Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Maramureşul are grad de îndatorare 0 şi cel mai mare procent de drumuri distruse din ţară”
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a transmis recent Consiliului Judeţean Maramureş avizul privind propunerea de aprobare a indicatorilor tehnici ai proiectului „Reabilitare traseu drum judeţean Baia Sprie-Cavnic-Ocna Şugatag-Călineşti-Bârsana”. Preşedintele CJ, Zamfir Ciceu, explică ce înseamnă noul proiect şi cum poate fi realizat.
Reporter: Ce înseamnă proiectul drumului Baia Sprie-Bârsana, în forma avizată de ADR Nord-Vest?
Zamfir Ciceu: Valoarea totală a proiectului este astăzi de 131 de milioane de lei noi, din care, valoarea grantului este de 76 de milioane de lei. Iniţial s-a pornit prost, din păcate. Ca să se încadreze în bugetul pe care judeţul Maramureş îl avea alocat de la ADR pe acest traseu, au eliminat din partea de Studiu de Fezabilitate anumite chestiuni care trebuiau făcute. Şi aici mă refer la drumuri laterale, consolidări. Într-un fel am înţeles raţionamentul. Ce n-am înţeles e de ce s-a eliminat de pe întreaga lungime a traseului, pentru că dacă nu putem facem un drum bun de 60 de km cu 20 de milioane sau cât era valoarea iniţială, facem 30-40-50, dar îi facem bine.
Rep.: Cine e de vină că s-a ajuns aici?
Zamfir Ciceu: Mi s-a reproşat de-a lungul timpului că nu atac. Eu nu cred că este nevoie de niciun atac la nimeni, pentru că lumea este destul de deşteaptă ca să-şi dea seama cine este de vină. Nu este cazul ca eu să caut vinovaţi, ci trebuie să găsim o soluţie. Şi atunci, după revizuirea proiectului tehnic, am să vă dau valorile rotunjite, valoarea totală este de 131 de milioane, din care valoare neeligibilă, 28,5 de milioane, eligibilă, 78 de milioane, TVA, 24 de milioane, contribuţie proprie, 30. Asistenţa totală financiară nerambursabilă este de 76,514 milioane de lei, probabil cu puţine modificări care vor mai fi pe traseu până la semnarea actului adiţional. Aceasta este astăzi, groso-modo, situaţia. Şi atunci, problema care se pune astăzi este ce facem: lăsăm acest drum să se deterioreze, ne mai plângem încă 4 ani de zile că uite ce grea moştenire am primit, nu amanetăm judeţul, ca să mă exprim ca şi colegii mei şi facem ce? Nu avem altă soluţie decât realizarea proiectului.
Rep.: Cum poate fi realizat?
Zamfir Ciceu: Îl putem realiza ducându-l la bun sfârşit, cu bune, cu rele. Nu mi-am dorit să-l găsesc aşa, nu-mi place cum l-am găsit, dar asta nu înseamnă că m-am plâns vreo secundă de asta. Ne asumăm riscurile, le-am spus oamenilor că vom încerca să facem ce nu au putut alţii şi acum văd distinşi colegi că vin şi spun că nu mai putem. Eu nu cred.
Dacă aţi văzut un studiu făcut de o agenţie de presă pe gradul de îndatorare a administraţiilor locale, Maramureşul are grad de îndatorare 0. Şi cel mai mare procent de drumuri distruse din ţară. Avem de ales între a avea astfel de drumuri în continuare sau a ne juca a noastră carte. Soluţia normală este să continuăm proiectul, să găsim sursele de finanţare şi să-l ducem la bun sfârşit pentru că nu-l facem nici pentru mine, nici pentru dumneavoastră, ci pentru întreg Maramureşul. Îi deranjează pe unii colegi că luăm credit sau că o să reuşim.
Dacă reuşim, reuşita nu este a mea, ci a Maramureşului. Maramureşul este ceea ce contează, nu persoana mea. Maramureşul este interesul prioritar. Acum se spune că n-ar mai fi bine să luăm credit, dar cum altfel am putea să-l ducem la bun sfârşit? Nu-mi doresc acest lucru, nu mi-am dorit, dar este o necesitate. Trebuie să ne asumăm riscurile deciziei. Eu mi le asum şi n-am să mă dau în lături niciodată în a-mi asuma riscurile deciziei personale.
Rep.: Pune acest credit în pericol viitorul Maramureşului?
