Mari personalități din istoria românilor. Grigore Antipa

Ioan BOTIȘ

Grigore Antipa s-a născut la 27 noiembrie 1867, la Botoșani. A fost fiul avocatului Vasile Antipa și al Zoiței Nicolau. Și-a petrecut copilăria în orașul natal, într-un cartier locuit de mulți armeni și evrei, care l-au deprins cu limbile străine. Tatăl său era avocat, dar și-a pierdut devreme părinții și a fost crescut de mătuși, într-un mediu modest.
Antipa a urmat școala primară la „Institutul” lui Mărgineanu din orașul natal, după care, în 1878, s-a înscris la vestitul liceu particular din Iași – Institutul Academic, care a devenit apoi „Institutele Unite” – una dintre cele mai bune școli secundare din țară, la acea vreme. În pleiada de renumiți profesori i-a avut pe Grigore Cobăl­cescu, Nicolae Culianu, Anton Naum, Vasile Burlă, Petru Poni, Ion Cara­giani, Ștefan Vârgolici, Alexandru Lambrior etc. Cei care au avut cea mai mare înrâurire asupra formațiunii sale intelectuale și au determinat alegerea carierei tânărului Antipa au fost Cobăl­cescu și Poni. Până în anul 1885, când a terminat liceul, Antipa i-a avut printre colegii de clasă pe Emil Racoviță și pe Dimitrie Voinov, alți doi biologi, cu renume în țară și peste hotare și care au făcut deosebită cinste țării.
În anul 1885 s-a înscris la Facultatea de Științe și Medicină a Universității din Iași, la secția de Științe Naturale. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare în Germania, la Jena, cu celebrul naturalist Ernst Haeckel, inventatorul ecologiei.

Cu excelenta pregătire științifică și su­fletească, dobândită în atmosfera mediului intelectual ieșean, în toamna anului 1885 s-a înscris la cursurile Facul­tății filozofice ale Universității din Jena, unde își făcea pe atunci studiile și fratele său, Nicolae Leon. Prin inteli­gența sa excepțională, vioiciunea, comunicativitatea și seriozitatea sa în muncă, învățăcelul de numai 17 ani a cucerit simpatia maestrului Ernst Haeckel și a colaboratorilor acestuia: Arnold Lang, Willy Kükenthel, Alfred Walter, cu care a rămas ulterior în relații de foarte strânsă prietenie.
Și-a continuat cercetările științifice în Franța și Italia. Încă din primii ani petrecuți la Jena, Antipa s-a bucurat de recomandarea lui Haeckel și, în 1888, a lucrat șase luni la Stațiunea Zoologică de la Villefranche – sur Mer. Acolo s-a familiarizat cu cunoașterea faunei marine. Din această perioadă datează un studiu al său asupra evoluției timu­sului la pești.
În drumul său de întoarcere spre Jena, s-a oprit două luni la Paris, unde l-a revăzut pe prietenul și colegul său de școală, Emil Racoviță, cu care a vizitat mai multe muzee, institute de biologie și a audiat cursuri la Sorbona. Prin­cipele Albert de Monaco l-a îndemnat să înceapă studiul complex al Mării Negre. Cei doi s-au întâlnit cu ocazia amenajării Muzeului Oceanografic și a Acvariului din Monaco.

În anul 1890, sub conducerea profesorului , Willy Kükenthel, Antipa a participat la o expediție în Marea Nor­du­lui, unde a învățat mânuirea aparatelor de colectare a animalelor marine, iar în laboratorul stațiunii Helgoland a aprofundat studiul meduzelor. I-au trezit interesul în special meduzele Lucer­naria, care au obiceiul de a se fixa de o piatră sau o algă, cu o prelungire a umbrelei. Antipa le-a studiat din punct de vedere sistematic, anatomic și histologic și a descris un nou gen (Lucer­no­sa), cu trei specii. În anul 1891, Grigore Antipa și-a luat doctoratul cu distincția Summa cum laudae.

După susținerea tezei de doctorat, Antipa a lucrat la Stațiunea Zoologică de la Neapole, așezată pe țărmul golfului orașului de la poalele Vezuviului. În apropierea insulei Capri, Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii. A inițiat un studiu de anatomie microscopică asupra evoluției timusului (glandă endocrină) la câteva specii de rechini. Rezultatele le-a publicat la Jena, în anul 1891. Urma ca peste un an să se întoarcă în țară și a reflectat îndelung asupra direc­ției în care urma să-și îndrepte pașii. Proiectele sale priveau studii econo­mice piscicole asupra apelor dulci și ale Mării Negre.

Numit chiar în 1892 director al Co­lecțiilor zoologice de la Muzeu și director al pescăriilor statului, Antipa s-a dedicat studiilor muzeologice, hidro­bio­logice și piscicole. Grigore Antipa
s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expe­diție în jurul acestei mări, expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție, crucișătorul Elisabeta. Expediția a durat patru luni și cinci zile și este cunoscută în istoria cercetării științifice ca prima cercetare oceanografică românească. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială, fondator al cerce­tă­rilor hidrobiologice din România.

În anul 1909 i-a apărut volumul Fauna ichtiologică a României, în 1910 a vă­zut lumina tiparului Regiunea inun­dabilă a Dunării. Starea ei actuală și mijlocul de a o pune în valoare, iar în 1916 Pescăria și pescuitul în România. Au urmat alte lucrări valoroase, rezultat al unor îndelungate cercetări de teren, pentru înțelegerea apariției și evoluției regiunii inundabile a Dunării, pentru înțelegerea proceselor generale ale vieții în apele dulci și în cele maritime, pentru evaluarea producției de pește, pe baza concepțiilor proprii, a dinamicii populațiilor de pești, a relațiilor firești, dialectice din aceste medii. Antipa a scris peste 150 de lucrări.

