Maramures, „raiul” migrantilor pakistanezi

* Georgieni, pakistanezi, afgani. De cateva luni bune, zeci de migranti trec prin apele Tisei, sperand ca vor ajunge in ...Italia. Numai ca, in loc sa vada Colosseumul, cei mai multi ajung la coada vacii, la propriu, in satele maramuresene. Dupa aderarea Romaniei la UE, Maramuresul a devenit „raiul” migrantilor pakistanezi, afgani sau georgieni. Tot mai multi straini dau sute sau chiar mii de Euro unor traficanti ucraineni care ii pacalasesc ca dincoace de Tisa e Italia sau Germania. Numai ca, dupa ce dorm in claie de fan in satele romanesti din dreapta Tisei si trec apa cu barci pneumatice, migrantii se trezesc ca la „Bongiorno” sau „Gutentag” li se raspunde cu „Ziua buna”. ªi, in loc de constructori pe santierele Italiei, devin ciobani de Maramu’. De cateva luni bune, prin satele din zona Chioarului, vezi, pe pasuni, sprijiniti in bat, ciobani cu „chelea neagra”, vorbind englezeste. Daca la inceput satenii si-au pus mana-n cap si si-au facut cruce, mirandu-se ca in satul lor au aparut afgani, pakistanezi ori georgieni, acum nu mai e pentru nimeni ciudat ca, la barul satesc, sa aduca bere la halba o negresa ori, de oile lui Nea Gheorghe sa aiba grija un negru cu nume ciudat. Zice-se ca „transhumanta” afganilor si pakistanezilor a pornit de la mancare. Cei mai multi au ajuns la Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil din ªomcuta Mare. Cum le era foame, au pornit prin sate, iar oamenii, generosi, le-au intins pita si slanina. O data, de doua ori. Apoi le-au dat sapa si coasa in mana si i-au pus la treaba. De frica sa nu ramana fara ajutoare, oamenii ascund cine pe unde lucreaza. Totusi, Vasile Alb, primarul din ªomcuta Mare a auzit de reconversia profesionala a migrantilor: „Oamenii se cam feresc sa spuna pe unde lucreaza pakistanezii, dar mi-au spus ca i-au mai vazut prin Ciolt, prin ªomcuta a fost o negresa la cofetarie, iar restul mai lucreaza pe la cei care tin mai multe oi si animale. Dar am aflat doar de vreo 3 persoane in momentul de fata, ca din cate am inteles nici acestora nu le prea place lucrul. Este adevarat ca nu se prea descurca din alocatia aceea pe care o au, si de asta se mai duc sa lucreze cu ziua. ªi cu toate ca nu se descurca cu banii, ciudat este ca toata ziua ii vezi pe la magazine la cumparaturi. E drept ca nu-si cumpara exagerat, mai mult alimente si tigari. Anul trecut, de exemplu, niste pakistanezi au ajutat la treburile ce erau la ferma de oi. ªtiu ca pe mai multi localnici i-au ajutat in diverse munci ocazionale”. Senzatia localitatii a fost „negresa de la cofetarie”: Ruth, o etopianca frumoasa. Oamenii se ingesuiau cat era ziua de lunga la cafele ori bere, numai sa fie serviti de frumoasa negresa. Primarul spune ca: „A fost o negresa ce a lucrat la cofetarie ca vanzatoare si vorbea in engleza. Acum nu stiu pe unde se descurca. Dar, intr-adevar, le e foarte mica alocatia aia bugetara pe care le-o dau pentru hrana. Oamenii mergeau de curiozitate la cofetarie sa o vada pe vanzatoare. Asta pentru ca era si frumusica. Bineinteles ca oamenii nu comandau in engleza, dar mai intelegea si ea romaneste. Am vazut chiar si la magazin ca deja sunt multi care pronunta cuvinte in romaneste. Iar unele vanzatoare vorbesc in engleza cu ei, asa ca se descurca atunci cand au de iesit la cumparaturi. Se poate spune ca din prezenta lor aici e bine ca si localnicii invata sa vorbeasca in engleza, dar si ei fac progrese in ceea ce priveste limba romana”. Daca initial migrantii se tineau de burta din cauza slaninii si carnatului de Maramu’, mai nou, primarul spune ca au fost trecute si „barierele culinare”: „Nu stiu daca au avut ceva probleme din cauza mancarurilor noastre, dar este adevarat ca noi mancam cam gras. Dar putem fi siguri ca dupa ce mananca ce mancam noi, nu se pot plange sa-s flamanzi si n-au putere de lucru. Cert este ca pakistanezii rezista destul de bine la horinca de Maramures, nu de alta, dar am auzit ca in Ulmeni o bere ii poate da gata pe mai multi chinezi. Sunt numai vreo 10 care-s mai harnici si care-i ajuta pe localnici, ca ei sunt in total vreo 40 – 50. Ei stau aici pana primesc acte”. Acum, numai cate un batranel se mai mira de „negrii” de Maramu’. Deh, ajunsi la varste venerabile, trecuti prin doua razboaie mondiale, le vine greu sa creada ca, acum, la batranete, au ajuns la ei in sat pakistanezi, afgani, georgieni si etiopieni. ªi parca e si mai ciudat sa le dea oile ori vaca pe mana. In schimb, cei tineri s-au imprietenit cu migranti, iar in unele cazuri s-au legat idile. Asa ca nu e exclus ca in scurt timp, in Chioar, sa se nasca primul negru din Maramures. Negrii de Maramures „Da, sunt vreo doua-trei cazuri in care s-au infiripat idile intre localnici si pakistanezi. Inca n-am avut asemenea nunti, si nici nu avem gravide din asemenea relatii, dar nu excludem pe viitor. Este foarte posibil sa avem pe viitor pakistanezi de ªomcuta. Ar fi ceva normal. Numai primarul din Ulmeni sa se laude cu chinezii de acolo? Noi n-am putea sa ne laudam cu pakistanezii?”, a spus primarul de ªomcuta Mare. Mircea CRISAN Ioana LUCACEL mircea@gazetademaramures.ro ioana@gazetademaramures.ro