Maramuresean in Japonia. Marturii din infern

* Tara Soarelului Rasare s-a transformat, saptamana trecuta, in infern * Un infern care si-a propagat unda de soc la mii de kilometri distanta, pana in Maramures * Pentru o lume intreaga, apocalipsa din Japonia se „masoara” in statistici, imagini sumbre si previziuni si mai sumbre. * Pentru maramuresenii cu rude plecate acolo, in tacere si lacrimi * Silvia Alexandrescu, o sigheteanca a carui fiu este plecat de aproape un deceniu in Japonia, povesteste cum se vede infernul japonez prin ochii unui maramuresean si cum a reusit acesta sa se salveze miraculos dintr-o tara aflata in pragul unei noi catastrofe. 5.178 de morti, 8.606 disparuti, 2285 de raniti. Cifre seci ale unui dezastru care a socat omenirea, deopotriva, prin gravitate si eroism: infernul din Japonia. Aici, la 8700 de kilometri, imaginile cu „copiii cutremurului”, batranii salvati miraculous din tsunami si previziunile apocaliptice despre un accident nuclear care ar depasi ca si gravitate Cernobilul sunt socante, ireale, uluitoare. Dar raman imagini si statistici. Pentru o mana de maramureseni care au rude in Japonia sunt tragice si personale. Zile intregi, singura lor legatura cu fii, nepoti, rude, au fost imaginile reci si statisticile seci. Pentru ei, unda seismica nu s-a oprit in „Tara Soarelului Rasare”. A strabatut 8700 de kilometri si a ajuns in Maramures. La cinci zile dupa cutremur, o sigheteanca, Silvia Alexandrescu, care lucreaza intr-o farmacie din „capitala” Maramuresuresului Istoric, isi cauta asemeni victimelor din Japonia, speranta si puterea prin „daramaturi”. Unul dintre cei doi fii gemeni, Sorin Alexandrescu, a plecat in primii ani de dupa Revolutie in lume, „cu Dumnezeu si sete de libertate”. A ajuns in SUA, unde a trait prima catastrofa: un cutremur. Apoi, viata l-a dus in Japonia, unde pentru o vreme a muncit si fratele sau geaman, Dan. S-a casatorit cu o japoneza, Yuka, pe care familia lui o descrie ca o femeie cu totul speciala si au doi copii. Incet, maramureseanul Sorin Alexandrescu s-a deprins cu obieciurile japonezilor si chiar cu cutremurele. Cele de circa 6 grade pe scara Richeter nu-l mai panicau. Stia si el, ca si toti japonezii, ca atunci cand se misca firul rosu care atarna de candelabru, trebuie sa te adpostesti sub tocul usii, ca trebuie sa-ti stabilesti un loc de intalnire unde sa te revezi cu cei dragi in caz de catastrofa, ca trebuie sa ai in permanenta o geanta de prim ajutor pregatita. Ca in Japonia, cutremurele fac oarecum parte din „rutina cotidiana”. Saptamana trecuta a fost insa altfel. Yuka isi astepta copiii la gradinita in momentul in care s-a produs cutremurul. Iar Sorin, care ocupa o pozitie importanta intr-o firma renumita din Tokyo, era la serviciu, la toaleta. A avut senzatia ca bate cineva-n usa, ceea ce nu se intampla de obicei acolo si a ramas foarte mirat. Cand a vrut sa iasa pe usa, a simtit ca se clatina. Cand a iesit afara, nu era nimeni pe coridor. Imediat si-a dat seama despre ce e vorba si a coborat. Pe scari era nebunie. Lumea s-a adunat in piata din fata Parlamentului, un platou mai larg. Desi nu se pierde niciodata cu firea, Sorin a marturisit ca, vazand cum se apropie blocurile, s-a ingrozit. Mama lui povesteste ca, in urma cu sase ani si ea a trait un cutremur, in timp ce isi vizita familia in Tokio: „Eu am trait acum 6 ani un cutremur acolo, nu de magnitudinea asta, dar am crezut ca innebunesc. Cand am vazut cum se clatina blocurile… e o senzatie ingrozitoare. Ei locuiesc in Tokio intr-un bloc la etajul 8. Sorin este plecat din 1997 acolo. El era obisnuit in mod normal cu seisme de intensitate pana la 7 si ceva. Ei reactioneaza bine. Atunci cand am fost eu si am prins acel cutremur, pentru ei n-a fost mare lucru, dar eu am plans ca o nebuna. Dar toata lumea era linistita. Ei sunt asa educati de la gradinita. Totdeauna au in casa o sacosa in care au minimul necesar, au puncte fixate de intalnire unde se intalnesc familia sau prietenii. Ei stiu exact ca daca se intampla ceva se intalnesc intr-un anume loc. Atunci avusese loc un taifun si m-am tot gandit daca vine cutremurul cum voi reactiona. Am fost la cina cu familia lui Yuca si am urcat in camera de hotel sa ne odihnim. Eu ma pregateam sa intru la dus, cand am vazut ca incepe sa se miste firul agatat sus, am sarit: „cutremur!”