• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 22 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 9 Noiembrie , 2010

Macelarii traditiei

* Zestrea Maramuresului e vanduta, scandura cu scandura, peste granita * Casele vechi si portile de altadata ajung material pentru mobilierul englezilor si sunt trecute peste granita ca lemne de foc * Macelul traditiei a atins cote alarmante, dar nimeni nu misca un deget pentru stoparea fenomenului. Maramuresul isi schimba incet, dar sigur, fata, sub privirile indulgente ale autoritatilor, care par ca asista la o banala „operatie estetica”. Peste tot, pe ulitele satelor pitoresti de altadata, casele si portile ce dadeau farmecul Maramuresului sunt inlocuite cu monstri din beton. Iar de dupa portile de fier, proaspat vopsite, batranii recunosc cu glas stins: „s-au schimbat casele pe la noi. Acum e moda cu euro si dolari”. Da, pentru ca, pe euro si dolari ne „exportam” traditia si pe „euro si dolarii” castigati cu truda in Vest o inlocuim cu case reci si mari. Rand pe rand, casele de pe Valea Izei au disparut misterios. S-au strecurat peste hotare, ca lemn de foc, prin doua filiere: una din Barsana, una din Viseu. Traditia Maramuresului a fost cumparata bucata cu bucata si exportata in Spania, Italia, Franta si, mai nou, Anglia. si nu oriunde, ci in statiuni de lux din Alpi sau Pirinei. La Chamonix, de exemplu, trei zile de locuit intr-o casa moroseneasca costa pretul platit pentru ea taranilor din Romania: o mie de euro. In ultimii ani, prin intermediul celor doua filiere, au plecat anual din tara circa 100 de case si tot atatea porti. Au luat drumul statiunilor de lux? Al gaterelor? Nimeni nu stie. La un moment dat, un cetatean strain a sesizat o astfel de tranzactie Politiei, dar sesizarea a ramas fara niciun raspuns. Daca respectiva casa nu e inclusa in patrimoniu, activitatea nu e considerata ilegala. Singura portita prin care autoritatile pot pune piedici fenomenului e Legea constructiilor, care prevede ca nicio casa nu poate fi demolata fara autorizatie, ori primariile din zonele respective nu elibereaza decat foarte rar astfel de documente. Dar si in acest caz sanctiunile sunt minime si se aplica rar si greu. Iar cum autoritatile au mainile legate, afacerea din Barsana nu e singura de acest fel. Un italian a dezvoltat la Viseu de Sus o afacere similara. Cumpara case vechi si le revinde ca parchet sau mobila in Italia, la familiile bogate. seful Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Maramures, Ioan Marchis, a tot explicat ca fenomenul a atins cote alarmante si chiar a cumparat o casa veche, pentru a o salva. Dar in lipsa unor reglementari legislative, nu se pot lua masuri mai ferme. Cunoscatorii din domeniu spun ca numai caderea pietei a redus putin exportul de case, numai ca, mai nou, „baietii destepti” din domeniu s-au reorientat: „Se cauta lemn vechi, din case, porti, orice, din care se fac scanduri. Se vand in Anglia, se fac mese si scaune pentru PUB-uri. Afacerea e condusa de un tanar din Craciunesti, care cumpara lemnul la metru cub. Da cam 6-700 de lei pe un metru cub. Cumpara orice, case, grajduri, porti. Cum nu-s case de patrimoniu, afacerea e perfect legala. El cumpara orice, indiferent ca sunt case din secolul XVIII sau vechi de doar 40 de ani”. Aparatorii caselor vechi Una dintre localitatile schimbate radical in ultimii ani e comuna Barsana. Parintele Urda lupta impotriva exportului de case de mai bine de un deceniu. Au ajuns pana la primul ministru cereri pentru stoparea fenomenului. Dar nu s-a schimbat nimic. Casele n-au fost nici inventariate, nici salvate. I-a adunat pe sateni, a incercat sa-i convinga ca acolo, in casele acelea vechi, si-au crescut pruncii si s-au rugat lui Dumnezeu. Degeaba, pentru 500-1000 de Euro, traditia intra in „abatorul” din vest. Singura sanctiune „Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, partiala sau totala, a constructiilor si instalatiilor aferente constructiilor, a instalatiilor si utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de constructii de sustinere a acestora, inchiderea de cariere si exploatari de suprafata si subterane, precum si a oricaror amenajari, se fac numai pe baza autorizatiei de desfiintare obtinute in prealabil de la autoritatile prevazute la art. 4. Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu exceptiile prevazute la art. 11”, se arata in Legea constructiilor. Potrivit aceluiasi act normativ, „executarea sau desfiintarea, cu nerespectarea prevederilor autorizatiei si a proiectului tehnic, a lucrarilor prevazute la art. 3, cu exceptia celor prevazute la lit. b), de catre investitor si executant” constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 7.500 de lei. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.