Maneaua micilor, sfaraind

Inaintea momentului de cotitura politica, pe langa „Cantarea Romaniei” si alte festivaluri cu imnuri dedicate partidului si conducatorului iubit, Maramuresul gazduia si manifestari culturale de certa valoare, care s-au bucurat de participarea si girul unor nume sonore ale culturii romanesti. Unele dintre acestea, scapand de sub „ascultarea” Ministerului Culturii si Cultelor au luat, in perioada postdecembrista, o infatisare ce aduce a sarbatoare bahica, in care maneaua inlesneste galgaitul berii pe gatlejul participantilor. Inainte de ’89, cele mai multe manifestari culturale din Maramures erau de amploare, cu cateva sute sau chiar peste o mie de participanti (taranul, minerul, mecanicul, prelucratorul prin aschiere aveau nevoie si de cultura, ca oricum paine si circ nu primeau), dar si cu invitati valorosi ai culturii nationale. Toate acestea cu costuri pe masura, dar ce importanta aveau banii cand era vorba de culturalizarea clasei muncitoare? Acum se cheltuieste la fel de mult, pentru manifestari gen „sarbatoarea berii” sau „serbarile orasului”. Guvernele postdecembriste, observand ca aceste festivaluri storc bugetul Statului, le-au pasat in grija comisiilor de cultura din consiliile locale. Cum toti consilierii sunt „oameni alesi”, de o vasta cultura, o multime de festivaluri care au dobandit un nume in peisajul cultural romanesc au fost desfiintate sau organizate dupa ureche, iar colaborarea intre institutiile de cultura ale judetului si consiliile locale exista doar pe afise si invitatii, in fapt, lipsind cu desavarsire. Festivalul Cenaclurilor Satesti In 1977, in Maramures functionau peste 25 de cenacluri literare sau de folclor. Tot in acel an, Augustin Micu, in acea vreme, director al Caminului Cultural din Cicarlau, propune forurilor culturale ale judetului infiintarea cenaclului literar „Independenta 77”. La sugestia lui Mihai Olos si Dumitru Iuga, cenaclul se va numi „Vasile Lucaciu”, desi personalitatea memorandistului era trecuta sub tacere de cenzura comunista. Pentru aprobare, Iuga (pe acea vreme director al Centrului Creatiei Populare Maramures) si Ion Burnar bat la usile Ministerului Culturii cu ideea de-a face din manifestarea de la Cicarlau un festival al cenaclurilor satesti, unde sa participe toate cenaclurile literare sau grupurile folclorice din Maramures. „Cine a fost Vasile Lucaciu asta?, m-a intrebat tovarasul Tolescu, cel care raspundea de organizarea festivalurilor la minister. Dupa ce i-am explicat, am primit aprobarea si in 1 Decembrie 1978 am organizat prima editie a Festivalului Cenaclurilor Satesti”, isi aminteste Iuga. La acea prima editie, juriul a fost format din scriitori care tineau cronici la revistele literare ale vremii. In acest fel, festivalul s-a impus repede, premiantii de aici, ajungand in scurta vreme publicisti cunoscuti. „In Cicarlau, se adunau la festival, peste 1.000 de oameni, iar in cadrul comemorarilor de la Sisesti se canta Doina lui Lucaciu si se vorbea despre Basarabia in fata intregului sat”, a adaugat organizatorul de atunci. Printre personalitatile care au participat la festival in cei peste 27 de ani se numara: Augustin Buzura, Nicolae Breban, Matei Visniec, Laurentiu Ulici, Dinu Flamand, I. Moldovan, G. Vulturescu, Adrian Popescu, Ion Zubascu, Ana Blandiana etc. Cu toate acestea, in ultimii ani, festivalul nu a mai beneficiat de fonduri de la Ministerul Culturii si Cultelor, iar organizarea sa a trecut in mainile celor care credeau ca reusita unui festival se masoara in damigene de vin si purcei pe varza. Cu nostalgia editiilor frumoase si durerea nereusitei celor actuale, Iuga a concluzionat: „dupa libertate, festivalul l-au luat altii doar ca sa-si faca un nume, dar nu reusesc sa faca nici cat am facut noi!” O rectia normala, atata vreme cat din acest festival a ramas doar decernarea premiilor si masa (festiva, ce-i drept), iar poezie nu se mai citeste deloc. Publicul (cat a fost) si concurentii au avut parte de-o festivitate caraghioasa, in care premiantii primeau cupe, dar n-aveau vreme sa-si citeasca creatiile. Atunci de unde pana unde, festivalul acesta, petrecut intr-o friguroasa si intunecoasa sala de camin cultural, cu 30 de participanti, mai poate fi numit „national” asa cum si-a cucerit de-a lungul editiilor reusite numele si prestigiul? Horea cu noduri in grumaz Un alt festival care merita pomenit, caci se incadreaza perfect in linia „festivalurilor ajunse in paragina” este cel de la Targu-Lapus: „Horea in grumaz”. Festivalul-concurs a fost infiintat in 1994 si s-a desfasurat in organizarea Casei de Cultura Tg. Lapus si a Centrului Creatiei Populare Maramures. Se incerca punerea in valoare a horii lapusenesti, sau a horii din grumaz, care a fost promovata cu mare succes pe scenele nationale si internationale de Grigore Lese. Pana de curand, de-a lungul a 11 editii, concursul s-a bucurat de o participare numeroasa si de o organizare buna. Din juriu au facut parte printre altii: Elize Stan, Eugenia Florea, Dumitru Buzoianu etc. Festivalul se desfasura in Casa de Cultura, departe de cei care adora ganguritul manelei, intr-un cadru care permitea atat prin acustica, dar si prin conditiile de scena, performarea acestor hori, care nu sunt insotite de acompaniament orchestral. Dar forurile judetene, n-au mai finantat aceasta manifestare, iar organizatorul actual (Primaria Tg. Lapus), a considerat potrivit sa mute concursul pe scena „Serbarilor Lapusului”, adica intre tarabele cu bere si mici, langa stadionul de fotbal si aparatele de distractii. Ma indoiesc ca intre o bucata de pulpa de pui, abundent stropita cu bere, consumatorului ii cadea bine o „hore cu noduri”. Dar mai ales, ganditi-va ce bine le cadea interpretilor sa-si duca horea pana la capat in acorduri de manele... Credem ca se impune o protectie a titulaturii acestor festivaluri, pentru ca e anormal ca manifestari desfasurate sub patronajul Ministerului Culturii si Cultelor, care si-au facut un nume si au caracterizat viata culturala maramureseana atatia ani, sa fie transformate in serbari bahice. Sugeram actualilor organizatori sa initieze propriile festivaluri, cu alte nume, care sa-si cucereasca prin organizare si participare locul in peisajul cultural national. Nu se cuvine a strica ceea ce s-a construit cu munca si rabdare atatia ani... Emanuel LUCA