Magia tamaduitoare

Inainte sa aiba medici si farmacisti, fiecare sat din Maramures avea vraciul sau „mesteroaica” lui. Ei erau cei despre care se vorbea doar in soapta, cu teama. Erau considerati vrajitori, „ceia ce lucra cu dracul”, desi practicile lor aduceau bine si sanatate. Ba, mai mult, descantecele nu sunt considerate impotriva religiei crestine: ele invoca de multe ori divinitatea si chiar se practica la sarbatori religioase… Demult, pe vremea cand doctorii erau magi, iar magii erau tarani, in Maramures functiona un altfel de „sistem de sanatate”. Un sistem fara spitale, fara medicamente, fara doctori. Un sistem in care „doftorii” erau vraci sau babe, iar leacurile erau plante, obiecte, dar mai ales puterile primite de la Dumnezeu. Puterea gandului si a credintei. Un sistem in care nu avea acces oricine, in care secretele erau bine pazite si transmise din generatie in generatie. Un sistem in care leacurile nu dureau (poate doar sarea presarata pe rana). Un sistem care, deopotriva, a salvat si a curmat vieti: magia tamaduitoare. In Magia, „doctorii populari” nu aveau statutul medicilor clasici de astazi. Desi erau cautati de localnici pentru tamaduirea unor boli, erau considerati de multe ori vrajitori. Cercetatorul Parasca Fat a studiat acest fenomen prin prisma mentalitatii comunitatilor locale si spune ca: „Babele si vracii erau priviti rau de comunitate, mai ales dupa aparitia crestinismului. Dar leacurile lor functionau, ca altfel nu s-ar fi perpetuat si nu ar fi rezistat pana la noi. Nu era magie alba. Functioneaza si un descantec, daca il face o persoana curata, cu putere si cu credinta. O fi si autosugestie, dar nu este numai asta. Este o putere de Dumnezeu creata in noi, un ceva care depaseste puterea noastra de pricepere si de codificare. Vracii nu erau exclusi din comunitate, dar erau priviti rau, ca vrajitori, unelte ale diavolului. Mai exista, caci si la Sarbatorile religioase apar niste combinatii foarte interesante, bune, bineinteles. Toate sunt de aparare, de prevenire, de conservare a sanatatii, a mersului bun al lucrurilor pe perioade cam de un an. Descantecele nu sunt facute de oricine, nu sunt facute oricum, de aceea erau anumite persoane alese pentru asta. Se transmit din generatie in generatie si sunt tinute la mare secret”. O explicatie pentru practicarea magiei medicale ar putea fi faptul ca, in credinta populara, multe dintre boli si maladii erau produse prin vraji, „blozgoane”. Cele mai cunoscute sunt deochiul, „aruncatura” si „noii”. Ai o senzatie de rau, care nu trece cu toate medicamentele din lume. Batranele spun ca esti deocheat. In credinta populara, deochiul este o boala provocata de privirea unui om. Fiind o boala, deochiul poate fi combatut numai prin magie, printr-un descantec care reface starea de echilibru. Retetele pentru combaterea deochiului sunt multiple si difera aproape in fiecare localitate, dar aproape in fiecare caz se folosesc carbuni, apa si un cutit de arama. In lucrarea lui Pamfil Biltiu, „Fascinatia magiei”, se prezinta insa si metode mai inedite: „intr-o varianta de la Petrova, apa in care se descanta era petrecuta prin trei gauri de la un scaun, considerat simbol al autoritatii divine. Intr-o varianta de la Moisei, apa in care s-a descantat se arunca peste caine”. Dar toate practicile cuprind doua elemente fundamentale ale magiei: apa si focul. Si textul descantecelor difera in functie de zona, dar toate fac referire la Dumnezeu: „Cu doi ochi s-o diochet/ Cu noua s-o disdiochet/ De-i diochet de muroi/ De strigoi/ De tat felu de noi/ De tagan/ De taganca/ De arman/ De armanca/ Sa le crepe tatale/ Sa li sa verse sanjele/ Sa ramaie copilu' curat/ Cum Dumnezo sfantu' l-o lasat” sau „Fugi deochi necurat/ Catre o margine de sat/ Fugi deochi fierbinte/ Ca te ajunge sfant parinte/ Vasale sa ramana curat, luminat/ Cum de Dumnezo o fo lasat”. In Maramuresul Istoric, se mai vorbeste de o boala similara cu deochiul, dar si cu epilepsia: „Noii cei Mari”. Pe atunci, epilepsia, „Baiu cel rau”, era cea mai temuta boala. Medicina n-avea remedii, dar magia da. Luatul noilor seamana cu desfacerea deochiului. Potrivit cartii „Fascinatia magiei”, se practicau si retete inedite: „fierberea a noua ramurele din aceeasi creanga intr-o oala noua si spalarea bolnavului, apa fiind aruncata la a treia mejda, ceea ce tine de credintele in fortele si spiritele arboricole si de magia locurilor marginale. Alte practici de luat noii mizau pe efectul pietrelor, in acord cu credintele vechi litolatrice, dar si cu efectul celor noua papusi de carpa” . Puterea cuvantului era folosita si pentru vindecarea altor boli. Parasca Fat spune ca: „Omul este dotat cu vorbire, singurul de pe pamant. Niciun dobitoc nu vorbeste. Este aceasta putere a cuvantului si a gandului, iar plantele sunt pasii mici pana la Dumnezeu. Pana la urma, s-a ajuns sa se creada numai in Dumnezeu, dar inainte sa se ajunga acolo, lumea a iubit si divinizat luna, soarele, copacii, anumite plante ale caror virtuti le-au descoperit din experienta, poate murind, asa cum se intampla in zilele noastre in medicina. Toate descantecele is foarte frumoase, dar mi-a placut unul de durere de masele: «Unde mergi masutu pititelu/ Cu barba cat cotu, cu pasu cat schiopu/ Tu acolo nu mergi ( adica la Marie pe care o dureau maselele)/ Nu durea, nu junghia, nu impunge/ Tu du-te-n Muntii Glareului, unde cocosii nu canta/ Ca nu ti-i duce, eu cu cutitul te-oi taia, cu pradicul te-oi pradeca si in Marea Rosie te-oi arunca/Tre sa piei, tre sa respiei/ Ca si roua din Sfantu Soare, ca stoptitu pa carare/ Ptiu, ptiu, ptiu». Un alt descantec pentru dureri de dinti a fost cules de Pamfil si Maria Biltiu de la Maricuta Bizau din Ieud: „Angheluta/ Galbiuta/ Aleje-te/ Culeje-te/ Din dint'/ Din masele/ Din jitale nasului/ Din fata obrazului/ Din tate unditele/ Din tate ciontitale/ Stefan sa ramaie/ Curat/ Luminat/ Ca zinu' strecurat/ Ca arjintu' cel curat/ Ca Dumnezau cand l-o lasat”. Tot Pamfil Biltiu a cules un descantec pestru insomnie, de la Savu Maricuta din Petrova: „Sa vina somn/ Ca cocon/ Pa use si pa fereastra/ Coconu' sa se hodineasca/ Ca mata-ntre scandure/ Ca parasile-n cuibure”. In credinta populara, si betia este considerata o boala, cu implicatii sociale. Tratarea ei se face prin elemente vechi ale magiei, cum ar fi sarpele. Mai exact, pielea de sarpe. Exista insa si retete care folosesc cartita, simbol al energiilor ascunse ale personalitatii umane. Betia, ca si impotenta, se spune ca erau cauzate tot de ritualuri magice. Legarea potentei are in prim plan magia cu lucrurile unui mort. Pe cand dezlegarea pune accent pe „retete” dificile, cum ar fi urcarea unei carute pe varful casei, desfacerea unui carute si asamblarea ei invers etc. Tot din categoria bolilor produse de farmece face parte si „aruncatura”. Potrivit unei povestiri culese de Biltiu de la Ileana Danci din Sacel, „aruncatura” e un fel de buba: „Io am avut aruncatura pusa de-o fata a unei femei. Mi-o pus-o aicea pa nas. Mi-o dat-o in beserica. Cand mi-o dat-o, o zas: «Na-ti-o ca-i di la tine!» M-am dus la doctor si o zas ca n-are ce sa-m' deie, ca-i aruncatura. Mi-o dat o floare-n mana si am mirosat-o. Si mi-am ajuns cu ie nasu', mi-am ajuns spranceana”. In multe sate, pe langa vraci, existau si „omini care iau durea cu mana”, oameni care puneau oase la loc, vindecau luxatii si „sclintituri”. Dar si in aceste cazuri se foloseau uneori descantece: „cu palma curata prinsa/ cu arbor curat/ Suflat/ Sa samine ciont cu ciont/ Vina cu vina/ Sanje cu sanje”. Dar, de toate aceste boli, se spune ca te apara cel mai bine anumite ritualuri practicate de sarbatori si, mai ales, puterea gandului si a credintei. Leacuri babesti * Rana se dezinfecteaza cu sare. * Pentru ulcer, se face un amestec din tuica de prune cu miere de albine, care se bea dimineata, cate un pahar, pe nemancate. * Pentru abcese si rani infectate se folosesc frunze de varza sau ceapa coapta. * Pentru dureri de cap sunt bune frunze de brusture sau de varza proaspata. * Pentru reumatism, se infasoara incheietura bolnava cu frunze proaspete de urzica. * Pentru dureri de gat se folosea galbenus de ou cu doua-trei linguri de miere. * Pentru scaderea febrei se foloseau comprese cu otet de mere sau felii de cartof puse in talpi. * Pentru raceala se mananca 2-3 catei de usturoi. * Pentru arsuri se folosea albus de ou, cu miere de albina. * Pentru un ten frumos, fetele se spalau pe fata cu lapte proaspat muls, nestrecurat. * Pentru diaree se folosea ceai de crenguta de gutui, care se usuca la umbra. Leacuri pentru animale Scriitorul Alexa Gavril Bale spune ca si pentru animale se mai folosesc leacuri „babesti”: „Cand urineaza vaca sange, ceea ce de fapt e un cancer al vezicii urinare, se face un ceai din: rug de mure, tulpina cu frunze de vasc, de mar sau de par, cu muguri de mesteacan, cu muguri de ciresi. La diaree, la vitei, e bun ceai de muguri de visin, cu muguri de gutui. Aceste retete au fost descoperite si s-au impus de-a lungul timpului. Exista si descantece multe si fenomene inexplicabile din punct de vedere stiintific, cum ar fi luatul laptelui. Si exista practici pentru revenirea laptelui, de exemplu se spala donita si se arunca laptele in w.c., sa miroasa laptele la aia care l-au luat. Is multe… Il luau pentru ca le trebuia, nu era razbunare, era economic, plus ca era si dorinta de a face rau oamenilor care lucreaza cu diavolulul. E valabil si-n politica. Se mai practica si acum”. Leac pentru furia laptelui In orasul maramuresean Cavnic, se mai pastreaza un leac traditional pentru tratarea „furiei laptelui”. O localnica ne-a declarat ca a testat leacul si chiar functioneaza: „Cand am avut astfel de probleme, s-a dus o vecina in varful padurii, langa un lac, unde este un noroi special, mal. Ala trebuie tinut in apa de seara pana dimineata si apoi trebuie sa iti pui compresa si trage fierbinteala si nu se mai fac cheaguri de lapte in san”. Tot in Cavnic se mai pastreaza o reteta impotriva infectiilor: „bunicul topea bezelele de la porc si, cu ele, facea ugerul de la vaca cand avea vreo infectie sau cand avea cineva luxatii, le facea masaj. A invatat de la bunicul lui, ca el punea maini, picioare, umar la lor. Si unsoarea aia fiarta cu flori de galbenele e buna pentru tratarea oricaror infectii. Se pastreaza si acuma”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro