Marc Chagall, pictorul care a găsit fereastra spre altă lume

Marc Chagall este în prezent recunoscut drept unul dintre cele mai mari talente europene ale secolului al XX-lea, fiind poate cel mai apreciat pictor de origine bielorusă din istorie. În ciuda unei vieţi dificile şi a ororilor la care a fost martor, şi-a păstrat optimismul şi a oferit tablouri cu teme naive, create într-un stil des recunoscut ca fiind copilăresc, dar şi creaţii mai profunde, colaborând şi la crearea unor vitralii sau tapiserii. Însă lumea sa plină de culoare este cea care fascinează la Marc Chagall, unul dintre primii mari artişti modernişti.

Născut sub numele Moşe Shagal în 7 iulie 1887, la Vitebsk (Belarus), a fost multă vreme speranţa părinţilor săi pentru a-i susţine mai târziu. Numele şi l-a schimbat mai târziu, în timpul exilului său în vest. Copilul a fost primul născut al familiei Zachar şi Faiga Segal, evrei hasidici de limbă idiş.
Părinţii lui Chagall au fost oameni săraci şi foarte credincioşi. Viaţa de familie se desfăşura în ritmul sărbătorilor religioase în cartierul destinat de autorităţile ţariste evreilor. Părinţii lui au fost analfabeţi, dar fiul lor a învăţat să scrie, să citească şi să cânte la vioară. Primele cunoştinţe le-a primit la şcoala evreiască, apoi a urmat o şcoală laică. Fiind cel mai mare dintre cei nouă copii ai unei familii nevoiaşe din Imperiul ţarist de atunci, părinţii au investit în educaţia sa, sperând să se ridice deasupra statutului său. Fiind evreu, copilul nu putea să intre în şcolile obişnuite, trebuind să meargă în altele, special create pentru cei aparţinând celor de religie iudaică. Cum acestea erau mai slabe şi prost cotate, mama lui Marc Chagall a mituit se pare învăţătorul cu 50 de ruble pentru a-l primi şi pe fiul său. Acesta şi-a descoperit talentul artistic din întâmplare, la imboldul unui amic care l-a sfătuit să înceapă să copieze desene din cărţi dacă vrea să înveţe să deseneze bine.
Dorind să devină pictor, Chagall a lucrat la început ca ucenic la un fotograf , reuşind apoi să meargă timp de două luni în atelierul lui Iehuda Pen, de la care a primit primele lecţii de pictură. Părinţii lui au fost neplăcut surprinşi atunci când i-a anunţat că a luat hotărârea de a studia arta la Sankt Petersburg, fapt care nu părea să ajute prea mult familia, destul de nevoiaşă de altfel. Înfruntând multe greutăţi, în 1907 a plecat la St. Petersburg, unde a devenit elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase.
Chagall şi-a continuat studiile mai târziu cu Lev Bakst, la Şcoala Svansev, care îi reunea pe reprezentanţii avangardei ruse.Fiind recunoscut drept un talent, tânărul a plecat la Paris, capitala europeană a artei, pentru a se dezvolta şi mai mult pe plan artistic. A creat mult în acea perioadă, arta sa reflectând din satele evreieşti sau familiile ţărăneşti ruseşti.
Ajuns la Paris, artistul şi-a adaptat numele limbii franceze. La început a locuit în cartierul Montparnasse, apoi s-a mutat în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură.Chagall a trăit în sărăcie La Paris. Noaptea picta în atelierul ticsit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearceafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuând să studieze. I-a cunoscut pe poeţii Max Jacob şi Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall au fost primite la Salonul de Toamnă din 1912.
În anii 1913 şi 1914 şi-a expus la Berlin tablourile pictate la Paris. În 1914 şi-a vizitat familia în Vitebsk şi, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani. Marc Chagall s-a întors pe meleagurile natale odată cu începerea primului război mondial, atât din cauza vâltorii conflictului militar, cât şi pentru că îi era extrem de dor de logodnica sa, Bella, cu care s-a căsătorit în 1915.

