Mă tot mir / Treaba cu săturatul

A mai ieșit o dată Dragnea dintr-o sală de judecată. Deja intrările și ieșirile astea devin tot mai dese și de aia, cred io, a zis Dragnea citez: „M-am săturat eu de mine, d-apoi voi”, am încheiat citatul. Gura păcătosului adevăr grăiește, în proporție foarte mare uneori, în cazul libidinosului din Teleorman ajungând la sută la sută. Dacă el s-a săturat de el, noi ăștialalți, care n-am furat, cum mama franțului să nu ne săturăm? Pe de altă parte, pe ce spune jegul ăsta uman nu poți pune mare preț, că se sucește în afirmații sau vorbele nu corespund cu faptele. Tot el, ăsta care zice că s-a săturat de el, adică are așa un fel de scârbă față de propriul lui fizic, e inițiatorul proiectului de lege împotriva defăimării, o lege care zice că ăla care afirmă sau scrie ceva rău despre tartorul pesedeului trebe musai să plătească o amendă de un miliard de lei vechi. De aici rezultă că, de fapt, Dragnea nu s-a săturat deloc de el și că are o părere mi­nunată despre fizicul lui, că de inteligență nu poate fi vorba în chestiune, neputând să avem păreri pro sau contra despre ceva ce nu există. Și nici nu-i rentabil să-ți pierzi vremea vorbind sau scriind despre nimic.

Că tot veni vorba de săturat de Dragnea, aș putea spune că sunt din ce în ce mai mulți cei care s-au săturat de el, de ban­diții din jurul lui, de slugoii cu care s-a înconjurat, de TelDrumul care face 800 de metri de drum la preț de un kilometru și de practicile mafiote care-i vin ca o mănușă sau, mai bine, ca un prezervativ șefului pesedist. Un șef care afișează și un tip de amnezie ciudată: nu știe nimic despre afacerile banditești ale unor firme care s-au aflat în subordinea sa, nu știe nimic despre angajările ilegale pe care
le-a impus, nu știe nimic despre infrac­țiunile de care se fac vinovați colegii și prietenii lui, cu care se află într-o evi­dentă cârdășie, și, în general, atunci când e de rău, nu știe nimic din ce se întâmplă în grădina pesedeului.

De atâta săturat de Dragnea și de împu­țiții care-i stau alături, m-am gândit că nici n-ar fi rău dacă aș deveni apatrid, că tot sunt vreo 12 milioane în lumea asta și unul în plus n-are cum să strice. Numai că nici apatrid nu poți deveni în România, pentru că o condiție obligatorie pentru a renunța la cetățenia română este să facă dovada că ai cetățenia altui stat. Ceea ce îți neagă statutul de apatrid. Poți, dar nu poți. Ești ca și Dragnea, într-o situație contradictorie: și lui îi e scârbă de el, dar, dacă s-ar putea sexa pe sine, s-ar lua de nevastă, de mult ce se iubește...