MARAMUREȘUL PE DRUMUL DEVENIRII. STRATEGIE DE ÎNFRUNTAT DURATA

Ca orice sistem teritorial, atât Țara Maramureșului, cât și județul omonim (ce reunește și ,,țările” Lăpușului și Chioarului, cât și un fragment al ,,ținutului” Codrului) evoluează, adăugând structurii lor noi elemente. Nu întotdeauna favorabile, nu întotdeauna cu caracter sustenabil, durabil. Totul în funcție de acțiunea catalizatoare sau, dimpotrivă, inhibitoare, a factorilor politici, economici și sociali ce-și pun pecetea asupra dinamicii sociosistemului.

În consecință, traiectoria actuală a structurii spațiale menționate, fie că este vorba de ipostaza sa restrânsă, fie de cea extinsă, este influențată în manieră decisivă de impactul următoarelor condiționări :

-          Inerția negativă imprimată transformărilor în ultimele opt decenii;

-          Contextul economic, social și geopolitic actual, deosebit de critic;

-          Feedbackul aleatoriu, necontrolat, spasmodic, al intrărilor (in-put) și ieșirilor (out-put) din sistem în perioada de tranziție.

Astfel, începând cu a doua jumătate a secolului anterior, odată cu instaurarea unei noi ordini politice, economice și sociale a societății comuniste, sistemul teritorial maramureșean a fost supus unor transformări radicale, de ,,desprindere de trecut’’, având loc o bulversare a matricei sale tradiționale, bine consolidate, cu toate aspectele negative apărute ca urmare a caracterului forțat, intempestiv și nefundamentat al intervențiilor. Colectivizarea a zdruncinat resorturile unei agriculturi organic adaptate mediului fenologic local și practicilor secular decantate și perfecționate, industrializarea, pe lângă efectele benefice de necontestat (locuri de muncă, în primul rând), a adus județului, respectiv reședinței sale, municipiul Baia Mare,  anatema poluării catastrofale; turismul, dezvoltat punctiform, fără coerență funcțională, a fost departe de adevărata sa semnificație economico-socială etc.

Arhitectural și peisagistic, ,,civilizația lemnului”, distilată și rafinată secole la rând de artizanii anonimi ai locului, a fost substituită cu cea a azbocimentului, casele tradiționale cu tindă și târnaț, unde adăstau cândva colindătorii, se pierd în noianul  acareturilor doldora de turnulețe, portul popular s-a refugiat în lăzile de zestre, kitsch-ul  folcloric  înflorind (,,de la Salva Vișeuu/ bine mere ghezășu…”). Etc.

Contextul economic, social și geopolitic actual, deosebit de complex și de critic, își va pune, la rândul său, o amprentă decisivă asupra direcțiilor și ritmurilor dezvoltării în următoarele decenii. Consecințele pandemiei de COVID-19, ale războiului ruso-ucrainean și ale crizei energetice, alimentare și financiare, toate în desfășurare alertă la ora de față, vor marca întregul sistem economico-social global, impunând formularea unor strategii noi de evoluție a tuturor domeniilor, menite a asigura reziliența rapidă și eficientă a agregatelor sistemice, de la cel național la cel local. Țara Maramureșului, ca ,,regiune geografică tipică” (Cocean, 1997) sau ca ,,model european de regiune integrată” (Ilieș, 2007) nu poate face excepție, rămânând în ariergarda acestui val inerent al transformărilor, ci, dimpotrivă, anticipându-l, trebuie să se situeze în fruntea sa, pentru a putea beneficia de atributele deschizătorului de drumuri noi. În ceea ce o privește, țintele acestora sunt :

1.      Optimizarea conectivității interne prin surmontarea, prin tuneluri, a obstrucțiilor catenei muntoase axiale Oaș-Gutâi-Țibleș

Via vita, dictonul roman transformat de strămoșii noștri, prin rigoare, trăinicie și relevanță arhitecturală, într-un veritabil postulat, ilustrează rolul decisiv al căilor de acces în exploatarea și optimizarea funcțiilor unui teritoriu. ,,Drumul  înseamnă viață” cu atât mai mult cu cât actualmente semnificația termenului este mult mai complexă,  îmbrăcând forma căilor rutiere, feroviare, aeriene sau navale. De altfel, oriunde pe glob apare o regiune dezvoltată, prima sa caracteristică ce poate fi observată se leagă de rețeaua diversificată, modernă și fluentă a căilor  și mijloacelor de transport și comunicație.

