Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei

Născută la data de 2 noiembrie 1755, în palatul Hofburg din Viena, Maria Antoaneta a devenit un simbol al exceselor monarhiei în Franţa. Deoarece a fost consoarta lui Ludovic al XVI-lea timp de douăzeci de ani, Maria Antoaneta a fost decapitată la 16 octombrie 1973, din ordinul tribunalului revoluţionar, la distanţă de nouă luni de la moartea soţului ei.

Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei, a fost considerată atât o personificare a răului monarhiei, cât şi apogeul modei şi frumuseţii. Este celebră pentru alegerile garderobei, a bijuteriilor şi pentru speculaţiile neîntrerupte asupra vieţii sale amoroase extraconjugale. Ambele feţe ale personalităţii Mariei Antoaneta demonstrează tendinţa de a ilustra viaţa şi moartea sa ca simboluri pentru declinul monarhiilor europene în faţa revoluţiei globale.

Maria Antoaneta a trăit o copilărie lipsită de griji. A primit educaţia tipică unei fete din înalta societate a secolului al XVIII-lea care era centrată, în primul rând, pe principiile religioase şi morale, în timp ce fraţii săi studiau subiecte mai academice. A fost crescută împreună cu sora ei mai mare, Maria Carolina, cu care a împărţit aceeaşi guvernantă. I-a plăcut muzica şi a învăţat să cânte la clavecin. De asemenea, a excelat la dans. Vorbea puţin şi cu dificultate franceza şi italiana. A învăţat, de asemenea, unele elemente de bază ale limbii latine.

După încheierea Războiului de Şapte Ani, în anul 1763, păstrarea fragilei alianţe dintre Austria şi Franţa a devenit o prioritate pentru împărăteasa Maria Teresa. Consolidarea alianţelor prin intermediul căsătoriilor era o practică comună printre familiile regale europene la vremea respectivă. În anul 1765, Ludovic, delfinul Franţei (cunoscut şi ca Ludovic Ferdinand), fiul monarhului francez Ludovic al XV-lea, s-a stins din viaţă, astfel succesorul tronului Franţei a devenit nepotul său, în vârstă de 11 ani, Ludovic-Auguste. În câteva luni, s-a hotărât ca Maria Antoaneta şi Ludovic-Auguste să se căsătorească.

În anul 1768, Ludovic al XV-lea a trimis în Austria un tutore pentru a o instrui pe viitoarea soţie a nepotului său. Tutorele a constatat că Maria Antoaneta era „mult mai inteligentă decât se presupunea în general”, dar a adăugat că din cauză că era leneşă şi extrem de frivolă este dificil de a o învăţa. Maria Antoaneta era un copil de doar 14 ani, avea o frumuseţe delicată, cu ochi gri-albăstrui şi părul blond-cenuşiu. În mai 1770, aceasta se îndrepta spre Franţa pentru a se căsători, fiind escortată de 57 de trăsuri, 117 slujitori şi 376 de cai.

Maria Antoaneta şi Ludovic-Auguste s-au căsătorit la data de 16 mai 1770. Parizienii au fost repede fermecaţi de personalitatea şi frumuseţea tinerei austriece. Spiritul ei s-a pliat însă greu la complexitatea şi la viclenia „vieţii de curte”, la libertinajul regelui Ludovic al XV-lea şi a metresei sale, contesa du Barry. Tânăra femeie nu s-a adaptat vieţii de după căsătorie, plângându-se de ritualurile la care trebuia să se supună în faţa a zeci de curteni.

Ludovic al XV-lea a decedat în anul 1774, iar Ludovic-Auguste i-a urmat la tron ca Ludovic al XVI-lea, Maria Antoaneta devenind regină a Franţei la vârsta de 19 ani. Cei doi aveau personalităţi total diferite: Ludovic era introvertit, timid şi indecis, îi plăceau activităţile solitare, precum cititul şi prelucrarea metalului, iar Maria Antoaneta era plină de viaţă, îndrăzneaţă şi sociabilă, îi plăceau jocurile de noroc, petrecerile şi moda extravagantă.

În timp ce regele mergea la culcare la miezul nopţii, petrecerile Mariei Antoaneta abia începeau. Când ea se trezea, înainte de prânz, el lucra deja de câteva ore bune. După ce veştile au ajuns la urechile împărătesei Maria Teresa, în anul 1777, conform cărora fiica sa şi Ludovic al XVI-lea nu şi-au consumat căsătoria, aceasta l-a trimis imediat pe fiul său, Iosif al II-lea, fratele mai mare al Mariei Antoaneta, în Franţa, pentru a fi consilier matrimonial. Se pare că sfaturile acestuia au funcţionat. Un an mai târziu, Maria Antoaneta a dat naştere unei fiice, Marie Therese Charlotte.

