicei. Din acel moment, starea ei de sănătate a început să se deterioreze extrem de rapid. Medicii au putut doar să precizeze boala, anemie plastică, un fel de leucemie cauzată de expunerea îndelungată la radiaţii. Şansele de recuperare erau puţine. Marie Curie a pornit spre un sanatoriu dintr-o zonă montană pentru a se trata, dar era prea târziu. S-a stins din viaţă la sanatoriul din Sancellemoz, la 4 iulie 1934.

 

 

„Un savant în laboratorul său nu este doar un tehnician; este şi un copil pus în faţa unor fenomene naturale, care îl impresionează ca o poveste cu zâne”.

Marie Curie