Manoli de la capatul lumii

*Intr-un catun din Poienile de sub Munte un mester da viata lemnului Intr-unul din cele 14 catune ale comunei Poienile de sub Munte, activeaza unul dintre cei mai buni mesteri populari cioplitori ai lemnului. Complet necunoscut publicului larg, acesta stie sa ciopleasca orice, dar specializarea sa sunt „donitele” si covetile din lemn. La opt kilometri de centrul comunei Poienile de sub Munte, la 62 km de Sighet si 127 km de Baia Mare, in varful muntelui, la ultima casa a catunului, locuieste mesterul despre care vorbim. Il cheama Ivan Crauciuc, dar vecinii si cunoscutii i-au gasit o porecla inconfundabila: i-au zis Manoli! „I-am zas Manoli, de la Manole, ca la mesterul cela care o construit o biserica domneasca, si care sa pricepea la tate. Si Manoli a nost’ ii tare priceput. Stie face de la case si grajduri, pana la linguri, coveti, usi si geamuri, barbante, donite si butoaie, orice ii din lemn”, ne-a declarat Vasile Melniciuc, unul dintre vecini. Manoli, cu parul zburlit si un aspect foarte modest, se lasa greu gasit. Abia din a doua incercare (care ne-a costat cateva ceasuri bune), am putut da de el. Dupa ce am abandonat masina, am mai avut de urcat pe munte mai bine de o ora, pana la casa acestuia, ultima inainte de padure. Urmatoarea casa, in directia de mers, este undeva in Ucraina, la vreo 40 de kilometri distanta. Vecini, in jos, are o droaie, in sus, numai codrul de fag si brad... Pana la urma insa, am dat totusi de Ivan Crauciuc Manoli. Ne-a primit cu inima larga, ne-a aratat casele (cea veche, facuta de el pentru sine si soata sa, si cele noi, construite pentru doi dintre feciori), pamanturile cultivate cu cartofi, si apoi ne-a dus in atelier. O constructie de doi metri pe trei, durata in intregime din lemn (ca dealtfel intreg catunul), impodobita cu un ceas, un radio pe baterii, un pat, si plina de uneltele pentru cioplit lemnul. Pentru domni si pentru tarani Mandru ca are cui sa-si arate mestesugul, Manoli a incalecat rapid scaunul de confectionat recipienti din lemn, si a inceput sa ne explice cum sta treaba cu uneltele, cum se numesc, si la ce anume folosesc. „Aproape tate sculele le-am facut io, dar am sarsame si de la tata si bunicu’. Meseria am invatat-o de la tata, care o stia de la tatal sau, si tat ase. Anu’ trecut am lucrat pentru un tagan. I-am facut vreo 400 de coveti de lemn, pe care mi le-o platit cum le-o platit, ase ca nu am mai facut targ cu el. Covetile le fac din lemn de paltin, pentru ca noi n-avem aici tei sau alte lemne moi, ca traim la munte. Cel mai usor de lucrat ii teiul, da’ nu am ase ceva, desi ii tare bun. Vasele cu doage (barbintele, donitele sau butoaiele), la care nu folosesc nici un cui de fier, totu-i din lemn, le fac din lemn de brad. Pantru domni, le fac din doua culori: o doaga de brad, una de prun (care-i rosu), iar pantru tarani, numai din brad. Si uite ase, cioplind tat cate-un pic, intr-o zi de lucru pot gata un vas. Ce sa fac, aici nu-i de unde scoate un ban, numa’ din lucruri de astea. Io n-am scoala, am fost pensionat cu pensie mica, ca am lucrat la padure, si alta cale de trait nu-i”, ne-a povestit mesterul Manoli. Dupa ce i-am achizitionat cateva piese lucrate cu maiestrie (fara scule electrice, exclusiv manual), acesta s-a bucurat foarte tare, ca si cum ar fi facut cine stie ce afacere. Si apoi, s-a dus la vale, ca sa-si cheltuie banii... Am coborat si noi, cu promisiunea ca vom reveni, si-i vom face alte comenzi, mai substantiale. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro