Mă tot mir / Treaba cu încrederea

A apărut primul sondaj realizat după invalidarea referendumului, sondaj privitor la încrederea pe care populaţia o are în politicieni. CSCI, care s-a ocupat de treaba asta, zice că pe primul loc în topul încrederii în personalităţile politice se situează Victoraş Ponta (47 la sută), urmat de Crin Antonescu (42 la sută). Pe ce eşantion o fi fost realizat sondajul ăsta nu pot să-mi dau seama. După nenumăratele gafe comise, niciun sfert din cei anunţaţi nu au încredere în ăştia doi. E posibil ca întrebarea adresată intervievaţilor să fi sunat cam în felul următor: „Pe care dintre politicieni i-aţi împuşca la sfârşit?” şi cei chestionaţi să-i fi plasat pe cei doi în coada listei, numai că de aici şi până la a avea încredere în ei e cale lungă.     De mult mai puţină încredere (19 la sută) se bucură în ochii electoratului Vasile Blaga, urmat de guru-ul său, Traian Băsescu (16 la sută), ceea ce presupune că pe ăştia electoratul i-ar executa repede, fără nu ştiu ce ritualuri sau ceremonii sofisticate.

Sondajele astea legate de încrederea pe care oamenii o mai au în politicieni au, cel mult, darul să amuze. Nu cred să mai existe în ţara asta oameni sănătoşi la cap, cu mintea acasă, neplecată pe horăiţi, care să mai poată avea încredere în politicieni. Specia asta de indivizi „încrezători” nu e pe cale de dispariţie, ci a dispărut cam de multişor. Ăia care nu sunt angrenaţi în politică s-au scârbit de politicieni de ani buni, iar cei care fac politică se cunosc prea bine, ştiu cum gândesc şi mai ales ce fac pentru a mai putea avea încredere în cineva.

Nu-i rău ca în vremuri grele să-ţi păstrezi optimismul şi încrederea, dar să ai încredere în ăia care trudesc cu picamerele şi baroasele la structura de rezistenţă a coşmeliei care se prăbuşeşte pe tine mi se pare prea mult pentru un om zdravăn la cap. Oricât ai scormoni în gunoiul ăsta de grajd care e politica românească, nu prea ai şanse să găseşti ceva de valoare. Nici măcar Ludescher nu face excepţie de la regula asta, oricât şi-ar dori el să nu se amestece cu balega românească. E băgat în ea până la gât. Poate chiar mai mult, în aşa fel încât a dispărut orice diferenţă dintre el şi latrină.

Când ajungi să lingi rahat, nici măcar nu mai contează cu ce limbă o faci...