• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 12 Decembrie , 2010

MARAMURESUL SI MAREA UNIRE / „Badea George”

* Unul dintre reprezentantii de seama ai maramuresenilor in lupta pentru drepturile lor si idealul suprem national a fost si George Pop de Basesti, cunoscut si sub porecla semnificativa de „Badea George”. Urmas al unei vechi familii romanesti din partile Salajului, George Pop s-a nascut la 1 august 1835, in comuna Basesti. Studiile primare le urmeaza in comuna natala, apoi isi continua studiile la Baia Mare si Oradea, unde termina si facultatea de drept, de unde este mobilizat direct in armata austriaca. Se intoarce in 1860 si se implica activ in viata politica. In 1872 a fost ales deputat al parlamentului ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat pana in 1881. A reprezentat pentru 9 ani interesele burgheziei romanesti din Transilvania in parlamentul de la Budapesta. La 9 august 1880, a propus, intr-o conferinta tinuta la Turda, unirea tuturor romanilor din Transilvania si Ungaria intr-un singur partid national. In urma acestei propuneri s-a convocat, la 17 octombrie 1880, o conferinta alcatuita din 30 de fruntasi romani din Transilvania si Ungaria, care au decis convocarea conferintei nationale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor nationale romanesti din Ungaria si unirea acestora sub numele de Partidul National Roman din Transilvania si Ungaria. In perioada 1892-1894, Pop de Basesti a fost unul dintre liderii miscarii memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei si drepturi suplimentare pentru romanii din Transilvania aflata in imperiul austro-ungar. A fost unul dintre politicienii romani condamnati la inchisoare pentru sustinerea Memorandumului, in cadrul procesului memorandistilor de la Cluj in1894. A prezidat Adunarea Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A murit cateva luni mai tarziu, la varsta de 84 de ani, fiind ingropat „intre taranii lui”, sub suierul gloantelor de tun. Cu putin timp inainte de a muri, a spus: „daca astazi as mai putea incepe odata viata, tot asa as face, cum am facut pana acum”. In afara activitatii prodigioase, George Pop a fost un sustinator al presei romanesti din Transilvania, dar si al scolilor romanesti de la Blaj, Oradea, Cehu Silvaniei. „George Pop de Basesti apartinea acelor fericiti care n-aveau decat sa intinda mana si gasea in jurul lui totul ce-i putea cere inima, daca nu avea alt gand decat bunastarea sa si satisfacerea eventualelor sale ambitii personale. Dar, inima lui mare nu l-a lasat sa beneficieze nestingherit de toate acestea. Nu linistea si tihna, ci zgomotul luptelor il chema pe el. Dorul navalnic de a fi de folos neamului sai, binele ostesc l-a impins sa renunte la toate situatiile stralucitoare ce i se imbiau de-a dreptul, trecand din sirele rele ale celor favorizati de soarta in sirele celor obiditi si asupriti, ca si in alinarea sortii sa gaseasca multumirea sa sufleteasca, chiar si cu pretul celor mai aspre suferinte si jertfe personale”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.