Mă tot mir / Sfârşitul lumii de mâine

Acuma gata, tăte să duc dracului, că vine sfârşitul lumii. Ştiu asta sigur, că am citit pă net, şi ştiu şi data, care-i 23 septembrie, adică azi. O grămadă de astrologi, numerologi, ghicitori în stele şi alţi ocultişti au prezis treaba asta şi io nu pot să nu cred, că semnele-s multe. Cică vine o planetă care o să se cioc­nească cu Pământul, de aici rezultând un deranj major pentru tăţi, nu contează care ce-i, obdielos, popă ori mare şăf.
Acuma vine partea faină: zic pricepuţii în Apocalipsă că ăia de-s creştini consideraţi merituoşi o să fie chemaţi în rai pentru eternitate, iară ăia care o beut tătă viaţa, şi-o altoit muierile cu sâcitoarea, o furat şi o înjurat de tăţi sfinţii, biserică, cruce şi Născătoare o să rămână pă Pământ ca să înfrunte sfârşitul lumii. Pe vremuri, bătrânii ziceau că sfârşitul lumii o să vină când vor fi crâşme pe toate marginile de drum, babele s-or mărita cu bărbaţi tineri şi moşii cu fete tinere, lucru care să întâmplă deja, că am văzut io la televizor treaba cu cununiile şi pă stradă treaba cu cârciumile.
Apropierea asta a sfârşitului lumii îmi creează nişte probleme. Pricepuţii de azi mai zic că, fix înainte de a o îmbulina cu toţii, o să apară o femeie îmbră­cată cu soarele, cu luna la picioare şi o coroană de 12 stele pe cap. La o aşa întâlnire n-ai cum să te prezinţi îmbră­cat în treiling, pantofi de lac şi bască. Musai trebe ceva mai de ocazie, că nu te poţi întâlni cu muierea aia hie cum, ron­dioş, piscoş şi porios. No, fix acuma io stau tare rău cu banii şi n-am cum face şoping, că n-o putut veni şi sfârşi­tul ăsta la o zî ori două după salar, să mă pot şi io înţoli corespunzător. Am io o cămaşă nouă şi frumoasă, da’ nu mă cuprinde, că m-am îngrăşat ca porcu’.
Poate că să amână sfârşitul ăsta al lumii, că mai este un clarvăzător de-şi zâce mesagerul lui Dumnezeu care spune că tăte să gată la împlinirea a 100 de ani de la prima apariţie a Fe­cioarei Maria la Fatima, ceea ce-i gre­şit, că asta o fost pă 13 mai 1917. Poate o vrut a zâce că la împlinirea a 100 de ani de la ultima apariţie, care o fost pe 13 octombrie 1917. Asta-mi convine mai mult, că până atuncea apuc de iau salariu să mă-mbrăc şi să mă ferchezuiesc cum să cade şi am vreme şi să şterg prafu’ pân casă, să bag o tură de bulendre la spălat şi să ţâp gunoiu’, că nu te poţi duce în rai fără să laşi în urmă casa ticăzâtă.