Mă tot mir / Un Curaj brav, de o îndrăzneală temerară şi o dârzenie neînfricată

Ministerul Educaţiei s-a pricopsit cu un ministru mai barosan decât toţi ăilalţi de dinaintea lui, ăsta de-l cheamă Curaj. Ca să nu-şi facă numele de cacao, Adrian Curaj şi-a luat inima în dinţi şi cu mare curaj, că-ţi trebuie o doză mare de temeritate vecină cu nebunia, ajutat de o echipă la fel de curajoasă, s-a hotărât să facă el ceva ca să-l înjure toată naţia, adică să modifice pe ici, pe colo, programa şcolară.

Aşa s-a ajuns la concluzia că latina trebuie scoasă din programă şi aici oamenii lui Curaj poate au dreptate, că şi limba asta, dacă tot e moartă, trebuie lăsată să se odihnească în pace. După proiectul ăsta curajos, mai trebuie redus numărul de ore la Geografie şi Limba română, că nici astea nu ni-s de mare folosinţă, iar Istoria trebuie transformată în ceva materie care se intitulează Educaţie pentru societate. Nu încape îndoială că de asta avea nevoie învăţământul românesc şi de nimic altceva, musiu Curaj dovedindu-se un om providenţial, pe care cineva ni l-a trimis, ca să ne dea un învăţământ de mare calitate, aproape la fel de valoros ca ăla din Burkina Faso.

Curajul poate fi considerat forţa morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice fel. Ştiu sigur că-i aşa, pentru că m-am uitat într-un dicţionar, başca mă uit la Curaj şi îmi dau seama că lucrurile nu pot fi altfel. S-ar putea ca Adi să aibă nevoie de o îndrăzneală nemăsurată, pentru că tare mă tem că deja îl pândesc nenumărate primejdii. Despre neajunsurile de a fi înjurat zilnic de mamă, tată, sfinţi şi alte alea nici nu are rost să mai vorbim.