Maresal al palatului si pictor al pictorilor

Diego Rodriguez de Silva y Velazquez (n. 3 iunie 1599, la Sevilla – d. 6 august, la Madrid) este unul dintre cei mai remarcabili pictori spanioli din secolul al XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat in special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. Velázquez a fost creatorul unei noi viziuni si al unui nou mod de redare a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresionistilor sa valorifice in pictura lor mostenirea lui Velázquez. Diego Velázquez s-a nascut in primavara tarzie a anului1599, in orasul Sevilla, in Andaluzia. Botezul sau a avut loc la 6 iunie, in biserica din cartierul popular „San Pedro”. Era fiul lui Juan Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scapatati, si al Jeronimei Velázquez. Dupa obiceiul spaniol, Diego si-a adaugat numele mamei si a ramas cunoscut in istoria artei sub numele Velázquez. Din frageda copilarie l-a interesat desenul. La varsta de 11 ani a ajuns in atelierul lui Francisco Pacheco, care i-a transmis cunostinte complexe, legand teoria de practica artei. Velázquez a obtinut brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce i-a dat dreptul sa deschida un atelier propriu, sa creeze sub numele sau si sa primeasca elevi. In 1618 s-a casatorit cu Juana, fiica maestrului sau Pacheco, de la care primeste o bogata zestre. Diego Velazquez simtea ca nu mai avea ce sa invete la Sevilla. Filip al III-lea murise, iar succesorul lui, Filip IV, un tanar de 16 ani, coplesit de responsabilitati, le-a acordat autoritate unor andaluzi. Pacheco si prietenii lui au planuit lansarea pictorului la Madrid ca pe o operatiune militara de succes. Velazquez avea sa triumfe si sa devina pictorul regelui si regele pictorilor. In 1622, Velázquez a plecat la Madrid unde s-a remarcat cu pictarea portretului poetului Luis de Gongora y Argote. Ministrul Olivarez, originar din Andaluzia, l-a chemat pe tanarul Velázquez la curtea regala pentru a picta portretul capelanului Don Juan de Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la palatul regal Alcazar. Impresionat de creatia artistului, regele Filip al IV-lea i-a cerut sa-i picteze portretul, pe care Velázquez l-a terminat la 30 august 1623. Acest tablou marcheaza inceputul unei legaturi pe viata intre pictor si suveran. Regele a ramas surprins cand Velazquez l-a pictat ca pe un tanar de 23-24 de ani. Nimeni nu-l mai percepuse asa, nici fizic, nici spiritual. Velazquez i-a delimitat clar pozitia, dincolo de latura umana. Cine vede portretul lui Filip IV, isi da seama dupa privirea sa ca acesta este un rege. Privitorul poate avea senzatia ca e privit din alta dimensiune, dincolo de bine si de rau, dintr-o maretie regala. Velazquez a fost coplesit de colectia regala, care cuprindea tablourile lui Tintoretto, Tizian, Veronese, cei mai mari pictori din Venetia secolului XVI. A fost de-a dreptul entuziasmat de cele vazute in Madrid. Era un stil de pictura mai sofisticat, mai luminos, in culori mai deschise, in care pictorul se regasea. Obsesia pentru detalii si naturalete, din primele lui creatii, a facut loc unei viziuni mult mai ample. Era mai important sa interpretezi decat sa copiezi. Mai presus de obiect, era imaginea lui, perceputa prin distanta. Toate aceste elemente contureaza perspectiva diafana. Instalat la palat, Velazquez a imbinat pictura cu atributiile administrative. La 6 octombrie, tanarul Velázquez a fost numit oficial pictor de curte, stabilindu-se cu familia la Madrid, in palatul Alcazar. Din august 1628 pana in aprilie 1629, la Madrid s-a aflat pictorul flamand Peter Paul Rubens, care a pictat portretele familiei regale. Impreuna cu Rubens, Velázquez a vizionat intreaga colectie din palatul Escorial si a admirat operele lui Tiziano, discutand aprins despre pictura italiana. Aceste discutii au trezit in Velázquez dorinta de a cunoaste Italia. In 1629, regele i-a permis pictorului sa plece si Velázquez a parasit Madridul in luna iulie. A calatorit impreuna cu generalul Spinola, recent numit comandant al trupelor spaniole din Italia. La sfarsitul lui august, Velázquez a sosit la Genova, de unde a pleacat la Milano, apoi la Venetia si Roma. Artistul a ramas un an in Cetatea eterna. Inainte de a se intoarce in Spania, Velázquez a vizitat Napoli, pentru a picta portretul surorii regelui spaniol, infanta Maria, casatorita cu viitorul imparat al Imperiului romano-german, Ferdinand al III-lea. Velázquez a lasat in urma creatiile anterioare si a devenit un pictor modern, mai modern decat toti pictorii contemporani lui. Dupa intoarcerea din Italia, in ianuarie 1631, pictorul isi ocupa imediat postul la curtea regala. Raspunde la numeroase solicitari privind executarea unor portrete si a unor tablouri cu tematica religioasa. Buna parte a anului 1635 o dedica realizarii tabloului intitulat “Predarea Bredei”. Tabloul reprezinta momentul in care Justin Nassau, guvernatorul orasului