Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ma tot mir / Să-ţi dai cu Grindeanu-n Dragnea
Mie mi-a plăcut circul când am fost mic şi-mi place şi acuma, mai ales recentul circ pesedist, cu toate că mi-ar fi plăcut să fie circ cu ceva animăluţe simpatice, şi nu cu porci. Singura chestie care mă deranjează ceva mai tare, rezultantă a circului ăsta de neam prost, e că s-a depreciat leul, a slăbit săracul şi a năpârlit.
Pesedeii au reuşit o contraperformanţă greu de egalat, demnă de un scenariu pentru un film cu proşti. Să deţii majoritatea parlamentară, să poţi face ce guvern vrei tu, chiar să-l faci şi să zici că-i ăl mai bun, pentru ca după doar câteva luni să zici că nu-i bun, e de porc şi să depui o moţiune de cenzură împotriva lui ca să-l dai jos, numai o gaşcă de tăntălăi putea face.
Dintre toate declaraţiile din zilele astea, a mai tare mi-a plăcut aia a lui Dragnea, care zicea despre Grindeanu că „e o unealtă”, da’ nu se ştie sigur a cui. Foarte bine că Grindeanu e o unealtă, că uneltele-s folositoare şi oamenii fac cu ele diverse lucruri deştepte, dacă-s cinstiţi, harnici şi deştepţi. Dacă-s hoţi, putori ordinare şi proşti de put, uneltele devin nefolositoare, chiar vătămătoare pentru propriul organism. De unde şi vorba
„să-ţi dai cu tesla-n bile”, prin bile înţelegându-se o pereche de organe de reproducere masculine care secretă testosteron. După o analiză politică foarte pertinentă, cum numa’ io ştiu să fac, am ajuns la concluzia că PSD-ul şi-a dat cu Grindeanu-n Dragnea.
Lovitura asta este extrem de dureroasă pentru PSD, pentru că testiculele sunt organe extrem de sensibile şi tesla-i o unealtă dură, folosită la cioplirea grinzilor, dar şi la dărâmarea unor construcţii, fie ele chiar şi politice. Acuma-i clar că PSD-ul suferă în urma loviturii în Dragnea şi că trebuie tratat. În cazul apariţiei unor astfel de dureri se recomandă administrarea unui analgezic cum ar fi aspirina, ibuprofenul, aceminofenul, eventual gabifireanul şi liolguţeanul, ultimele două fiind specifice medicinii ţărăneşti, de neam prost, cu toate că se găsesc şi-n capitală. Mai există şi varianta hipnozei, că tot pare Dragnea ca în transă, terapia prin sugestie (primele patru litere având o încărcătură semiotică, nu seminală, deosebită) sau procedeul placebo.
Dacă nici un tratament nu dă rezultate, trebuie aplicate măsuri extreme: ori renunţi total la teslă, pentru că s-a dovedit a fi periculoasă în mâinile proştilor, ori renunţi la bile prin castrare, care-i un procedeu ce nu placebo ului.