Ca urmare, îmbunătățirea conectivității este, după opinia noastră, cea mai importantă și stringentă coordonată a strategiei de dezvoltare viitoare a județului. Maramureșul este singura entitate administrativă a țării care se confruntă cu o astfel de dificultate, bariera montană  menționată separând tranșant Țara Maramureșului de ,,țările” Oașului, Lăpușului și Chioarului, dar și -  împreună cu Munții Rodnei - de cele ale Năsăudului și Dornelor. Așa cum propuneam, argumentat, în PATJ-ul elaborat de Universitatea Babeș-Bolyai în anul 2008 – din păcate, a trecut aproape un deceniu și jumătate fără a se întreprinde nimic în acest sens! – un tunel rutier și feroviar pe sub pasul Gutâi (987 m altitudine) ar surmonta definitiv dificultățile de circulație din zonă (pasul respectiv fiind blocat frecvent la primele zăpezi mai abundente), conectând, rutier și feroviar, reședința județeană cu cel mai important oraș subordonat ierarhic, care este Sighetu Marmației. Iar prin construirea unui segment de cale ferată s-ar scurtcircuita sectorul mult mai lung dintre Salva - Vișeu de Jos - Sighetu Marmației, predestinat unei exploatări turistice de anvergură.

De asemenea, un tunel rutier pe sub pasul Neteda (1.085 m altitudine) ar conecta rapid și lesnicios Țara Maramureșului cu Țara Lăpușului, cu ramificare imediată spre stațiunea Cavnic, aflată în plin avânt al afirmării ca sit turistic reprezentativ al județului.

Și, nu în ultimul rând, într-o perspectivă mai îndepărtată, dar previzibilă, Maramureșul trebuie conectat prin ,,tunelul descălecatelor”, sculptat sub pasul Prislop (cel mai înalt din țară, 1.416 m) cu Țara Dornelor și, prin aceasta, cu Bucovina și Moldova.  

2.      Revenirea în actualitate a lemnului ca material de construcție preferențial

Este consecința obiectivă a înmagazinării de către ,,aurul verde” al pădurilor a unor trăsături ce răspund plenar unei economii circulare eficiente, precum :

-          Singurul material de construcție, larg răspândit, regenerabil și ne-energofag;

-          Rezistență și durabilitate mare, biserica de lemn din Ieud (1364) probând cu elocvență atributele;

-          Exploatare și prelucrare mai puțin costisitoare în comparație cu alte materiale prefabricate;

-          Comportamentul moderator al lemnului la excesele topoclimatice repercutate la nivelul habitatului;

-          Progresele tehnologice privind ignifugarea, protecția și conservarea îndelungată;

-          Funcția ecologică și estetică a pădurii ce premerge exploatarea pentru alte folosințe;

-          Valoare de întrebuințare ridicată, datorită succesiunii ciclului utilizării ca material de construcție cu cel de combustibil;

-          Accesoriu al ,,naturalizării” ambientului supus unei artificializări accentuate;

-          Reziduuri puține, biodegradabile.

