Maramureşeni în Universitatea clujeană (I)

Gheorghe Bilaşcu (1863-1926)

Gheorghe Bilaşcu s-a născut în 27 aprilie 1863, în comuna Petrova, din Maramureş, unde a şi urmat clasele primare. Cursurile liceale le-a urmat la Vişeu de Sus sau Sighetu Marmaţiei, după care, ajuns la Budapesta, s-a îns­cris iniţial la Facultatea de Drept, apoi la Facultatea de Medicină. În anul 1903, şi-a început cariera la Buda­pesta. Dintre toate posturile de prepa­rator şi asistent care i s-au oferit, la mai multe discipline (Anatomia Descriptivă, Fi­zio­logie, Obstetrică, Oftalmologie, Ortopedie, Chirurgie şi Stomatologie), a optat pentru Stomato­logie, impresionat de concepţia asupra acestei discipline a profesorului Arkö­vy, care o vedea ca pe o nouă disciplină ce se ataşase, în Occi­dent, medicinei. A avut succes în practicarea acestei profesii, astfel încât cabinetul său din Budapesta a fost frec-ventat de colegi, cadre didactice uni­versitare, aristocraţi şi magnaţi financiari.

Răspunzând la apelul Consiliului Di-rigent, a revenit la Cluj în calitate de profesor agregat, pentru a integra Stomatologia în Medicină. Prin Înaltul Decret Regal nr.222, din 29 ianuarie 1920, a fost încadrat în Clinica Stoma­tologică din Cluj. O vreme a fost şi suplinitor la Oto-rinolaringologie, după care a devenit profesor titular la Medicină stomatologică, la 1 ianuarie 1923, prin Înaltul Decret Regal No. 465/923. În această calitate, a realizat pentru studenţii anului IV de la Medi-cină o programă de învăţământ de înaltă ţinută ştiinţifică. La cererea sa, Stoma­tologia a fost integrată ca disciplină obligatorie nu doar pentru studenţii medicinişti de la Cluj, ci şi pentru cei de la Bucureşti şi Iaşi.
Gheorghe Bilaşcu a iniţiat reziden­ţiatul şi specializarea în Stomatologie. A fondat Revista stomatologică, Asociaţia medicilor stomatologi din Ro­mânia şi a organizat Congresul medicilor dentişti din România. În anul 1926 a reprezentat România la Congresul internaţional de medicină de la New York.
În primul Parlament al României Mari, Gheorghe Bilaşcu a fost senator. În 22 iulie 1926, Gheorghe Bilaşcu
s-a stins din viaţă la Cluj. Marele om de ştiinţă şi-a lăsat averea unei fundaţii care să-i poarte numele şi să-i continue activitatea de mecenat, această fun­da­ţie funcţionând până în anul 1948.

Prof. dr. Gheorghe Bilaşcu a avut o activitate ştiinţifică remarcabilă. Între 1917-1919 a publicat o serie de lucrări, precum Încercări de transplant dentar, cu adevărate inovaţii în domeniul stomatologic. A fost preocupat de domeniul anesteziei în stomatologie. La Cluj a reformat învăţământul sto­matologic universitar după modelul european şi a perfecţionat un instrument stomatologic denumit „Eleva­torul Bilaşcu”.
Cercetările sale medicale s-au orientat spre profilaxia stomatologică, ano­maliile dentare, implanturile şi reimplanturile dentare, anestezicele stomatologice, crearea coroanelor dentare de porţelan şi oprirea hemoragiilor dentare.  S-a ocupat de perfecţionarea instrumentelor stomatologice, printre care elevatorul care-i poartă numele.
O parte dintre cercetările sale au fost publicate în Clujul Medical şi în re­viste de specialitate din Budapesta şi Viena.

Iuliu Orient (1869-1940)
 

Iuliu (Gyula) Orient s-a născut în 21 octombrie 1869, la Bocicoiu Mare, Ma­ra­mureş, fiind fiul unui preot gre­co-catolic. Clasele primare le-a ab­solvit în localitatea natală, după care şi-a continuat studiile la Gimnaziul piarist romano-catolic din Sighetu-Marmaţiei. Rămas orfan de tată a fost nevoit să-şi întrerupă studiile şi să se angajeze ucenic spiţer. Ca urmare, bacalaureatul l-a dat mai târziu, în cadrul unui ordin monahal romano-catolic. În anul 1891, în urma unui examen susţinut la Budapesta, a pri­mit diploma de farmacist, cu care s-a putut angaja pentru un an de zile la Facultatea de Ştiinţe „Pazmany Pe­ter”, după care s-a angajat ca farmacist într-un mic orăşel din Ungaria.