În anul 1912, Grigore Antipa a vizitat pescăriile din nordul Europei (Dane­marca, Suedia, Norvegia și Finlanda). Grigore Antipa a înființat prima Sta­țiune de Cercetări Hidrobiologice din țară, la Tulcea, în anul 1926. Cu doi ani înainte, înființase la Constanța un Serviciu de Biologie a Pescuitului, care în anul 1932 a devenit Institutul Bio-oceanografic, înglobat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Marine și Proiectări Piscicole „Grigore Antipa”.
Antipa a înființat în 1932 Institutul Bio-oceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea (creată de Ion Borcea) și cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervația i-a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervația mai există). Institutul Bio-oceanografic din Constanța a fost transformat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Maritime și Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine. Antipa a fost preocupat de ameliorarea producției piscicole a lagunelor complexului Razelm, protejarea fondului piscicol și crearea unei baze materiale pentru cercetarea Mării Negre, puțin cunoscută la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și valorificarea rațională a bogățiilor Dunării și ale Mării Negre.

Grigore Antipa a pus la cale, cu spriji­nul regilor Carol I și Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și delta Dunării, și de la limane (limanele Basarabiei și ale Dobrogei de la nordul și sudul gurilor Dunării). Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă mediile și îndeosebi locurile de înmulțire ale peștilor.
Cherhanalele cooperative au îmbună­tățit situația pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 și dezvoltat până în anii 1965. Ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea desecărilor, a îndiguirilor și a canalizărilor. Politica ecologică de opti­mizare a fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa geometrie a fost înlocuită cu una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea cu­rentelor pe canale, la entrofizarea zo­ne­lor stagnante și la prăbușirea produc­ti­vității peștelui (parțial compensată astăzi prin piscicultură).

În perioada 1892/1944, Grigore Antipa a fost director al Muzeului Național de Istorie Naturală. Principiile și inovațiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul și explicarea colecțiilor au stârnit interesul specialiștilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie natu­rală, care a fost publicată în 1934, pur­tând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle.
Pornind de la reorganizarea muzeului bucureștean, în anul 1907 au apărut, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluția și organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viața de pe piscurile munților Carpați, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum și din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există și numeroase diorame care înfățișează fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deșertul Sahara. Datorită acestei prezentări deosebite, numeroase muzee europene și americane au solicitat sprijin savantului român pentru organizarea colecțiilor lor muzeistice.

Grigore Antipa a fost membru al Aca­de­miei Române și a mai multor academii din străinătate. A fost secretar al Secției Științifice a Academiei Române (1919-1939), vicepreședinte (1931-1937) și președinte (1938-1941). A întemeiat școala românească de hidrobiologie și ihtiologie. A fost întemeie­torul muzeologiei moderne și primul oceanolog român. A identificat majoritatea speciilor de pești din Marea Neagră și din Delta Dunării. Tot el l-a recomandat ca șef de secție pe oceano­logul și biologul Mihai C. Băcescu. La maturitate, Antipa a devenit un remarcabil ihtiolog, ocupându-se îndea­proa­pe, până la sfârșitul vieții, de aspectele practice ale ihtiologiei și hidrobiologiei, precum și de ocrotirea speciilor rare, de mare valoare economică și faunistică din clasele de pești și păsări.
Lucrările sale ni-l înfățișează pe Antipa ca pe un economist competent, un mare om de cultură, un luptător pentru îmbunătățirea stării sociale și culturale a poporului, un istoric al evoluției societății românești. Avea, pentru vremea sa, concepții superioare, idei avan­sate și progresiste în problemele economice și sociale. Având la bază te­meinice cunoștințe teoretice, Antipa le-a găsit rostul aplicării în practica orga­nizării și exploatării științifice a importantelor resurse și bogății naturale.
Antipa vedea obținerea maximului de producție prin exploatarea fiecărei regiuni după specificul producției ca­racteristice, în funcție de natura terenurilor, de factorii hidrobiologici, geo­grafici și sezonieri. El a propus alternarea în regiunile inundabile a agriculturii cu piscicultura, ameliorări hidrotehnice și funciare, alocarea de investiții cu capital de stat, creșterea producției și scăderea prețurilor la produse, exportul produselor finite sau semifabricate, asocierea pescarilor pentru a-și pune mai bine în valoare munca lor.
Antipa a văzut, încă din 1937, direcția ineluctabilă de evoluție a societății către o epocă de tranziție în care urmau să se confrunte noile tendințe și aspi­rații, cu vechile mentalități. Vedea cultura ca factor de bază în ridicarea gradului de civilizație și în evoluția poporului. De aceea a și creat muzeul care îi poartă numele și pe care îl vedea ca pe o adevărată Universitate practică și populară. În acelaşi sens a militat pentru crearea Institutului de Geologie, a Institutului de Cercetări Agronomice, a Institutului Bio-oceanografic, a făcut propuneri pentru organizarea practică a învățământului etc. „Ceea ce caracte­rizează opera biologică și economică a lui Antipa este perfecțiunea raționa­mentului lui științific și metoda, ale căror cele mai bune mărturii sunt organizările sale. Înlăturând orice ipo­teză, nebazându-se pe nici o teorie pe care să n-o fi aprofundat și experimentat, el a imprimat la tot ce a produs pe­cetea acestei solidarități științifice care conferă operelor nemurirea”, spunea academicianul Ludovic Mrazec.

„Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ţine seama de legile ei”.