Zamfir Ciceu: Absolut deloc, doar confortul unora. M-am săturat să tot aud cum nu se poate face, vreau să aud cum se poate face. Cred că aşa se poate face şi nu e nicio mare scofală să-l facem aşa. Din păcate acest drum este pe un teren muntos, am avut alunecări de teren, trebuie făcute consolidări, avem râul Cavnic, trebuie făcute şi aici consolidări, trebuie făcut malul. Riscăm să facem drumul, se surpă totul la o viitură şi apoi vor veni toţi să strige „ce aţi făcut, de ce nu aţi consolidat?”. Aceste chestiuni au trebuit luate în calcul, iniţial nu s-au luat în calcul pentru că nu se încadrau în buget. A fost una dintre marile greşeli de politică administrativă pe care nu mai vreau să o repet. Vreau să-l ducem la bun sfârşit, indiferent cine se supără, indiferent câţi au interes să intervină aici...
Şi vreau să le transmit pe această cale că totul în cadrul acestui proiect se va desfăşura legal şi transparent, nu mă interesează cine va câştiga licitaţia, mă interesează ca acel care câştigă să aibă capacitatea tehnică şi financiară să-l execute, nu mă interesează cum îl cheamă. Nu avem timp pentru prostii, nici pentru interesele nimănui. Şi nu vreau să se ajungă la conflicte pe tot felul de interese meschine ale unora, că nu e cazul.
Rep.: Care e următorul pas?
Z.C.: Semnarea actului adiţional, la acest moment ofiţerul de proiect de la ADR Nord Vest lucrează pe acest document care urmează a fi semnat de Ministerul Dezvoltării, apoi de noi, adoptarea Hotărârii de Consiliu Judeţean pe noii indicatori din actul adiţional şi apoi licitaţia publică. Cam astea sunt etapele. Eu am rugat colegii să se pregătească pe întocmirea documentaţiei, să o avem făcută, având deja elementele tehnice, ca în momentul în care avem actul adiţional, să putem începe licitaţia publică.
Rep.: Care e timpul estimativ de execuţie?
Zamfir Ciceu: Anul viitor sper să se şi termine, din ce am discutat cu colegii de la tehnic, timpul de execuţie nu e foarte mare, între 6 şi 8 luni se poate termina dacă banii sunt şi dacă avem un constructor serios, chiar dacă vor mai fi rigorele de scurgere, drumuri laterale, dacă avem calea de rulare bună nu e nicio problemă, pentru că oamenii vor putea circula în siguranţă. Vine iarna, mai avem o iarnă în care vom trebui să trecem ca şi iarna trecută. Nu mi-am dorit în niciun caz acest lucru. Am avut probleme cu proiectanţii, în loc de 60 de zile au fost 6 luni până ne-au dat proiectul. Şi uite aşa se lucrează în România din păcate. Era mai bine pentru Maramureş dacă avem un contract care se putea derula în continuare. Din păcate pentru Maramureş, calitatea lucrărilor şi pretenţiile ulterioare ale constructorului au făcut imposibilă derularea contractului în continuare. Aici mă refer la sumele solicitate în plus pentru a-l duce la bun sfârşit. Dacă tot s-a reziliat contractul, s-a făcut şi revizia proiectului tehnic aşa cum trebuie făcut. Un lucru făcut prost e mult mai greu de remediat.
„Din păcate acest drum este pe un teren muntos, am avut alunecări de teren, trebuie făcute consolidări, avem râul Cavnic, trebuie făcute şi aici consolidări, trebuie făcut malul. Riscăm să facem drumul, se surpă totul la o viitură şi apoi vor veni toţi să strige „ce aţi făcut, de ce nu aţi consolidat?”. Aceste chestiuni au trebuit luate în calcul, iniţial nu s-au luat în calcul pentru că nu se încadrau în buget. A fost una dintre marile greşeli de politică administrativă pe care nu mai vreau să o repet. Vreau să-l ducem la bun sfârşit, indiferent cine se supără, indiferent câţi au interes să intervină aici...”
Zamfir Ciceu„Problema care se pune astăzi este ce facem: lăsăm acest drum să se deterioreze, ne mai plângem încă 4 ani de zile că uite ce grea moştenire am primit, nu amanetăm judeţul, ca să mă exprim ca şi colegii mei şi facem ce? Nu avem altă soluţie decât realizarea proiectului”.
Zamfir Ciceu