Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Parcul Natural Munţii Maramureşului, cel mai mare din ţară
Partea de nord a ţării este o zonă binecuvântată. Maramureşul, ţara cu cinci ţări are de toate, de la frumuseţe, la bogăţie, de la munte la şes, de la aur la plumb, de la domniţe la feţi frumoşi. Poveştile Maramureşului sunt unice, aşa cum este şi portul popular, sau muzica, aşa cum sunt horinca sau tradiţia. Maramureşenii sunt oameni aspri, drepţi, hotărâţi, cinstiţi, frumoşi. Munţii Maramureşului sunt precum oamenii. Drepţi, frumoşi...
Altfel spus, este o arie protejată unde se conservă peisajul. Dacă mergem mai în amănuntul definiţiei, o arie protejată are ca obiectiv principal interacţiunea în mod armonios a omului cu natura. Asta înseamnă că sunt protejate speciile de animale, flora şi tot ce este viu, sunt conservate tradiţiile, sunt încurajate tradiţiile şi practicile tradiţionale. Revenind la cifre şi date, Parcul Natural Munţii Maramureşului are o suprafaţă de 133.154 de hectare. Parcul cuprinde masivul muntos Munţii Maramureşului împreună cu intravilanul a două oraşe şi opt comune. Cele două oraşe sunt Vişeu de Sus şi Borşa. Ca o particularitate, această arie protejată are în componenţă şi frontiera României cu Ucraina, sau ultima frontieră a spaţiului Schengen.
"Suntem cel mai mare Parc Natural din ţară. Avem multe atracţii care fac diferenţa cu alte arii protejate. Deosebită este rezervaţia de Cocoşi de mesteacăn. În interiorul Parcului este o altă arie protejată, mai mică, aflată sub această protecţie de mult timp înainte de înfiinţarea Parcului. Ea a fost declarată rezervaţie pentru populaţiile de cocoşi de mesteacăn. Zona se numeşte Cornul Nedeii. Aici la noi este zona în care se mai găseşte cocoş de mesteacăn. Pentru acest aspect a fost înfiinţat şi situl Natura 2000. Mai este ca şi atracţie turistică Mocăniţa, apoi rezervaţia naturală Poiana cu Narcise, zona lacului Vindereu, o altă arie protejate cu mult înainte de înfiinţarea Parcului, mai avem o altă astfel de arie: stâncăriile de la Sâlhoi Zâmbroslavele", ne-a declarat administratorul Parcului Cătălina Bogdan.
În acest parc lucrează 12 persoane care trebuie să administreze, să protejeze peste 130 de mii de hectare, într-o zonă muntoasă, care are, spre frontiera cu Ucraina, probabil printre puţinele păduri sălbatice din ţară. Administrarea unui asemenea Parc presupune activităţi specifice de a menţine starea de conservare a ariei protejate. Este protejată bio-diversitatea (plante, animale, habitate), sunt promovate activităţile de turism în concordanţă cu normele de ecologie şi protecţie a mediului.
Pe de altă parte, un Parc Natural este împărţit în trei zone. Prima zonă este cea a intravilanului aferent localităţilor care fac parte din acest parc. Această zonă se numeşte zona de dezvoltare durabilă ( aici se poate construi, se pot realiza investiţii cu respectarea legislaţiei specifice), a doua zonă este de management durabil, care este o zonă tampon între partea de intravilan şi a treia zonă care este o zonă de protecţie integrală . În a treia zonă nu se taie nimic, nu se vânează, nu au loc activităţi turistice decât în anumite condiţii. Aici sunt permise doar activităţi de cercetare ştiinţifice. În Parcul Natural Munţii Maramureşului zona de protecţie integrală are peste 18 mii de hectare.
"Ce se mai găseşte? Pe lângă cocoşul de mesteacăn şi cel de munte avem urs, lup, râs, pisică sălbatică, multe specii de lilieci, avem 121 de specii de păsări, sunt 41 de specii de mamifere, 24 de specii de peşti, 15 specii de amfibieni (broaşte) şi şapte specii de reptile. Pe lângă acestea sunt 127 de specii de fluturi. Avem şi specii mai deosebite de plante, flori, respectiv Lingureaua, Papucul Doamnei, Crinul de pădure, avem câteva specii de plante carnivore şi multe alte specii. O altă particularitate ar fi menţinerea arhitecturii tradiţionale. Avem un set de reguli arhitecturale care trebuie respectate", ne-a spus Cătălina Bogdan.