Flăcările credinţei şi patriotismului de pe „Habrul”

Mănăstirea Habra cu hramul "Învierea Domnului" se află pe locul numit din vechime "Habrul", în hotarul comunei Groşi, Municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, lângă Ocoliş, la 7 km sud de Baia Mare, dincolo de dealurile care mărginesc spre miazăzi oraşul, în peisajul minunat al Ţării Chioarului.

La 2 iunie 1600, "episcopul Efrem de la Habrul" semna astfel un act sinodal, la Suceava, unde venise la chemarea lui Mihai Viteazul. Domnul a unit sub sceptrul său cele trei ţări româneşti.
La 3 decembrie 1604, "Mănăstirea Habra din ţinutul Chioar, de deasupra Băii Mari" este atestată astfel, pentru prima dată (împreuna cu Mănăstirea Peri de peste Tisa, astăzi în Ucraina), într-o scrisoare a episcopului Serghie al Maramureşului, ambele aflându-se sub autoritatea sa. Documentul exprimă îngrijorare faţă de nesiguranţa în care se aflau bisericile şi mănăstirile ortodoxe şi bunurile acestora, faţă de abuzurile săvârşite împotriva lor, multe suferind distrugeri. Faptele se datorau atât sprijinului pe care clerul românesc îl acordase lui Mihai Viteazul, cât şi luptelor generate de Contrareformă.
La 1614, Mănăstirea Habra nu mai exista. Potrivit unui memoriu al preoţilor şi nobililor români, din ţinuturile Baia Mare, Chioar şi Sătmar, trimis la 15 septembrie 1614 autorităţilor vremii, mănăstirea „de opt ani s-a pustiit de tot”, calugării fiind alungaţi de către un nobil, clădirile, dărâmate, chiar şi clopotul, luat. I-au fost răpite: câmpiile, luncile, viile, eleşteele, ogoarele, livezile, pădurile. Cererile românilor de a se restitui proprietatea mănăstirii, spre a o reface, au rămas, se pare, fără un răspuns vreme de 400 de ani.
Contemporană cu Mănăstirea Peri – reşedinţa vechii episcopii a Maramureşului, Mănăstirea Habra, poate ea însăşi reşedinţa arhierească, dăruită cu o avere importantă şi cu vechi privilegii, a avut aceeaşi soartă şi aceiaşi ctitori şi binefăcători - voievozii maramureşeni din familia Dragoşeştilor, nepoţi ai lui Dragoş Vodă, « descălecătorul » în Moldova. A fost construită, poate, în jurul anului 1400.
După distrugerea mănăstirii, dar refuzând să-i accepte lipsa, oamenii au creat şi au păstrat, peste veacuri, legenda unei biserici îngropate împreună cu clopotul în mlaştina de sub dealul Habrul. Aici, în noaptea de Paşti, « ardeau flăcări », în timp ce, din adâncuri, « clopotul vestea Învierea ». Au păstrat şi obiceiul pelerinajului de Sf. Paşti, pe dealurile: „Habrul”, „Călugăresc” şi “Galilei”.
S-a crezut multă vreme, datorită asemănării denumirii, că mănăstirea de pe “Habrul” se afla undeva în Hebron. În anii ’70 a fost identificat aici locul vechii mănăstiri, s-a reconstituit şi s-a publicat istoria ei.
La 15 aprilie 1990, de Sf. Paşti, credincioşii din Groşi şi Ocoliş, în frunte cu preoţii, au reluat pelerinajul şi rugăciunile pe Habrul, după 30 de ani de interdicţie. S-a hotărât şi reclădirea mănăstirii.
Sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, reînfiinţată în noiembrie 1990, a întâistătătorului ei, PSSa Iustinian Chira, a fost hotărâtoare pentru reînfiinţarea Mănăstirii Habra. PSSa a încredinţat misiunea începerii lucrărilor de construcţie, iniţial a schitului, apoi a mănăstirii, pr. Protopop Ioan Coltan, parohul Groşilor.
În 1992, Primăria comunei Groşi a donat terenul necesar reconstrucţiei mănăstirii.
La 16 februarie 1999, Patriarhia Română aprobă înfiinţarea Mănăstirii Habra, ca mănăstire de maici.
Ansamblul este proiectat de arh. Laura Zaharia. Dimensiunile Bisericii : I-21m ; L-18m ; 1-7-9m, arhitectura ei fiind inspirată de « Bolniţa » Mănăstirii Cozia, preţios monument din sec. XVI.
În noiembrie 1997, cinci maici de la Mănăstirea Timişeni, jud.Timiş, primesc să se stabilească, în condiţii improvizate şi precare, aici pe Harburul, spre a continua opera de reconstrucţie a Mănăstirii Habra.
Din anul 1998, slujbele se oficiează în spaţiul amenajat la demisolul Bisericii.
Clopotele mari, dăruite de credincioşii din Groşi şi Satu Nou de Sus, au fost sfinţite în anii 1999-2003.
La 8 noiembrie 1999, Mănăstrirea Habra i se atribuie al doilea hram, al « Sf. Arhangheli MIHAIL ŞI GAVRIL », în memoria lui Mihai Viteazul, la 400 de ani de la intrarea în Alba Iulia, ca principe al Transilvaniei.
Casa Stareţiei cu chilii şi Paraclis se afla parţial în folosinţă din anul 2000.
La 26 august 2001, se sfinţeşte « Capul lui Mihai Viteazul », monument în bronz (sculptor. Ioan Marchiş), la comemorarea a 400 de ani de la martiriul voievodului român, erou al Bisericii şi al Neamului său.
Construcţia şi dotarea bisericii şi a întregii mănăstiri continuă, cu contribuţia credincioşilor din Groşi, Ocoliş, din imprejurimi şi de mai departe, pentru care maicile de la Habra se vor ruga mereu. Cererile românilor de a se restitui proprietatea mănăstirii, spre a o reface, au rămas, se pare, fără raspuns vreme de 400 de ani.