Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Maramureşul, la Astra Film Sibiu 2012
Ca de fiecare dată, în Festivalul Internaţional de film antropologic de la Sibiu, şi în ediţia a XII-a, a fost prezent Maramureşul.
În primul rând, a fost prezent cu o expoziţie de fotografie realizată de un fotograf antropolog, care a realizat o expoziţie intitulată „Culoarea fânului”. Este vorba de un fotograf olandez, Kathleen Laraia McLaughlin, impresionat de ţăranii din Maramureş. Mai exact, o cercetătoare care a făcut cunoscut Maramureşul prin nişte fotografii deosebite. Una dintre ele chiar a şocat timp de o săptămână lumea spectatorilor şi a creatorilor de film, pentru că este făcută undeva la Breb şi surprinde într-o singură cameră două surori gemene. Una este moartă, iar cealaltă îi aprinde o lumânare, o veghează. O fotografie cutremurătoare, de data aceasta despre practicile funerare din Maramureş. Dar ea insistă şi pe obiceiurile agricole, pe agricultura de subzistenţă, şi pe obiceiurile de nuntă etc.
La secţiunea film documentar, de data aceasta doi elveţieni, soţ şi soţie, au realizat un film despre Botiza. De fapt surprinde o lume a satului, care nu se poate adapta legăturilor cu UE. În acest film vedem că în Botiza, ca în multe din satele Româneşti, fermierii lucrează cu ajutorul cailor.
Cum se explică faptul că vin străinii şi fac filme la noi şi ne promovează? „Pentru că la noi nu există această „obrăznicie” de a cere fonduri pentru realizarea filmelor pentru documentare, pentru a surprinde nişte teme majore care sunt azi căutate în Europa şi în lumea cercetării antropologice”, ne-a declarat scriitorul Nicoară Mihali.
Nicoară Mihali n-a lipsit de la nicio ediţie. Şi anul acesta a fost implicat în proiectul Astra Junior, unde timp de 4 zile au fost implicaţi vreo 20 de mii de elevi din judeţul Sibiu. Anul acesta, Astra Film Junior a adus un proiect aparte în lumea filmului pentru copii, care se numeşte „Esperando - copiii apei”. Este vorba despre un film care surprinde copii din mai multe părţi ale lumii care luptă pentru conservarea şi purificarea celui mai de preţ bun de pe pământ, apa. „Acest film va fi adus şi în şcolile din Maramureş.
Tot prin Astra Film a fost adus şi proiectul «Dimineţile Lumii». De fapt şi acest film este o continuare a proiectului. Dacă se ia în calcul şi Satu Mare şi Bistriţa, până acum au fost implicaţi în proiect circa 10 de mii de elevi. Cum reacţionează copiii la filmele antropologice? De fapt asta este şi ideea creatorilor acestui gen de film. De a-i scoate pe copii din faţa calculatorului şi prin aceste caravane cinematografice să-i readucă la film. Chiar dacă cinematograful mare le oferă iluzii, documentarul le oferă copiilor o felie de viaţă. O realitate”, ne-a spus Nicoară Mihali.
Scriitorul maramureşean are şanse să fie anul viitor în juriul de la Sibiu, pentru că anul acesta, după luarea de cuvânt, după vizionarea filmelor, a intuit marele premiu, pe care l-a luat un polonez.
Din cele aproximativ 100 de filme, o bună parte vor fi aduse şi în Maramureş de către Nicoară Mihali, care va iniţia o serie de întâlniri pe temă de educaţie ecologică, urmând mai multe întâlniri cu profesorii din judeţ.