olandez Breda, preda cheile orasului sau generalului Ambrogio Spinola, comandant al ostilor spaniole victorioase. Scena, care avea menirea sa prezinte idealul spaniol de noblete cavalereasca fata de adversarul invins, este realizata veridic in lumina naturala a zilei, scotand in evidenta tonurile verzi si albastre specifice peisajului olandez. Tabloul este realizat pentru decorarea marelui salon al noului palat Buen Retiro. Atributiile lui Veláz-quez in calitate de pictor al curtii s-au largit in 1636, cand a primit titlul de “ayuda de guardaroppa”, avand sarcina decorarii apartamentelor regale. In 1643, pictorul a fost numit superintendent al colectiei regale, avand ca atributie supravegherea lucrarilor de renovare a Alcazarului. A fost perioada in care Velázquez a facut parte din cercurile cele mai apropiate ale regelui. In 1649, Velázquez i-a propus regelui sa-l trimita in Italia, cu misiunea de a achizitona picturi si sculpturi pentru galeria noua a palatului Alcazar. Pictorul a sosit la Venetia, unde a cumparat tabloul “Venus si Adonis adormit” de Paolo Veronese, precum si numeroase lucrari ale lui Tintoretto. In Italia a pictat Velázquez portretul servitorului sau, Juan de Pareja, caruia, dupa intoarcerea in Spania, i-a redat libertatea. Tabloul a starnit admiratie in cercurile pictorilor italieni si Velázquez a fost ales membru al „Academiei Sfantul Luca”. In iunie 1651, Velázquez s-a intors la Madrid. In urmatorii zece ani, Velázquez si-a continuat cariera la curtea regala, timp in care a creat noi capodopere. Tabloul sau intitulat “Las Meninas” (cunoscut si sub numele de Doamne de onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai ilustre creatii din istoria picturii universale. Pictorul s-a infatisat si pe sine, cu penelul si paleta in mana. Tabloul fascineaza prin zugravirea realista si, in acelasi timp, discreta a vietii de la curte, prin autencitatea expresiei, surprinderea exacta a gesturilor si privirilor, infatisarea magistrala a scenei. Tabloul de mari proportii reda vastul atelier de lucru al artistului. In fata unei panze uriase, poate fi recunoscut chiar Velazquez, cu pensula si paleta in maini. In atelier este prezenta si infanta Margarita inconjurata de mica sa curte de bone, domnisoare de onoare, bufoni, pitici si caini. Veselia grupului contrasteaza cu seriozitatea artistului. Ceea ce este remarcabil insa ca element original in acest tablou este oglinda plasata pe peretele din fundal care reflecta portretele suveranilor, regele si regina Spaniei care pozeaza artistului, fiind plasati in afara tabloului, in punctul in care se afla privitorul. Universul magic al creatorului devine astfel rotund, prilejuindu-ne o viziune panoramica si asupra a ceea ce nu vedem direct. Oglinda este, in acest caz, elementul care simbolizeaza faptul ca realitatea si adevarul se intind dincolo de capa-citatile noastre de perceptie. In februarie 1652, Filip al IV-lea l-a numit mare maresal al Palatului (aposentador mayor de Palacio), iar in 1659 i-a fost conferita crucea de “Cavaler al Ordinului Sfantul Iacob”. In anul urmator, a pregatit cununia infantei Margareta-Tereza cu regele Frantei, Ludovic al XIV-lea, cununie ce a avut loc la granita franco-spaniola. Dupa intoarcerea sa la Madrid, pictorul s-a imbolnavit. Regele si-a vizitat favoritul pe patul de suferinta, dar favorul regal s-a dovedit inutil. Dupa sapte zile de agonie, Diego Velázquez a murit la 6 august 1660. A fost inmormantat in biserica San Juan Bautista.„Ca si Cartesius, care reduce ideea la ratiune, Velázquez reduce pictura la vizualitate”, avea sa afirme despre el José Ortega y Gasset, iar Édouard Manet a mers mai departe sustinand ca: „Veláz-quez este pictorul pictorilor”. Venus la oglinda Din izvoare scrise stim ca artistul a fost autorul catorva nuduri, dar dintre acestea s-a pastrat doar “Venus la oglinda”. In pictura spaniola a secolelor al XVII-lea si al XVII-lea nudurile de femeie erau o raritate. Inchizitia nu permitea o asemenea tema in pictura. Creatia lui Velázquez aminteste de nudurile lui Tiziano (“Venus din Urbino”), dar artistul spaniol creeaza o viziune personala a acestei teme. Trupul zvelt, dar totodata uimitor modelat al zeitei este vazut din spate. Reflexia chipului ei in oglinda de argint este neclara. Avem impresia ca Venus nu-si admira propria frumusete, ci mai degraba urmareste pe cel care o priveste. O obligatie de serviciu In portretul Papei Inocentiu al X-lea, artistul a prezentat o personalitate deosebit de puternica, cu o privire patrunzatoare, plina de fermitate. Virtuozitatea tehnica se poate observa in modul in care a fost pictata pelerina rosie de matase, pe care lucesc reflexe aurii. Papa, foarte multumit de portret, a dorit sa-l recompenseze cu o suma enorma de bani, dar Velázquez a refuzat oferta, afirmand ca realizarea portretului papal este o obligatie de serviciu a pictorului de curte al “Majestatii Sale Catolice”. Ioan BOTIS