Ma tot mir / Riscurile unei bucurii premature

M-a pus dracu’ sa ma uit la televizor mai acum vreo doua seri. Mama dracului, ca nici aia n-are somn, m-a pus sa ma uit la televizor, taman in momentul in care presedintele Basescu facea un anunt de mare importanta pentru tara numita Romania si pentru amaratii care o populeaza. N-am rezistat ispitei si m-am abtinut sa nu schimb canalul. In vreme ce degetul imi inghetase pe un buton al telecomandei, presedintele, voios nevoie mare, a lansat bomba pe gura, in asa fel, incat am inteles si eu, in sfarsit, de ce istoricii folosesc expresia „guri de foc”. In fine, Presedintele ne-a anuntat pe toti ca am iesit din criza, ca varful recesiunii a fost depasit, ca am inregistrat deja niste cresteri la exporturi, la investitii in constructii si in alte domenii. O bucurie de nedescris m-a cuprins si entuziasmul asta de nestavilit m-a facut sa pornesc microcentrala, hotarat fiind sa nu mai fac economii. Increzator in afirmatia prezidentiala am aprins si becul cu consum redus din camera, ca bucuria mea sa fie luminata. Am deschis si conserva pe care o pastram pentru masa de Revelion, am fumat o tigara intreaga si nu jumatate, ca de obicei, si am dat si vreo doua telefoane la niste oameni la care tin, ca sa-i anunt de fericirea care ne-a napadit, fara sa ma mai gandesc la factura telefonului. In starea asta euforica am facut si niste tumbe prin casa, reusind sa sparg vreo doua pahare, o vitrina, monitorul calculatorului si ecranul de la celular. Ce mai conta? Simteam ca iesirea din criza, prosperitatea si fericirea bat la usa. Naiva esti, faptura umana! A doua zi am aflat ca guvernantii o sa ne trimita acasa vreo opt zile si ca zilele astea nu se platesc. Un prieten mai destupat la minte decat mine, ceea ce nu-i greu, mi-a explicat ca lucrurile nu sunt chiar asa de roze si ca, daca vreau sa simt iesirea din criza, prosperitatea si fericirea, trebuie sa am rabdare si sa mai astept vreo patruzeci de ani. La scara istoriei, nici n-ar fi asa de mult. Singura mea problema in aceasta situatie este ca eu nu sunt Istoria. M-am intors acasa, am oprit microcentrala, n-am aprins nici un bec, n-am fumat nici o tigara, n-am dat nici un telefon, am strans cioburile risipite prin casa si am adormit, putin trist, gandindu-ma ca decat sa ma bucur ca ghiolbanu’, mai bine ii trimiteam pe guvernanti la aia de m-au pus sa ma uit la televizor inainte cu o seara. Ioan BOTIS