Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Sunt şi lucruri bune
N-are niciun rost să scrii ceva despre campania asta electorală, probabil cea mai proastă din toate timpurile, cu indivizi propuşi pe liste certaţi cu legea şi cu partide fără strategii şi fără viziune. De aia şi marele strateg al campaniilor electorale, Vasile Blaga, atunci când i s-a spus într-o teleconferinţă că merge bine campania liberalilor, a zis că merge bine, pe dracu’. În acest mod simplu
s-a demonstrat că descoperirea cercetătorilor de la Universitatea Lincoln, făcută publică de „The Telegraph”, cum că şi porcii pot fi pesimişti, este confirmată de realitate.
Respectivii cercetători nu spun nimic despre optimismul sau pesimismul perechii feminine a porcului, dar Elena Udrea ne poate da o idee despre cum gândeşte aceasta şi cam ce tonus are. Foarte blonda persoană bipedă ne-a spus că PMP are un tată, care e Traian Băsescu, şi are şi o mamă, care e de-a dreptul ea. Tata şi mama formează, de regulă, o familie, care familie este celula de bază a societăţii, că aşa am învăţat la şcoală. În cazul celor doi, cuvântul celula poate avea alte conotaţii, nu neapărat unele familiale, mai ales că lui nea Traian i s-a mai deschis lunea trecută un dosar penal.
Chestiunile astea electorale sunt destul de complicate, pentru că PMP este la ora asta orfan de mamă şi, prin urmare, obligat să sugă de la tată ca să crească mare, frumos şi cu şoriciul întins pe fizic. Mama e independentă şi, după cum ne anunţă televiziunile, foarte angrenată într-o relaţie cu un mai tânăr godac cu care vrea să întemeieze o celulă, de data asta familială.
Da’ am zis că n-ai ce scrie despre campanie şi despre politicieni şi-i mai bine să vezi ce lucruri cu adevărat minunate se întâmplă în ţara asta. Că sunt şi lucruri bune, cum este, spre exemplu, faptul că s-a stabilit traseul final al autostrăzii Sibiu – Piteşti. După aproape trei decenii, avem o linie pe hartă, pentru că lucrările vor începe abia în 2018, cel mai devreme. Până atunci trebuie revizuit studiul de fezabilitate, trebuie făcute măsurători înclinometrice, seismice şi de cartare geologică, başca un studiu geotehnic. Numai revizuirea studiului de fezabilitate costă 11 milioane de euro. Cei 123 de km de autostradă vor costa infinit mai mult. Cu banii ăia s-ar putea face celule nu numai pentru Elena şi Traian, ci pentru fiecare membru porcin al minunatei noastre clase politice.