În anul 1900, Iuliu Orient şi-a luat doctoratul în farmacie, în anul 1906 obţi­nând diploma de medic. A fost preparator (din 1898), apoi lector la Catedra de Farmacie a Facultăţii de Ştiinţe „Ferenc Josef” din Cluj. După 1918 a rămas în Cluj, pentru a reorganiza cursurile de Farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină. Un an mai târziu, a fost unul dintre puţinii profesori care a depus jurământ de credinţă faţă de România şi regele Ferdinand I.
În anul 1921, Iuliu Orient a fost numit la Catedra de Biologie şi Analiza toxi­co­logică a Facultăţii de Medicină din Cluj. S-a pensionat în anul 1934, dar s-a preocupat în continuare de cer­cetările în domeniul medicinei şi farmaciei. A fost membru corespondent al Acade­miei Române, membru al mai multor organizaţii de prestigiu din ţară şi din străinătate. Pentru activitatea sa excep­ţională a fost decorat cu Crucea „Meritul Sanitar, cl. I”, „Crucea Roşie germană”, „Crucea Roşie ungară”. În ziua de 9 octombrie 1940, s-a stins din viaţă la Cluj.

Iuliu Orient a lăsat în urmă numeroase lucrări de specialitate, legate de farmacie şi de istoria farmaciei şi medicinei.  A realizat prima colecţie de recipiente destinate leacurilor medicinale, peste trei mii de vase farmaceutice, o colecţie a farmaciei medievale transilvănene, a patra ca mărime din ţară, după cele din Sibiu, Braşov şi Bistriţa. În anul 1904, această colecţie a fost expusă pentru prima dată la Muzeul Ardelean.
 

Alexandru G. Filipaşcu (1902-1952)
 

Alexandru G. Filipaşcu s-a născut în 20 aprilie 1902, la Petrova, în Maramureş, într-o familie greco-catolică. Primele patru clase le-a urmat la Liceul Piariştilor din Sighet, după care a studiat în clasele V-VIII la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş. În anul 1920 şi-a luat bacalaureatul şi în luna octombrie a aceluiaşi an a obţinut o bursă la Universitatea Lateranensă din Roma, unde a urmat cursuri de filozofie şi teologie. După doi ani a obţinut titlul de doctor în filozofie, iar după încă un an şi-a luat licenţa în teologie.
După întoarcerea în ţară, Alexandru G. Filipaşcu a funcţionat ca profesor la Şcoala Normală de Băieţi şi Liceul Vesselenyi din Zalău, între 1923 şi 1925. Au urmat trei ani în care a fost profesor la gimnaziul şi Şcoala de Arte şi Meserii din Vişeul de Sus. În toată această perioadă a continuat specializă­rile la Paris, München şi Viena, sus­ţi­nând un al doilea doctorat, de data aceasta în teologie, la Lwow, în anul 1928.
}n iunie 1929, s-a căsătorit cu Livia Buzilă, fiica preotului greco-catolic Ştefan Buzilă din Poiana Ilvei, fiind hirotonit preot de către episcopul Iuliu Hossu la data de 8 septembrie 1929. Alexandru G. Filipaşcu a avut cu soţia sa doi copii: Livia, pictor şi scenograf, căsătorită cu Ion Piso, şi Alexandru Filipaşcu, doctor în biologie.
În perioada 1933-1937, a fost ajutor de primar la Sighet. În perioada refugiului a fost profesor la Alba Iulia, între anii 1940-1943, apoi asistent universitar, în perioada 1943-1945, şi şef de lucrări, la Centrul de Studii pentru Transilvania, înfiinţat în anul 1942 în cadrul Uni­versităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj, universitate aflată şi ea în refugiu în perioada respectivă la Sibiu. În paralel, între anii 1945-1948), a fost profesor de religie greco-catolică la Semi­narul Pedagogic Universitar.
Schim­barea regimului politic din România a dus la epurarea sa din Universitatea „Regele Ferdinand I”, la 31 august 1947. Un an mai târziu a trecut la ortodoxie, după care a devenit profesor titular de Istoria Bisericii Române la Academia Teologică Orto­doxă din Cluj.
Întemniţat la 16 august 1952, Ale­xan­dru G. Filipaşcu a murit în puşcărie, în 20 decembrie 1952.

Cu toate că instruirea sa a fost în teologie, Alexandru G. Filipaşcu a iubit cer­ce­tarea istorică, publicând numeroase studii şi cercetări de istorie biblică, istoria românilor şi, în special, de istorie a Maramureşului.  A fost preocupat de sta­­tu­tul social al românilor ardeleni, de-a lungul îndelungatei istorii a Transil­vaniei, din secolul al XIV-lea, până în secolul al XIX-lea.