Faptul că Maramureșul are un evident avantaj comparativ în raport cu alte regiuni ale țării transpare din următoarele însușiri ale locului:

-          Suprafața vastă a fondului forestier, respectiv a terenurilor cu pretabilitate forestieră (conform principiului economic al avantajului comparativ), datorate reliefului preponderent muntos, cu depresiuni intramontane, cu climat mai umed și răcoros, favorabil dezvoltării pădurilor;

-          Diversitatea interspecifică deosebită cauzată de ecartul altitudinal major al formelor de relief, de la câteva sute de metri în lunca Tisei la peste 2.300 m în Munții Rodnei. Se întâlnesc astfel toate etajele forestiere specifice României, de la pădurile de stejar din zona teraselor râului susmenționat la etajul fagului – cu răspândire predominantă – din depresiunea Maramureșului, respectiv din masivele montane de până la 1.000-1.200 m altitudine și terminând cu etajul coniferelor din munții Țibleș, Rodna și Maramureș.  În etajul făgetelor apar intercalate numeroase specii cu lemn căutat pentru valoarea lui: teiul, paltinul, ulmul sau frasinul.

-          Tradiția îndelungată a prelucrării lemnului în regiune, materializată în ,,brandurile” produselor locale: biserici și gospodării edificate din acest material, porțile din lemn, instalațiile de apă etc.

3.      Asigurarea independenței energetice a Maramureșului

Este un deziderat major și pretențios pentru orice regiune a planetei. El trebuie pus însă în contextul promovării intense, la nivelul Uniunii Europene, a unor concepte sinonime cu dezvoltarea precum cel al coeziunii economice, sociale și teritoriale, dar și al descentralizării, autonomiei locale și bunei guvernanțe. În cazul de față, el poate fi asigurat prin focalizarea pe exploatarea resurselor neconvenționale inepuizabile sau regenerabile precum: hidroenergia, energia eoliană și valorificarea energetică a biomasei.

Criza mondială actuală din domeniul energiei este un acut semnal de alarmă, tras la nivel mondial, că era combustibililor clasici - hidrocarburile, cărbunii și gazele naturale - se apropie de sfârșit, din cauza, înainte de orice, a rolului lor nefast în ceea ce privește emisiile de carbon în atmosferă, a poluării și încălzirii climatică. În al doilea rând, pe lângă inevitabila epuizare în timp a resurselor prin exploatarea lor actuală intensivă, războiul ruso-ucrainean, prin embargoul impus gazului și petrolului din Rusia, aduce în prim-plan riscul inerent asumat de țările care-și bazează dezvoltarea pe resursele altora. Țări care, în cazul unor conflicte, precum cel de față, se vor confrunta intempestiv cu disfuncții majore în funcționarea propriei economii.

Ca urmare, Maramureșul își poate asigura energia necesară propriei dezvoltări, a funcționării sale ca sistem economico-social durabil și sustenabil, prin amenajări hidrotehnice pe afluenții viguroși ai Vișeului și Izei (Ruscova, Vaser, Baicu, leud, Botiza).  În același domeniu, perspectiva unor relații mai fructuoase de colaborare cu Ucraina poate deschide oportunitatea unei amenajări hidrotehnice ample pe Tisa superioară.

A doua sursă, de asemenea neconvențională,  inepuizabilă, este energia eoliană. Dacă cea solară prezintă, datorită localizării geografice latitudinale mai ridicate, facilități de exploatare mai modeste, intensitatea vânturilor de vest și nord-vest, frecvente pe culmile montane limitrofe depresiunii maramureșene, poate asigura funcționarea unor vaste parcuri eoliene pe înălțimile munților Rodna, Țibleș, Gutâi și Maramureș.

În al treilea rând, o resursă energetică pe care se poate conta este biomasa, începând de la reziduurile derivate din prelucrarea superioară a lemnului, la masa vegetală a pajiștilor neexploatate pastoral și a eventualelor culturi de plante, arbuști și esențe forestiere cu creștere rapidă, destinate acestui scop, mult mai rentabile și mai ecologice ca eficiența energetică  gigacaloriei  produse pe bază de cărbune, gaz sau petrol etc.

Independența energetică a unei regiuni nu înseamnă numai condiții mai bune pentru habitat, ci și o motivație atractivă pentru investitorii interesați de accesarea unei energii mai ieftine și sigure.