Mari personalități din istoria românilor. Grigore Moisil

Bunicul său, Grigore Moisil, a fost preot, vicar episcopal greco-catolic pentru ţinutul Rodnei şi unul dintre întemeietorii liceului din Năsăud. Tatăl său, Constantin Moisil, a fost profesor de istorie, numismat şi director al Cabinetului Numismatic al Academiei Române. De la el se spune că ar fi moştenit Grigore C. Moisil umorul.

Grigore C. Moisil a fost primul copil al cuplului Constantin şi Elena Moisil. Familia a mai avut un copil înainte, dar acesta a murit la doi ani de pneumonie. Matematicianul a avut trei fraţi: pe Florica, mama profesoarei Zoe Petre, Ioan şi Gheorghe, profesori, academicieni şi ei. Mama sa, Elena, a fost institutoare la Tulcea, apoi directoarea şcolii „Maidanul Dulapului”, azi Şcoala nr.74 „Ienăchiţă Văcărescu” din Bucureşti.

Educaţia lui Grigore Moisil a fost puţin bizară. A învăţat să socotească şi abia apoi să citească. Mai târziu, Grigore Moisil a fost înconjurat mereu de cărţi. Casa de pe strada Armenească era plină de dosare, manuscrise, fişe şi reviste. Cu toate acestea, matematicianul avea abilitatea de a găsi mereu orice căuta în micul haos din locuinţa personală. Asta poate şi pentru că interzicea categoric oricui să se atingă de hârtiile lui.

A făcut şcoala primară la Bucureşti, câţiva ani de liceu la Vaslui şi apoi la Bucureşti, la „Spiru Haret”. În timpul primului război mondial, familia Moisil s-a refugiat la Vaslui. Condiţiile grele (foamea, frigul, tifosul) nu l-au împie­dicat pe Grigri, cum i se spunea, care avea doar zece ani, să citească foarte mult. Lecturile sale erau diverse: a citit istorie, istorie literară şi ştiinţă. Viitorul matematician era interesat de filologie.

A intrat ca student la Politehnică, Facultatea de Construcţii, pe care nu a terminat-o niciodată. În paralel, a început Facultatea de Matematică, unde i-a avut profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu.

Grigore Moisil a intrat în fluxul internaţional cu o cercetare de logică căreia i-a găsit echivalentul în matematică. A fost foarte atras de logicile neclasice şi a publicat un compendiu de cercetare şi de prezentare a tuturor noilor logici din lume. În 1929 şi-a publica teza de doctorat „Mecanica analitică a sistemelor continue”, în faţa unei comisii conduse de Gheorghe Ţiţeica şi având ca membri pe Dimitrie Pompeiu şi Anton Davidoglu. Teza i-a fost publicată, în acelaşi an, la Editura Gauthier-Villars din Paris, bucurându-se de mare apreciere.

În anul 1930 a plecat la Paris, unde a studiat la Sorbona cu mari matematicieni şi a participat la viaţa ştiinţifică. În anul 1931 a susţinut examenul de docenţă, a placat la Roma cu o bursă de studii Rockefeller, după care a fost numit conferenţiar la Facultatea de Matematică din Iaşi. 
Din 1932, a profesat la Iaşi, vreme de zece ani, legându-se în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller şi de bi­blioteca creată de acesta. Moisil a ţinut primul curs de algebră modernă din Ro­mânia, „Logica şi teoria demons­tra­ţiei”, la Universitatea din Iaşi. În paralel a început un şir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Łuka­siewicz. Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice şcoli de matematică în ţară şi peste hotare (Argentina, Iugoslavia, Ungaria şi Ce­hoslo­vacia).
În perioada ieşeană a realizat o operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărea concepţia lui despre mate­matică şi tehnica lui personală de mâ­nuire a instrumentului matematic, fă­când apropieri între idei foarte în­depăr­tate, utilizând noţiuni din domenii complet diferite. În acea pe­rioadă a compus şi un vals, partitura existând şi azi. Tot în acei ani s-a în­drăgostit de Viorica Constante, pe care a luat-o de soţie.

