Mă tot mir / Secta găurarilor

În romanul Învierea, Lev Tolstoi amintește secta găurarilor, formată din niște ruși foarte credincioși, din vremea țarilor, a căror ciudată practică religioasă era aceea de a cădea într-un fel de transă, musai mistică, după ce se uitau îndelung într-o gaură. Dervișii musulmani, călugării rotitori, sunt clar depășiți de găurari, pentru că mult mai ușor te poate lua cu amețeală dacă te rotești fără întrerupere în jurul axei tale decât dacă te holbezi ca boul pe țeavă la o gaură. Performanța găurarilor e clar superioară.

Recent s-a desfășurat congresul Partidului Mișcarea Populară, în cadrul căruia Elenuța Udrea a binemeritat să fie aleasă președinte. Așa niște alegeri pline de suspans n-am văzut de mult. Rezultatul a fost atât de imprevizibil încât am scris despre el încă din toamna anului trecut, pe vremea când Elena Udrea nici nu trecuse la PMP, dar era clar că o să facă pasul ăsta și era evident ce funcție o să ocupe.

Alegerile astea cu final previzibil nu m-au surprins deloc, după cum cred că n-au surprins pe nimeni. Surprinzătoare rămâne însă tenacitatea unora în a se transforma în aplaudaci de serviciu, fără nici un fel de decență, fapt care îi apropie foarte mult de secta găurarilor. Cultul personalității înlocuiește cultul icoanelor și privitul prea insistent într-o anumită direcție provoacă un soi de transă, de data asta politică, dacă așa ceva poate exista.

De-a lungul timpului, Elena Udrea a fost mai lăudată decât orice alt personaj politic al vremurilor noastre. Am aflat că e frumoasă, că e deșteaptă, că e tenace, ceea ce poate fi posibil, chiar adevărat. Apoi, de la Raluca Turcan, am aflat că e „un veritabil Kill Bill al politicii românești”. Asta nu cred că e de bine, pentru că filmul ăla e plin de sânge. În completarea Ralucăi a venit un primar de comună, unul Ion Rotaru, care zicea despre Udrea, pe vremea când Elena era ministru, că „are sânge în păsărică”. Gabriel Oprea a lăudat-o la rândul lui, după ce a ținut să precizeze că el n-o laudă nici pe mă-sa.

Teodor Baconschi ne-a explicat ce eforturi monumentale face domnia sa ca să nu cadă răpus de farmecul cocoanei și lista poate continua mult și rău. Congresul PMP a demonstrat că experiențele omenirii nu se pierd, ci se transformă, secta găurarilor găsindu-și în pemepiști niște demni continuatori.