Maranata – Vino, Doamne Isuse!

Am ajuns la sfarsitul anului liturgic, bisericesc. Astazi este ultima duminica in care comemoram misterele mantuirii noastre. La acest sfarsit este natural sa privim ultimele realitati ale istoriei noastre individuale si comune. Prin Cuvantul lui Dumnezeu, biserica noastra ne invita sa reflectam asupra ultimelor evenimente ale vietii si ale lumii: judecata lui Dumnezeu asupra conduitei noastre. Este unul din cele mai serioase ganduri. Dies irae – ziua care arde! Prima lectura si Evanghelia de azi ne vorbesc despre o teribila zi a Domnului, despre o mare tulburare: - de premiere pentru cei buni – „pentru ei va rasari soarele dreptatii” - de pedeapsa pentru cei rai – „cei care savarsesc faradelegea vor fi ca paiele” E vorba despre un sfarsit clar, sigur si surprinzator, care ne indeamna sa meditam asupra revenirii Domnului si asupra sfarsitului lumii. Intr-o zi se va incheia ultimul capitol al istoriei noastre pamantesti, va fi ultimul capitol pentru toti – indiferent daca crede cineva sau nu crede cineva. Va fi o zi demna de Dumnezeu, capitolul triumfului si gloriei sale. Sigur ca aceste ganduri produc tulburari in mentalitatea omului de azi. Nu-i de mirare! Dumnezeu pare astazi in lume marele necunoscut, adesea absent, chiar si din partea credinciosilor ofensat cu atata usurinta. Traim epoca crestinismului golit si fals: Dumnezeu este alungat, negat, criticat si luat in ras in toate felurile. Si Domnul tace. Pe crucea sa, Cristos continua sa sufere si sa ierte. Biserica impreuna cu cei buni sufera impreuna cu Cristos. Dumnezeu tace, rabda, dar nu pana la infinit. Cristos a promis ca va veni ziua adevarului. Atunci „vor plange toate neamurile pamantului” – zice Cristos. Dumnezeu intotdeauna invinge, dar nu asa cum invinge omul. Dumnezeu invinge prin milostivire. Aceasta milostivire ii obliga pe dusmanii lui sa se intoarca la El pentru ca intr-o zi il vor lauda toate fapturile! Toate acestea ne cheama la o viata crestina autentica. „Sa producem roadele faptelor bune!” Aceasta este a doua admonitie a duminicii de azi, a doua avertizare. Unde vom sta noi in ziua judecatii? Depinde de faptele noastre. Pentru ca, prin viata si faptele noastre ne scriem raspunsul la aceasta tulburatoare intrebare. Viata crestinului nu poate fi o viata goala, fara idealuri, fara sacrificii, fara responsabilitate. Cristos lasa sa fie clar pentru fiecare crestin ca suferinta, persecutia, lupta, greutatile, abnegatia nu pot lipsi din viata crestinului. Crestinul traieste tot timpul cu conflictul dintre trup si suflet, intre Dumnezeu si lume. Dupa Cristos, pentru lume, crestinul este semnul contradictiei. Dupa toate acestea, dupa cele auzite, putem intreba: mai avem vreo scapare, mangaiere? In mod sigur avem, si inca ne este la indemana: scaparea noastra este Cristos. Scaparea noastra este acel Cristos care a murit pentru noi si a inviat pentru noi, tocmai ca invierea noastra in ultima zi sa fie glorioasa. Aceasta inviere se va repeta peste putin timp, la Prefacere, cand Isus vine in ajutorul nostru prin painea vietii. Dupa fiecare Prefacere ne spune si noua: „Ridicati sus fruntile voastre pentru ca aproape este rascumpararea voastra” Sfanta Ecaterina de Siena zambea atunci cand cineva ii vorbea despre judecata de apoi si a fost intrebata: De ce zambesti la auzul acestor cuvinte miscatoare? Sfanta a raspuns: „Aceste cuvinte m-au miscat si pe mine, de aceea zambesc. Nu pot sa fac altceva decat sa zambesc atunci cand aud ca cel ce va veni sa ma judece este acel Isus pe care-l iubesc atat de mult, caruia mi-am sacrificat viata si tineretea mea intreaga. Zambesc pentru ca stiu ca ma va judeca El, care ma iubeste…Ma iubeste atat de mult incat ma hraneste cu trupul si cu sangele lui sfant…” Suntem convinsi ca noi suntem departe de aceasta sfanta. Dar Cristos a murit la fel si pentru noi si la fel a inviat si pentru noi. Sa-l primim in suflet…sa-i dam loc in viata noastra, sa traim alaturi de el si sa-l chemam cu ultimele cuvinte ale Sfintei Scripturi: Maranata, vino Doamne Isuse! Heinrich Francisc