Moisil îi îndruma pe tinerii matematicieni, stând uneori ore în şir de vorbă cu ei, insistând asupra necesităţii de a citi nu numai cărţi de ştiinţă, ci şi de poezie, literatură, filozofie, beletristică, de a vizita muzee, expoziţii, de a audia concerte, de a învăţa limbi străine pentru formarea culturii generale. În Gânduri despre anii studenţiei, academicianul scria următoarele: „Omul de ştiinţă nu este pur şi simplu o fiinţă curioasă, redusă la un intelect care gândeşte. El este mai perfecţionat decât o maşină de calcul, este o fiinţă vie, iubeşte şi urăşte, are bucurii artistice, îşi pune probleme de etică etc. De aceea, el nu se poate închide în specialitatea sa, uitând munca poeţilor şi a romancie­rilor, a pictorilor şi a sculptorilor, a arhitecţilor şi a muzicienilor. Formarea culturii generale este o problemă care urmează mai multe nivele. În primul rând, se pune problema culturii ge­nerale în propria ta specialitate. În al doilea rând, se pune problema culturii filozofice generale. În al treilea rând, se pune problema formării artistice gene­rale. Toate duc spre marea cultură generală, aşa cum ar trebui înţeleasă de toată lumea.”
Grigore Moisil a publicat lucrări în domeniile mecanicii, analizei matema­tice, geometriei, algebrei şi logicii ma­tematice. A extins în spaţiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu şi a studiat funcţiile monogene de o variabilitate hipercomplexă, cu aplicaţii la mecanică. A introdus algebre denumite de el „Łukasiewicz – Moisil” şi le-a întrebuinţat în logica şi în studiul circuitelor de comutaţie. A elaborat metode noi de analiză şi sin­teză a automatelor finite şi a avut con­tribuţii valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.

Cercetările sale au devenit tot mai cunoscute şi mai apreciate, iar numele său tot mai cunoscut în străinătate. Drept care, după al doilea război mondial, guvernul comunist l-a numit ambasador al României la Ankara, unde a stat doi ani. Cât timp a fost ambasador în Turcia, Moisil a ţinut o serie de conferinţe cu subiecte mate­matice la Universitatea din Istanbul, printre acestea numărându-se şi „Mecanica plană a corpurilor elastice şi a lichidelor vâscoase.”

Între 1949 şi 1955, a predat teoria elasticităţii. A participat la numeroase congrese de matematică, de matematică aplicată sau automatizare, prezentând comunicări. A făcut parte din comitetul de redacţie al revistei Journal de Mécanique din paris şi a fost membru al Societé matématique de France. A fost membru în comitetul de redacţie al revistei Automatisme din Bruxelles. Din anul 1966 a făcut parte din comitetul de redacţie al revistei International Computing Center Bulletin, publicat de Centrul Internaţional de Calcul din Roma.
Grigore Moisil a înfiinţat Centrul de Calcul şi a fost obsedat de informatică şi de posibilităţile oferite de calculator. În anul 1957, Moisil a asistat la instalarea primului computer la Institutul de Fizică Atomică şi i-a încurajat pe studenţii la matematică să înveţe programare. Odată cu introducerea calculatorului a iniţiat studii de traducere automată. Moisil a fost şi cel care a avut ideea introducerii liceelor şi facultăţilor de informatică în România. „Informa­tica restabileşte nu numai unitatea matematicilor pure şi a celor aplicate, a tehnicii concrete şi a matematicilor abstracte, dar şi cea a ştiinţelor naturii, ale omului şi ale societăţii. Reabilitează conceptele de abstract şi de formal şi împacă arta cu ştiinţa, nu numai în sufletul omului de ştiinţă, unde erau întotdeauna împăcate, ci şi în filozofia lor”, afirma matematicianul.
Moisil a insistat şi a ajutat mult la realizarea primelor calculatoare româ­neşti. A avut contribuţii remarcabile la dezvoltarea informaticii şi la formarea primelor generaţii de informaticieni. „Foarte curând oamenii se vor împărţi în două categorii: oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze la calculator”, spunea Moisil.