În primul an de război, a lucrat ca funcţionar de stat în St. Petersburg. În cercul celor pe care i-a cunoscut acolo se aflau poeţii Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin şi Alexandr Blok. Chagall a susţinut Revoluţia Roşie, sperând poate la o viaţă mai bună pentru evrei şi pentru oameni în general. Ca urmare, după ce bolşevicii au ieşit învingători i-au oferit artistului diverse funcţii, inclusiv cea de conducere a unei nou-înfiinţate academii de artă. Această euforie este totuşi de scurtă durată.
În „Atelierul Liber” înfiinţat de el, Chagall a ajuns în conflict cu pictorul Kazimir Malevici, lider al artei avangardiste.  Apreciat de regim, Marc Chagall a expus în Moscova tablouri din una dintre cele mai senine perioade ale sale. La vârsta de 35 de ani, artistul şi-a publicat autobiografia. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original şi poetic, sub influenţa fanteziei şi al melancoliei, strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creaţia sa, la fel ca şi oraşul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul şi-a petrecut copilăria. Forţat să-şi dea demisia, Chagall a părăsit oraşul Vitebsk în mai 1920 şi s-a mutat la Moscova. Aici a pictat decoruri teatrale şi a realizat totodată decoraţiile pereţilor Teatrului Evreiesc. Totuşi, picturile sale nu se încadrau în tiparele esteticii impuse de revoluţia bolşevică.
În anul 1922, fără să mai aştepte ca situaţia să devină disperată, Chagall s-a hotărât să emigreze.Realizând că viaţa într-o ţară frământată de conflicte, sărăcie şi instabilitate politică nu este una pe care şi-o dorea pentru sine şi familia sa, Chagall şi-a depus actele pentru a pleca din Uniunea Sovietică. Prima etapă din viaţa lui Chagall ca exilat s-a desfăşurat la Berlin, oraş în care îşi găsiseră deja refugiul mulţi emigranţi ruşi. În anul 1923, la chemarea lui Blaise Cendrars, Chagall a părăsit Germania îndreptându-se spre Franţa. Următoarea perioadă din viaţa sa de exilat şi-a petrecut-o în Franţa, unde a creat în continuare. A ilustrat cărţi, a pictat şi a cunoscut alţi artişti valoroşi, în timp ce umbra unui nou război de proporţii catastrofale devenea tot mai apăsătoare.
La Paris, artistul l-a cunoscut pe impresarul de artă Ambroise Vollard, cu care a stabilit o relaţie de afaceri. Acesta i-a comandat lui Chagall ilustraţii pentru diverse creaţii literare: „Suflete moarte”, lucrarea lui Gogol, „Fabule” de La Fontaine, dar şi pentru Biblie. Aceste ilustraţii reprezintă cele mai frumoase realizări grafice ale lui Chagall.
Situaţia materială a pictorului s-a îmbunătăţit treptat, permiţându-i să călătorească în Palestina, Olanda, Spania şi Italia. Fiind în pericol din cauza originii sale evreieşti, artistul s-a retras în Statele Unite împreună cu familia, în 1941; aflând despre tragedia evreiască a celor rămaşi în Europa ocupată de nazişti, Chagall a pictat cu pasiune opere legate de situaţia acestora. Chagall s-a simţit bine în cartierele evreieşti din New York. Înainte de a ajunge în America, în 1939, lui Chagall i s-a decernat Premiul Carnegie.
Deşi artiştii contemporani din metropola americană nu-i înţelegeau şi nici nu-i îndrăgeau lucrările iar suprarealismul parizian însemna foarte puţin pentru ei, această atitudine s-a schimbat atunci când Pierre Matisse, fiul cunoscutului artist francez Henri Matisse, a devenit impresarul său artistic şi, în 1941, i-a organizat la New York şi Chicago expoziţii care s-au bucurat de mare succes. Cum naziştii îi interziseseră opera, Marc Chagall a fost cu adevărat surprins de succesul pe care l-a avut în ţara de peste ocean. Tot în această perioadă a tratat subiecte religioase religioase cu profunzime, creând peste o sută de lucrări, majoritatea legate de Vechiul Testament.
În America, pe lângă tablouri, artistul a creat şi scenografii pentru spectacolele de balet Aleko de Ceaikovski şi Pasărea de foc de Stravinsky.
În septembrie 1944, soţia sa Bella a murit în urma unei infecţii. Marcat de tragedia morţii soţiei sale, Marc Chagall şi-a întrerupt munca pentru o vreme, timp în care a locuit cu fiica sa şi soţul acesteia, până când o dragoste nesperată i-a oferit noi ani de linişte şi bucurie, precum şi un copil. În 1948 s-a stabilit împreună cu pictoriţa canadiană Virginia Haggard la Orgeval, în apropierea Parisului. Legătura lor a durat până în 1952, când Marc Chagall a întâlnit-o pe Valentina Brodski, numită de el Vava. Cei doi s-au stabilit la Paris în apatamentul Vavei, pe insula Saint Louis.
Din anul 1966, au locuit la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa. Chagall a mers de mai multe ori în Israel, unde a realizat picturi murale în clădirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. În ultimii ani ai vieţii, Chagall a continuat să lucreze neobosit. A pictat, s-a ocupat de sculptură, ceramică şi litografie, a proiectat vitralii. La solicitarea ministrului Culturii, scriitorul André Malraux, Marc Chagall a decorat între anii 1963-1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 a fost inaugurat la Nisa Musée National Message Biblique Marc Chagall, a cărui colecţie cuprinde opere donate de pictor statului francez. Pe la începutul anilor optzeci, Chagall a revenit la formate mici. Cu arta lui atât de personală, a creat încă multe tablouri şi gravuri.
Marele artist a murit în 28 martie 1985, la nouăzeci şi opt de ani, după o viaţă tumultuoasă, la Saint-Paul-de-Vence, în Franţa, şi a fost îngropat fără a avea parte de ritualurile funerare evreieşti.

Pictura, vitală ca aerulMarc Chagall a intrat în istoria picturii fără să-şi fi creat propria şcoală. Până în ziua de azi nu se cunoaşte un alt artist care să se fi raportat la creaţia lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care îţi are rădăcinile în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus, culorile strălucitoare care ar fi putut fascina pe mulţi artişti nu şi-au găsit adepţi. Chagall nu a încercat să schimbe cursul istoriei picturii. A dorit pur şi simplu ca, în felul său original, să ilustreze poveşti minunate, născute din propriile experienţe, să-şi exprime propriul misticism care poartă mai mult însemnele poeziei decât ale religiei. „Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume”, spunea Marc Chagall.