Mă tot mir / Sărutul lui Iuda

Nişte oameni care se pricep la chestii d-astea mai creştineşti mi-au spus că Iuda l-a pupat pe Isus într-o zi de marţi, atunci când l-a trădat. Poate de aia se zice că marţea sunt trei ceasuri rele, cu toate că un ţucat, oricât de aprofundat ar fi, nu ţine chiar atâta, că mai şi respiră omul.

Marţea asta, care abia a trecut,  Elena Udrea a tras un bocet demonstrativ în faţa judecătorilor care au audiat-o în dosarul Gala Bute, explicând cât de prietenă a fost cu Ana Maria Topoliceanu, ce relaţie extrem de apropiată a avut cu respectiva, cum au fost ele colege şi cât de mult a sprijinit-o pentru Ana Maria să ocupe o funcţie publică. Şi după toate astea, Topoliceanu a denunţat-o, dând cu şutul în atâţia ani de prietenie. Cică judecătorii au trebuit să ia o pauză de douăzeci de minute, pentru ca fostul ministru să-şi epuizeze lacrimile, să-şi sufle mucii şi să poată continua să vorbească.

Io nu prea pricep ce nu înţelege Udrea în chestia asta cu denunţul. Păi cine putea să o denunţe? Puteam io să fac chestia asta? Nicidecum, pentru că io

n-am furat niciodată, şi cu atât mai puţin împreună cu ea. Putea s-o denunţe o persoană onestă? Evident că nu, pentru că o persoană cinstită nu avea cum să ştie ce matrapazlâcuri face Elena. Era musai ca denunţul să-l săvârşească cineva din anturajul ei, cineva care cunoştea mecanismele furăciunii, cineva cu care a stat bot în bot şi care a putut să-i tragă un sărut din ăsta, de-al lui Iuda, de să-l ţină minte mai mulţi ani. Cam câţi vor hotărâ judecătorii.

Ar mai fi un sărut al lui Iuda aplicat de Valeriu Zgonea pe şoriciul de pe fălcile lui Liviu Dragnea. După pupatul ăsta mincinos, Dragnea a reacţionat şi a apelat şi el la sărutul lui Iuda dându-l afară pe Zgonea din partid. S-o mai fi întâmplat ceva marţea trecută? A, da! L-am văzut la televizor pe Iuda ăla de Robert Turcescu, ruşinea ruşinilor. Dacă ăla iese primar în Bucureşti, capitala trebuie ocolită.