În aul 1970, Grigore Moisil a început un şir de lecţii, „Matematica pentru ştiinţele umaniste”, la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În acelaşi an a deschis rubrica „Ştiinţă şi umanism” în Contemporanul, rubrică pe care a ţinut-o până la moarte. În anul 1971, a părăsit catedra de Teoria algebrică a mecanismelor automate, pe care o deţinea din 1967 la Facultatea de Matematică, şi a trecut profesor la Facultatea de Filo­zofie şi Drept. A căutat aplicaţii ale ma­tematicii în ştiinţele umaniste, în istorie, arheologie, muzică, grafică, me­dicină şi pedagogie.

Moisil a explicat rolul matematicii în dezvoltarea fanteziei şi imaginaţiei. „Matematica nu înseamnă calcul. Cal­culul este făcut de maşinile de calcul. Matematicii îi aparţin fantezia, imagi­naţia, demonstraţia. Toate au un caracter pur uman şi nu pot fi făcute decât de oameni. Când vrem să le mecanizăm, demonstraţia se reduce la un calcul, iar fantezia la un şir de întâmplări.”
Moisil credea că matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştiinţă, pentru că mate­matica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice. Mai obiş­nuia să spună că învăţând matematica înveţi să gândeşti şi că tot ce e gândire corectă este sau matematică sau sus­cep­tibilă de matematizare. Pentru Moisil, matematica a fost mai mult decât un domeniu de cercetare. A fost un mod de a vedea lumea, de a-şi trăi viaţa. Avea capacitatea de a injecta gândire ma­tematică în orice fenomen pe care îl observa.

La 23 aprilie 1973, Grigore Moisil a plecat însoţit de soţia sa, Viorica Moisil, într-o călătorie de o lună şi jumătate în Canada şi Statele Unite ale Americii pentru a ţine un şir de conferinţe. Invitat de universităţi de renume, Moisil a vorbit despre subiectul său preferat: logica matematică. Pe 21 mai 1973, după ce a văzut o expo­ziţie eschimosă în Ottawa, Grigore Moisil a murit subit, în urma unui atac de cord.

Grigore Moisil a devenit academician în anul 1948, anul reorganizării Academiei Române. A devenit apoi preşedinte al Societăţii de ştiinţe matematice din România. A fost membru în prezidiul Academiei. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române şi i s-a decernat în anul 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul de „Om de ştiinţă emerit”. În anul 1996, Grigore Moisil a primit post-mortem Computer Pioneer Award al societăţii IEEE. În timpul vieţii a fost membru al Academiei din Bologna şi al Institutului Internaţional de Filozofie.   

Un om blând cu o minte sclipitoare

Grigore Moisil mergea domol, cu paşi târşâiţi, cu mâinile mereu la spate, pentru că i se părea de-a dreptul dizgraţios să-şi legene braţele în timpul mersului. Fuma mult, cam 50 de ţigări pe zi. Îi plăceau puiul cu smântână, vinetele tocate, mămăliga cu brânză şi smântână, papanaşii fierţi în unt. La începutul mesei era nelipsită ţuica de prune.
A fost un om blând, cu o minte sclipitoare, uneori pisălog peste măsură. Îi era frică să zboare cu avionul. Şi-a iubit foarte mult mama. Era rârâit şi graseia puternic. Lucra, în genere, în halat şi papuci. Avea un tip de raţionament care epuiza toate alternativele. Viaţa sa dedicată matematicii şi informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de ştiinţă şi profesor. Era înzestrat cu un deosebit simţ al umorului. Au rămas numeroase vorbe de duh şi anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărţile pe care le-a scris sau în cele care s-au scris despre el. 
A avut dintotdeauna curiozităţi diverse. I-a plăcut muzica, a citit enorm de multă literatură şi a scris articole pentru reviste de cultură. A preluat, după moartea lui George Călinescu, „Cronica optimistului”, de la Contemporanul. A apărut în mai multe emisiuni de televiziune. Avea ureche muzicală foarte bună şi o voce baritonală profundă. Era foarte strict şi nu făcea nici o concesie de la materie.