. In camera erau Costel, sotul meu si celalalt fiu, Dan. El era acomodat si el fusese acolo. Am iesit in tocul usii. Tot peretele era transparent si cand am vazut cum se balanseaza cladirile din fata, am simtit ca mor. Apoi am iesit afara”. Numai ca, de aceasta data, cutremurul si dezastrele care au urmat nu au putut trece nebagate in seama. Imediat dupa eveniment, familia lui Sorin a incercat sa ia legatura cu ei, dar toate caile de comunicatii erau blocate. Cu greu, a reusit sa afle ca sunt bine: „Am vorbit atunci cu el pe Internet si mi-a spus „mama stai linistita, sunt in drum spre casa, dar nu am cu ce sa merg decat pe jos”. Iar pe jos, de unde lucra si pana acasa a facut vreo 3 ore. Imi tot scria cat mai are pana acasa. Dupa ce a ajuns acasa, mi-a aratat pe internet ca erau bine si ei si copiii. Bineinteles ca erau speriati”. Yuka a povestit ca, in momentul in care si-au dat seama ca e un cutremur extrem de mare, copiii s-au albit la fata si au inceput sa urle. La fiecare convorbire, Silvia Alexandrescu ii ruga sa plece, sa vina toti, si ei, si parintii lui Yuca in Romania. Dar Sorin raspundea de fiecare data ca: „sunt reguli de viata ce trebuie respectate”. E adevarat insa ca, cei mai multi dintre colegii straini ai lui Sorin au plecat cat au putut de repede din Japonia. Unii in Germania, unii in Hong Kong. Unul dintre ei a reusit sa prinda chiar primul avion de dupa dezastru, desi in aeroport era plin de straini care incercau sa ia un bilet de la japonezii care renuntasera la calatorii. Stiau ca a fost numai primul episod al unui „infern previzibil”. Unul din colegii lui Sorin a lasat totul acolo, a plecat cu mainile in buzunar, bucuros ca a scapat cu viata. Dupa amenintarile de accident nuclear si risc de radiatii, si Sorin si Yuka au decis sa plece intr-o insula: „Au plecat la Tokushima, undeva la un hotel situat mai spre munte si au stat acolo. Dar au fost zile in care n-a putut lua legatura cu nimeni pentru ca nu mai mergeau telefoanele”. Apoi, cei de la firma la care lucra i-au dat voie sa se transfere in Singapore, la un birou la care Sorin mai lucrase: „L-am intrebat daca blocul in care locuiau a fost afectat. Mi-a spus ca doar tapetul era crapat. Dar eu m-am speriat pentru ca aceasta cladire in care si-au cumparat apartamentul este o cladire facuta de vreo 3 ani, este facuta in ocean, pe niste piloni speciali si cand am auzit si de Tsunami, am crezut ca innebunesc. M-am linistit abia dupa ce au iesit de acolo. Dar parintii ei locuiesc in Iokohama, chiar langa Tokyo, iar Iokohama fiind intr-un golf, nu s-a simtit asa intens. Dar un frate al cuscrei mele era langa Fokushima si a fost evacuat imediat, in primele ore.” Sorin si Yuka au trait din plin si panica si efectele ulterioare, de la lipsa mancarii, la incertitudine: „Yuka mi-a spus ca s-a dus sa cumpere de mancare, dar nu mai era paine pe raft deloc. Toata lumea a cumparat ce se putea manca fara sa gatesti. Treptat, au inceput sa ia curentul si s-a intrerupt alimentarea cu apa. Dar acum cred ca este dezastru”. In final, Sorin si familia lui au reusit sa se salveze din infern si au plecat la Singapore. Au ramas, insa, milioane de oameni disperati. O disperare care pentru noi se traduce in statistici seci si imagini. O educatie speciala Silvia Alexandrescu povesteste ca japonezii au o educatie aleasa si un fel de-a fi care te lasa mut de uimire si de admiratie. Nora ei, Yuka, s-a botezat in religia catolica, pentru a-si urma sotul. La fel si copiii lor. Mai mult, si familia ei, atat in vizitele in Maramures cat si in vizita familiei Alexandrescu in Japonia, a participat la liturghie si si-a facut semnul Sfintei Cruci. Semnele gemenilor De la evenimentele din Japonia, Dan, fratele lui Sorin s-a simtit extrem de rau. Mama gemenilor spune ca cei doi frati isi transmit unul altuia starea. De exemplu, cand Sorin era in America, Dan a sunat-o pe mama lor sa o roage sa ia legatura cu fratele sau pentru ca el crede ca a patit ceva la umar. Si, intr-adevar, isi dislocase un umar. Coincidente Silvia Alexandrescu spune ca a avut parte de multe intamplari interesante, care nu pot fi catalogate drept simple coincidente. Preotul care a botezat-o pe Yuka se numea Silvio si a ales-o pe ea nasa de botez, uimit sa afle ca o chema Silvia. Mai mult, a botezat-o pe Yuka, Iuliana, nume pe care il poarta si bunica lui Sorin si sora sa: „Cand a venit aici, fiindu-i nasa, i-am luat un lant din aur cu o perla alba. Si ea mi-a luat un cadou: un lant de aur cu o perla gri. Am ramas muta de uimire cand am vazut”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro