• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Martie , 2022

Manifest pentru libertate prin cultură

În 1 martie, în Borșa a avut loc o lansare de carte inedită.
Scriitorul Nicoară Mihali a mobilizat elevi din 12 școli, care au asistat la o adevărată lecție de patriotism și de sensibilitate cu ocazia lansării volumului „Avram Iancu și maramureșenii”.

Contrar așteptărilor, nu moții au fost cei mai apro­piați de Avram Iancu, deși ei l-au făcut „regele” și „craiul” munților, ci maramureșenii. Scriitorul Nicoară Mihali, aplecându-se asupra documentelor vremii legate de Revoluția de la 1848 – 1849, a descoperit că lângă Avram Iancu au stat patru maramureșeni. În felul acesta, s-a conturat volumul „Avram Iancu și maramureșenii”, pe care scriitorul s-a ambiționat
să-l promoveze în rândul tinerilor, pentru că este o carte despre patriotism și toleranță, iar în aceste vremuri tinerii au cu atât mai mult nevoie de repere și modele.
Cartea va fi promovată în școlile din Ardeal și, în mod special, în Munții Apuseni. În România, sunt 35 de instituții școlare, licee și școli generale care poartă numele lui Avram Iancu. „Sunt doi oameni care mă vor ajuta în această expediție de promovare a volumului:  scriitorul Mirel Taloș, vice­președintele Institutului Cultural Român, și omul de afaceri din Cluj-Napoca Adrian Crivii. Acestor oameni le-a plăcut în mod deosebit volumul și s-au decis să mă ajute să-l promovez în rândul tinerilor. Nu ne dorim o banală lansare de carte, cu oameni care stau la masă și-l laudă pe autor, ci mai degrabă un spectacol alegoric despre Avram Iancu, de la moarte la viață, pentru că eroii nu mor niciodată”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Prima lansare-spectacol a volumului „Avram Iancu și maramu­re­șenii” s-a desfășurat la Casa de Cultură din Borșa, în 1 martie, unde au avut loc două repre­zentații, în prezența a peste 500 de elevi de la 12 școli din Borșa, Rozavlea, Ieud, Moisei, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, Petrova.
„Am ales ca prima lansare a volumului să fie în Borșa, la Colegiul Montanistic, deoarece primul profesor de istorie și latină a lui Avram Iancu a fost protopopul de Zlatna, Grigore Mihali, cu rădăcini din Borșa Maramureșului. Avram Iancu a legat o prietenie sinceră și trainică, până la sfârșitul vieții, cu acest profesor. În perioadele grele, acest om îi ducea haine și alimente. Tocmai de aceea mi-am dorit ca elevii din Maramureș să cunoască faptele personalităților din Maramureș care au stat alături de conducătorul Revoluției de la 1848 – 1849, mai ales că istoria nu a fost întotdeauna dreaptă cu memoria lor. Fiica cea mică a protopopului devine logodnica lui Avram Iancu. Ca într-o tragedie shakespeariană, Ana Mihali se stinge în brațele eroului în ianuarie 1855, fiind bolnavă de tuberculoză, la vârsta de 18 ani. Elevii din Maramureș au putut afla povestea lui Avram Iancu într-o manieră inedită, în sensul că a fost pus în scenă un spectacol de balet și dans modern, care vorbește despre destinul eroului din Munții Apuseni. Cu ajutorul trupei Colibri din Borșa, condusă de Raluca Hojda, am reușit să redau frânturi din viața eroului, încercând, în acest fel, să trezesc în rândul tinerilor sentimentul patriotic și dorința de lectură”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Elevii au aflat și despre perioada de pribegie a lui Avram Iancu, prin concertul la fluier oferit de tânărul Alexandru Ilea, cu numele de scenă Noian, iar recitalul lui a fost unul extrem de emoționant, pentru că le-a amintit tinerilor despre legiunile de onoare ale lui Avram Iancu.
Ceilalți trei maramureșeni impor­tanți care au fost alături de Avram Iancu sunt Mihail Andreica – cel mai apropiat căpitan al lui, avocatul Ioan Buteanu – prefectul Zarandului, care și-a pus singur ștrean­gul în fața călăilor pentru a nu ceda în fața răzbunării inamicului, și preotul Simion Balint, tot din Maramureș, cel care se ocupă de primirea împăratului Francz Iosef, în vara anului 1852, în Munții Apuseni. Elevii au fost im­presionați de povestea în care Avram Iancu își dezgroapă camaradul de arme după mai mulți ani de la Revoluție și își așază pe sicriul lui Ioan Buteanu medaliile pe care le-a primit de la Împăratul Austriei, de la Țarul Rusiei și de la conducătorul Turciei. O lecție la fel de emoționantă este și întâmplarea în care prietenul maghiar Paul Vașvari moare în Munții Apuseni, iar la aflarea veștii Avram Iancu declară: „aș da jumătate din viața mea pentru a putea să-mi reînviu acest prieten”, asta cu toate că în contextul vremii, prietenul lui Avram Iancu a fost nevoit să lupte împotriva moților, unde și-a și găsit sfârșitul.
„Din felul în care au reacționat tinerii, mi-am dat seama că ar trebui ca manualele de istorie să pună mai mult accent pe asemenea detalii, care nu au doar latură emoțio­nală, ci și profunde aspecte de învățătură. Îmi doresc ca această carte să fie un fel de manifest și o întoarcere la memorie, ca prin Avram Iancu politicienii români să se adune la o masă a împăcării și a apropierii sufletești de popor, pentru a trece mai ușor prin criza zilelor noastre. Voi continua acest periplu cultural în mai multe școli din Munții Apuseni și în școlile din Ardeal care poartă numele lui Avram Iancu, mai ales că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea eroului, iar Academia Română, prin președintele Ioan Aurel Pop, care a primit această carte, a declarat că din acest an începe promovarea imaginii lui Avram Iancu și se vor publica mai multe cărți și studii despre el, până în toamna anului 2024, când se va sărbători la Țebea bicentenarul nașterii eroului”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.