Mă tot mir / Ruptul tăcerii

Io nu prea pricep de ce toată lumea are treabă cu tăcerea şi vrea s-o rupă. Că asta văd că se întâmplă. Tăte ziarele au pă tăte paginile titluri care ne anunţă că tot felul de personulităţi naţionale, locale ori batăr comunale rup tăcerea. Par de-un egzamplu, Denisa Manelista rupe tăcerea şi ne spune că e beteagă, de care boală nu se precizează. Io nici n-am ştiut că trăieşte pe lumea asta cineva cu numele ăsta de cacao, până ieri. Dacă nu rupea asta tăcerea, nu ştiam nici că-i suferindă.
În alt tabloid am văzut că Victor Slav, ruşinea tuturor bărbaţilor, rupe şi el tă­cerea. De data asta e vorba despre bote­zul lu’ fică-sa. Neica nimeni spârtică tăcerea şi ne zice că s-o dus la popă să se intereseze cât o scufundă popa pe aia mică în apă, de tot sau numa’ o udă pe ici, pe colo, şi dacă-i caldă apa din cristelniţă.
Mai rupe tăcerea Delia, care s-o hotărât să ne lumineze despre cum stau lucrurile în relaţia sa cu soacră-sa şi rupe tăcerea şi Andreea Bănică, care ne povesteşte despre ce fântână arteziană de ciocolată o să fie la botezul lu’ Noah, care-i fiu-so.
După ce că n-a mai rămas nimic din toată tăcerea asta, atâta de ruptă de toată fauna asta bamboo-istică, s-a trezitără şi Nea Traian să rupă tăcerea. Din spârticatul ăsta am aflat că el nici nu ştie ce conţine dosarul Elenei Udrea, nu a făcut amendamentele ca s-o ferească pe Nuţi de la bulău, că prin amendamentele propuse la proiectul legii graţierii a făcut o coaliţie cu propria sa conştiinţă şi că el e un om care nu se învârte după vânt şi după interese mici. Are dreptate în treaba cu vântul, că el a avut vapor şi nu velier, şi are dreptate şi în treaba cu inte­resele, pentru că s-o scapi pe Udrea de la pârnaie nu e un interes mic, ci unul foar­te mare, de tip erectil am putea spune.
Nea Traian cere să se graţieze abuzul în serviciu, pentru că, zice el, tot rupând tăcerea de-a fărâmat-o total, acesta a devenit un instrument de punere sub control a instituţiilor publice. Băse a încheiat apoteotic: „Instituţiile politice trebuie să lucreze pentru ţară şi nu să stea sub controlul procurorilor”.
Băi, frate, să lăcrimezi, nu altceva! Cum lucrează ăştia pentru noi, cum se sacrifică, cum nu fură, cum munceşte ei cinstit ca să aibă şi gura noastră să mănâncă ceva, mai rar. Am plâns şi io o tură, apoi mi-am şters lacrimile, mi-am suflat mucii şi i-am trimis pe toţi ăştia care rup tăcerea înapoi în placentă.