Din anul 1780, regina a început să petreacă din ce în ce mai mult timp la Micul Trianon, castelul privat construit pentru ea de rege pe terenul Palatului de la Versailles, aproape întotdeauna fără rege. În această perioadă au apărut zvonuri despre o relaţie amoroasă a reginei cu contele Axel von Fersen, un diplomat suedez. În anul 1790, în timp ce guvernul francez se confrunta cu probleme financiare şi recolte sărace care au dus la creşterea preţului grânelor în toată ţara, stilul de viaţă extravagant al Mariei Antoaneta a devenit subiectul unei revolte a poporului. Numeroase pamflete o acuzau pe regină de ignoranţă, extravaganţă şi adulter, unele dintre ele cuprindeau ilustraţii desfrânate, iar altele o numeau „Doamna Deficit”.

În anul 1785, scandalul legat de un colier cu diamante a pătat pentru totdeauna reputaţia reginei. Un hoţ care s-a prefăcut a fi Maria Antoaneta a obţinut un colier cu 647 de diamante şi l-a transportat ilegal la Londra pentru a fi vândut pe bucăţi. Cu toate că regina era nevinovată, în ochii oamenilor ea a fost vinovată. Refuzând să se lase influenţată de criticile venite din popor, în anul 1786 regina a început să construiască un loc de refugiu extravagant lângă Micul Trianon, la Versailles.

După izbucnirea revoluţiei franceze, la 14 iulie 1789, regele şi regina au fost obligaţi de mulţime să se mute la Paris. Indecisul Ludovic al XVI-lea aproape a paralizat, iar Maria Antoaneta i-a luat locul, întâlnindu-se cu ambasadorii şi consilierii şi trimiţând scrisori urgente regilor europeni prin care îi implora să ajute la salvarea monarhiei în Franţa.

Printr-un plan secret conceput iniţial de Maria Antoaneta şi amantul ei, contele Axel von Fersen, familia regală a încercat să fugă din Franţa. La 20 iunie 1791, noaptea, deghizaţi în călători obişnuiţi, Maria Antoaneta şi Ludovic al XVI-lea al Franţei au fugit din Paris cu o trăsură, împreună cu copiii, dar au fost capturaţi la Varennes şi readuşi la Paris, ca prizonieri. 

În septembrie 1791, regele Ludovic al XVI-lea a fost de acord să susţină o nouă Constituţie schiţată de Adunarea Naţională Constituantă cu condiţia de a-şi păstra puterea în mod simbolic. Până la sfârşitul anului 1791, regina a crezut că noul drum politic poate fi oprit. A sperat că noua constituţie se va dovedi imposibilă şi că fratele ei, noul împărat al Austriei, Leopold al II-lea, va găsi o cale pentru a-i înfrânge pe revoluţionari, ignorând faptul că Leopold era mai interesat să profite de starea de haos din Franţa în beneficiul Austriei decât de a-şi ajuta sora şi familia ei.

Cu toate acestea, în vara anului 1792, în timp ce Franţa era în război cu Austria şi Prusia, liderul radical iacobin, care avea din ce în ce mai multă putere, Maximilien Robespierre, a cerut înlăturarea regelui. În luna septembrie a anului 1792, după o lună de măceluri teribile în Paris, Convenţia Naţională a suprimat monarhia, a declarat instalarea Republicii Franceze, iar regele şi regina au fost arestaţi.

În ianuarie 1793, noua republică radicală l-a acuzat pe regele Ludovic al XVI-lea de trădare şi l-a condamnat la moarte. La 21 ianuarie 1793, regele a fost târât la ghilotină şi a fost executat. În luna octombrie, Maria Antoaneta a fost pusă sub acuzare pentru trădare şi furt, precum şi pentru o acuzaţie falsă cum că l-ar fi abuzat sexual pe fiul ei. Regina a refuzat negocierile cu revoluţionarii şi condiţiile de limitare a puterii monarhiilor. În închisoare, regina a suferit de tuberculoză şi posibil de cancer la uter, ceea ce i-a cauzat hemoragii frecvente.

