• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 12 Decembrie , 2010

MARAMURESUL SI MAREA UNIRE / Stabilirea administratiei romanesti

* La inceputul lui ianuarie 1919, Maramuresul a fost ocupat de catre trupe ucrainene. Drept urmare, la Sibiu a fost trimisa o delegatie condusa de Vasile Filipciuc pentru a solicita Consiliului Diligent sa intervina pe langa Armata Romana pentru a intra in Maramures si a-l elibera. La 16 ianuarie a intrat in Maramures Regimentul nr. 14 din Roman, sub comanda colonelului I. Gheorghiu, iar in ziua urmatoare a invins fortele ucrainene in lupta de la Camara la Sighet. Ulterior, Regimentul si garzile nationale romanesti au trecut la capturarea bandelor teroriste din Maramures, ocupand teritoriul de pe ambele maluri ale Tisei pana la Campulung la Tisa si Valea Tarasului. Vestul si nordul Maramuresului au ramas pentru moment sub control maghiar. In primavara lui 1919 au inceput provocarile armatei sovietice maghiare, ceea ce a determinat reluarea luptelor. In final, Regimentul nr. 14 a ocupat si restul Maramuresului, nu fara pierderi in randul subofiterilor si soldatilor. Odata cu eliberarea Maramuresului, a fost stabilita si administratia romaneasca. La 28 aprilie 1919 a depus juramantul de credinta noul prefect al judetului, Vasile Chiroiu. Alte functii au fost ocupate de catre: Gavrila Mihaly (subprefect), Alexandru Moldovan (prim notar al judetului), Vasile Filipciuc, Flaviu Iurca, Iuliu Coman, Gheorghe Dan (pretori), Vasile Chindris, Izidor Anderco, Iosif Rednic (juristconsulti), Gheorghe Coman (administratia financiara), Ion Rednic, Alexandru Balin, Sig. Pop, Ivan Dan (serviciul sanitar), Alexandru Lazar (primpresedinte la tribunal), Iuliu Mois, Dumitru Grad (presedinti la tribunal), Ilie Chindris (primprocuror), Desideriu Batin (presedinte al sedriei orfanale), Tiberiu Chisiu (legist), Iuliu Pop Sighet, Petru Vaida Viseu (presedinti la judecatorii), Florent Mihaly (decan al baroului de avocati), Ion de Kovats (prodecan al baroului de avocati), Victor Hodor (primar al Sighetului), Teodor Pop (sef al politiei din Sighet), I. Stoia (revizor scolar), Vasile Iuga si Stefan Bota (subrevizori scolari). Functiile mai mici au fost ocupate temporar de catre persoane fara pregatire de specialitate. In toamna anului 1919 au fost redeschise scolile secundare: un liceu de baieti si unul de fete si o scoala normala de baieti la Sighetul Marmatiei, apoi un gimnaziu la Viseu de Sus. Pentru sustinerea elevilor si internatului gimnaziului din Viseu, Vasile Filipciuc a intemeiat o fundatie de 500.000 de coroane. Gavrila Iuga a transformat casina din Viseu intr-una romaneasca si a pus bazele Bancii Viseului, care avea un capital exclusiv romanesc de 600.000 de lei. In octombrie 1919 au fost alesi primii reprezentanti ai Maramuresului in Parlamentul Romaniei Mari: Gheorghe Bilascu, Gavrila Iuga, Vasile Chindris, V. Pop, Teodor Bocotei, Orest Ilniczky (deputati), Alexandru C. Anderco, Simion Balea, I. Boros si I. Pop senior (senatori). Deputatul Orest Ilniczky a citit in plen declaratia prin care poporul rutean dorea sa fie cuprins in hotarele Romaniei, „vazand in aceasta unicul mijloc de a putea scapa de mizeriile in care au ajuns, datorita latifundiilor oligarhice.”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.