După un proces care a durat douăzeci de zile, juriul a găsit-o pe Maria Antoaneta vinovată pentru toate capetele de acuzare. La sfârşitul procesului, regina a afirmat următoarele: „Am fost regină şi mi-aţi luat coroana, am fost soţie şi mi-aţi omorât soţul, am fost o mamă şi mi-aţi omorât copilul. Doar sângele mi-a rămas, luaţi-l şi pe acesta. Nu mi-a mai rămas nimic”.

Condamnarea a fost previzibilă: ghilotinarea în 24 de ore. După ce i s-a comunicat sentinţa, Maria Antoaneta a început să-şi facă toaleta sub privirile gardienilor, neuitând însă să mulţumească unei actriţe pentru rochia albă imaculată pe care aceasta i-o oferise. Şeful călăilor i-a tăiat părul şi l-a ars, după care i-a legat mâinile la spate.

Execuţia având loc la data de 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta a fost dusă la eşafod într-un faeton, o căruţă cu două roţi, devenită celebră după ce

revoluţionarii francezi au utilizat-o pentru transportul condamnaţilor la moarte. Spre deosebire de soţul ei, regina a primit un preot „constituţional”, adică unul care depusese jurământul faţă de statul francez. Între închisoarea La Conciergerie şi Piaţa Revoluţiei se afla o mare de oameni. La capetele podurilor au fost postate tunuri, la fel şi în pieţe şi la răspântii. Patrulele se aflau peste tot.

O mare de oameni umplea Piaţa Revoluţiei. În timp ce urca scările care duceau spre ghilotină şi-a pierdut un pantof care astăzi este piesă de muzeu.  A urcat impasibilă trepetele eşafodului. Şi-a cerut scuze călăului pe care l-a călcat din greşeală, pe picior. La ora douăsprezece şi un sfert capul ei se rostogolea pentru a fi luat de călău şi arătat mulţimii în delir. „Aşa a murit această regină lejeră în prosperitate, sublimă în dezastru şi neînfricată în eşafod”, exlama, liric, Lamartine.

La cimitirul Lamartine, unde trupul ei decapitat a fost aruncat peste alte cadavre, Maria Antoaneta a rămas de la 16 octombrie până la 1 noiembrie, când un gropar a azvârlit la repezeală peste ea câteva lopeţi de pământ. S-a spus, pe bună dreptate, că niciodată, la început, o regină atât de plină de farmec şi de zglobie nu a fost atât de iubită de poporul ei şi că nicio regină, niciodată, nu a sfârşit într-o asemenea batjocură populară. Abia în anul 1815, Maria Antoaneta a fost înhumată, alături de Ludovic al XVI-lea, în biserica St. Denis.

„Mica roşcată”

S-a spus despre Maria Antoaneta că era o fire nepăsătoare şi iubea excesele de orice fel, însă moartea sa prin ghilotinare a alimentat şi mai mult legendele. S-a spus că a fost lesbiană, că a săvârşit incest cu fiul său şi că ar fi trecut prin paturile cumnaţilor săi, însă mulţi istorici moderni consideră că toate acestea sunt rodul imaginaţiei învingătorilor care au scris istoria.

Marea ei adversară de la curte, Madame du Barry, amanta regelui Ludovic al XV-lea, a numit-o „mica roşcată”. Îşi servea întotdeauna musafirii cu lapte proaspăt pe care îl ţinea în vase de porţelan pe care era gravată monograma ei.

A fost acuzată că s-a amestecat în treburile guvernului, că i-a dat sfaturi rele lui Ludovic al XVI-lea şi că îşi considera fiul rege împotriva faptului că fusese proclamată republica. A născut patru copii, dar a fost o figură nepopulară la curtea regală şi apoi în rândurile poporului francez, din cauza comportamentului extravagant, a aroganţei faţă de supuşi şi a zvonurilor legate de infidelităţile sale.

A fost criticată constant de mama sa pentru inabilitatea de a „inspira pasiune” soţului ei. Pentru a compensa lipsa de afecţiune a soţului şi criticile nesfârşite ale mamei ei, Maria Antoaneta a început să cheltuiască mai mult pe jocurile de noroc, îmbrăcăminte şi cosmetice. Prietenia ei cu doamnele din înalta societate a cauzat, mai târziu, acuzaţia de lesbianism. Au devenit populare cântecele care se concentrau, în special, pe impotenţa regelui şi pe aventurile sexuale ale reginei cu bărbaţi şi femei.